Arsurile solare sunt o problema reala. Iata cum sa scapi de arsurile solare si cum sa previi bronzul excesiv!

Soarele ne poate fi un bun prieten, dar poate deveni cu usurinta un dusman. De indata ce se instaleaza vara, fiecare dintre noi isi doreste un bronz frumos si sanatos, dar acesta se poate transforma in adevarate arsuri neplacute si riscante pentru sanatate.
Specialistii spun ca expunerea la soare este buna, ne ofera si beneficii, cum ar fi stimularea secretiei de vitamina D, dar ne poate oferi si cateva zile neplacute, in care arsurile isi vor face de cap cu pielea noastra. Foarte multe persoane ajung in sezonul estival la medic sau la farmacii, cu arsuri solare deranjante si deloc de neglijat. Cei mai multi se trateaza insa acasa, cu fel de fel de creme si remedii babesti.

Cum se previn arsurile solare
Timpii de expunere la soare sunt deosebit de importanti, dar conteaza foarte mult si orele la care o persoana se poate intinde sub razele solare. Trebuie sa tina cont si de sensibilitatea pielii, mai ales ca persoanele blonde sau roscate, pistruiate sau cu pielea alba si subtire sunt cele mai predispuse arsurilor solare. Bronzul fara arsuri solare este sanatos si benefic, tocmai de aceea cei care si-l doresc asa trebuie sa evite afectarea pielii. Expunerea trebuie sa fie progresiva, in prima zi foarte putin, apoi din ce in ce mai mult, insa niciodata intre orele 10:00 – 16:00. Nu este recomandat sub nicio forma consumul de alcool inaintea intinderii la soare, deoarece are efect deshidratant. si locul unde o persoana sta la soare este deosebit de important. Cu cat se afla in apropierea unor zone de reflexie a razelor soarelui – apa, nisip, gheata – cu atat mai mult creste riscul de arsuri solare. Este recomandat consumul a doi sau trei morcovi cu cateva ore inaintea expunerii la soare, deoarece legumele contin b-caroten, substanta care protejeaza pielea impotriva arsurilor. Din bagajul pentru plaja nu trebuie sa lipseasca cremele protectoare cu factor mare de protectie. De fiecare data cand se iese din apa, stratul de crema protectoare trebuie reinnoit.

Cum se manifesta arsurile solare
Aceste arsuri se recunosc foarte usor. Dupa expunere pot sa apara pigmentari ale pielii si, totodata, inrosiri ale acesteia, ea devenind dureroasa si usor umflata. Daca nu apar basicute, arsura poate fi considerata ca fiind de gradul I si tratamentul se poate face acasa. Daca durerile sunt intense si dupa o vreme apar celebrele basicute, care se numesc flictene, arsura este deja de gradul II. Aici intervine un grad mare de deshidratare, se modifica ritmul cardiac, iar basicutele se pot infecta oricand. Au nevoie de ”mana” unui medic, pentru ca pot aduce cu ele si alte manifestari ale organismului, putand aminti aici insolatia, problemele de vedere, alergiile, imbatranirea pielii.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.