Noutati :

Masuri radicale la ACS Poli, dupa retrogradare! ‘Bugetul va scadea, vor fi multe plecari’

22 mai, 2014 - 09:59 AM
Autor: Daniela Surulescu      
Categorie: SPORT
0

Cel putin jumatate din actualii jucatori ai echipei timisorene nu vor mai continua, se pare, alaturi de ACS Poli. Dar retrogradarea in Liga a II-a va aduce probabil modificari si la nivelul conducerii.

„Cu siguranta vor fi schimbari, un club ca Timisoara nu-si va permite in Liga a II-a sa aiba cheltuielile pe care le-a avut. Bugetul va scadea, vor fi modificari… Poate voi pleca si eu, daca va fi nevoie. Eu nu vreau sa plec, dar nici nu tin de scaunul asta”, a spus Timofte, care are deja un plan facut in privinta viitorului lot de jucatori: „Vor fi multe plecari fiindca este un lot foarte numeros si nu e nevoie de atatia jucatori. Sper, daca voi ramane, sa am o mana mai buna si un ochi mai bun la alegerea jucatorilor. Eu am in minte cam ce jucatori ar trebui sa vina si ce jucatori vor veni. E o rusine in anul 2014 ca o echipa de Liga I sa organizeze trialuri, o rusine! Si rezultatele se vad. Vom avea cu aceasta retrogradare o vacanta mai lunga, Liga a II-a incepe mai tarziu si avem timp mai mult sa ne organizam si sa ne pregatim”, a spus Timofte.
Presedintele lui ACS Poli spera sa poata atrage sponsori la echipa chiar daca ACS Poli va evolua in Liga a II-a. „Sunt in discutii, chiar adineauri am vorbit, sper sa vina si cred ca o sa vina alaturi de mine si in Liga a II-a. Noi incercam sa reconstruim si sa promovam dupa un an in Liga I”, a mai spus Timofte.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor