Timisoara se transforma intr-o uriasa scena de arta contemporana. Timisorenii, asteptati la un mic dejun in iarba

TIMISOARA. Pentru de 5 saptamani, Bienala Art Encounters va transforma Timisoara intr-o imensa scena de arta contemporana. 13 spatii expozitionale vor gazdui concomitent peste 300 de lucrari create de cei 150 de artisti care vor participa la aceasta a doua editie.

CITESTE SI: Timisoara, laudata intr-una dintre cele mai prestigioase publicatii din Germania. Ce spun nemtii despre noi 

Art Encounters 2017 se desfasoara sub tema Viata – mod de intrebuintare.

Depoul RATT devine o sala expozitionala moderna, un punct central de atractie pentru aceasta editie a bienalei. Astfel, spatiilor de traditie, precum Palatul Baroc, Casa Artelor, Bastion, li se alatura spatii neconventionale precum fostul depou de tramvaie, Fabrica de tigari sau Uzina de Apa de la Urseni.

Art Encounters 2017 isi deschide oficial portile sambata, 30 septembrie, la ora 10.00, la RATT – Muzeul de Transport Public Corneliu Miklosi.
Ziua de sambata va continua cu o serie de tururi ghidate: ora 11.00 la Muzeul de Transport Public RATT, ora 12.30 la Casa ISHO, ora 14.30 la Bastion / Galeria Calpe, iar la 17.30 la Halele Timco. Programul de sambata este completat de doua conferinte – de la ora 11.00 la Mansarda Facultatii de Arta si Design, iar de la ora 15.30 la Muzeul de Arta in limba engleza. Tot sambata are loc performanta Kiss the Frog, de Claudia Radulescu, la Halele Timco incepand cu ora 18.00. Prima zi a Art Encounters 2017 se incheie cu Petrecerea de Deschidere la Fabrica Elba, incepand cu ora 21.00.

Un alt element inedit este micul dejun in iarba organizat duminica de la ora 11.00 la Uzina de Apa de la Urseni, eveniment la care sunt invitati toti timisorenii si care omagiaza celebra lucrare Le dejeuner sur l’herbe realizata de Edouard Manet.

Apoi, e randul celorlalte spatii independente sa intre sub lumina reflectoarelor, tururi ghidate la Casa Artelor / Galeria Pygmalion fiind propuse la ora 13.30. Unul din principalele puncte de interes pentru ziua de duminica este conferinta sustinuta de Dan Perjovschi – Arta si gunoi, ce va avea loc Casa Artelor la 14.30. Tot duminica are loc si deschiderea Art Encounters la Arad, la ora 17.00 la Muzeul de Arta din orasul vecin.
Programul complet este disponibil AICI!

 

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.