Noutati :

Festivalul Dramaturgiei Romanesti de la Timisoara in IMAGINI. Ce urmeaza?

23 aprilie, 2015 - 09:42 PM
Autor: Anonim      
Categorie: CULTURA
0

TIMISOARA. 19 spectacole, 4 conferinte, peste 50 de manageri, programatori si teatrologi din 17 tari europene, 3 lecturi publice insotite de lansarea volumului CND2014, un concert. Prima parte a FEST-FDR2015 s-a incheiat aseara in vibratiile intense ale concertului extraordinar al Subcarpati + Orchestra. FDR si Art of Ageing – 1st European Theatre and Science Festival reprezinta, in suma, un eveniment care a adus impreuna, in salile de teatru,  4.611 oameni  pe cat de diferiti unul de altul, pe atat de uniti in spatiul generos al Teatrului National din Timisoara.

Editia a XX-a a festivalului timisorean, ca si intreaga stagiune a Nationalului, se construieste in jurul conceptului Art of Ageing, vazut nu doar ca un timp al reflectiei retrospective, ci mai ales ca un timp si un spatiu dedicat actiunii si dialogului. in egala masura, asumarea acestui concept reprezinta, in mod concret, asumarea de catre Teatrul National a responsabilitatii morale, sociale si culturale fata de publicul sau si, mai mult decat atat, fata de comunitate. Astfel, toate cele trei directii lansate de FEST-FDR2015 – modulul FDR, Art of Ageing – 1st European Theatre and Science Festival si modulul FEST, carora li se adauga o noua editie a Concursului National de Dramaturgie – postuleaza diversitatea, regasirea individului  in spatiul comun al culturii, la fel cum grecii, in antichitate, considerau ca doar in amfiteatre, in timpul festivalurilor, prin teatru, impartasesc o identitate comuna.

Daca Art of Ageing – 1st European Theatre and Science Festival a fost extrem de explicit in acest sens,  dubland un amplu eveniment cultural european cu o dimensiune stiintifica de exceptie, sectiunea FDR a provocat intalnirea si dialogul intre voci dramaturgice noi si vechi, stiluri regizorale noi si vechi, de la Eugène Ionesco, la Teodor Mazilu, pana la Alina Nelega, Peca Stefan, Mihaela Michailov, Saviana Stanescu sau noua generatie reprezentata la Timisoara de  Xandra Popescu, Radu Iacoban etc., de la Victor Ioan Frunza, Gábor Tompa sau Mihai Maniutiu la Nona Ciobanu, apoi Geanina Carbunariu, Ioana Paun, Adrian Majeri, Luminita Tacu sau Alexandru Mihail.  Scop atins pentru Teatrul National – care a transformat Timisoara intr-un forum al liberei exprimari artistice, sociale si civice.

In acelasi spirit, in urma lecturilor publice ale Concursului National de Dramaturgie, juriul a ales cu majoritate de voturi textul castigator: Avioane de hartie de Elise Wilk. Pe locul secund se afla una dintre cele mai remarcabile descoperiri ale CND, un tanar autor de 17 ani, Alexandru Teodorescu, ale carui propuneri  au fost selectate pentru finala concursului. Cele trei texte vor fi tiparite in volum, in colectia aTeNT a Teatrului National din Timisoara, urmand ca piesa Elisei Wilk, un nume emergent in dramaturgia romaneasca de ultima ora, confirmat si de aceasta editie a CND, sa fie montata in cursul acestui an.

Modulul FEST va continua acest demers in intervalul 6-13 iunie. Organizat de Teatrul National si realizat cu sprijinul Primariei Municipiului si al Consiliului Local Timisoara, FEST scoate spectacolul in strada pentru ca teatrul are aceasta functie de agora, are capacitatea de a fi o punte solida intre oras si cetateni, dupa cum poate reprezenta o poarta larg deschisa in drumul Timisoarei catre titlul de Capitala Europeana a Culturii.

FOTO: Adrian Piclisan

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor