Noutati :

Clubul invincibililor

11 noiembrie, 2010 - 02:23 PM
Autor: Anonim      
Categorie: SPORT
1

Seria de partide fara esec a Politehnicii continua si dupa runda a 14-a a acestui sezon. In ciuda piedicilor puse, din nou, de brigada de arbitrii, care le-a refuzat iarasi o clara lovitura de pedeapsa si i-a lasat fara cel mai bun jucator pentru cel putin doua jocuri, timisorenii au ramas neinfranti in Liga intai si se mentin in trena liderului.
Elevii lui Cosmin Contra nu sunt doar invincibili, ci si adevarati “recuperatori”.  Cu exceptia intalnirilor cu Victoria Branesti, Pandurii Targu-Jiu si FC Brasov, au fost nevoiti sa rastoarne scoruri care le erau defavorabile. Acest lucru s-a intamplat in deosebi pe final de meci, semn ca pregatirea efectuata in vara de sarbul Vladimir Petrovic a fost pe cat de serioasa, pe atat de benefica.

Ca sa termine prima parte a sezonului fara infrangere, Poli mai are de depasit trei obstacole. In primul meci se va deplasa pe terenul deceptiei de pana acum, Unirea Urziceni, care, de la statutul de campioana si de participanta in grupele Ligii Campionilor, a ajuns in numai cateva luni la o candidata la retrogradare. Apoi, pe stadionul Dan Paltinisanu, va poposi revelatia stagiunii, Otelul Galati, care se afla in cel mai bun moment din istoria sa si care, in partidele cu echipele de top, nu a pierdut decat in fata lui Vaslui. Finalul returului nici ca se putea sa fie mai interesant si palpitant, “alb-violetii” vor evolua pe terenul rivalei de moarte, Dinamo, cea care si-a revenit miraculos, dupa o serie de rezultate mediocre care o coborasera spre mijlocul clasamentului. Coincidenta sau nu, revirimentul „cainilor rosii”, a coincis cu mai multe „cadouri” primite din partea arbitrilor, cei care si-au facut un obicei in a-i impinge de la spate pe bucuresteni in momentele dificile.

Cu exceptia lui Poli, in campionatele din Europa, aflate in curs de desfasurare, mai exista doar alte zece formatii care nu au cunoscut inca gustul amar al infrangerii. Sase dintre ele participa si in grupele Ligii Campionilor, iar alta, FC Porto, in grupele Ligii Europa. Mai multe etape de invincibilitate decat in cazul gruparii timisorene, intalnim numai la slovenii de la NK Maribor, cu care Poli a remizat fara goluri in perioada de pregatire din vara, la slovacii de la MSK Zilina si la danezii de la FC Copenhaga, participanti in acest an in faza grupelor Champions League. Dintre numele grele aflate in clubul select al invincibililor se numara Real Madrid, recordmena de trofee cucerite in Liga Campionilor, si Manchester United, care pana nu demult a fost cel mai bogat club din lume, fiind depasit intre timp de concitadina City, fosta adversara a Politehnicii din play-off-ul Europa League.
Succesiunea de rezultate pozitive a contribuit si la ascensiunea “alb-violetilor” in ierarhia mondiala a cluburilor. In topul dat publicitatii la finele lunii octombrie de Federatia Internationala de Istorie si Statistica a Fotbalului, Poli a urcat pe locul 153. Dintre cluburile din Romania, in fata banatenilor se afla doar Dinamo, CFR si Steaua. Dintre echipele ce se situeaza mai jos, trebuie amintita Lazio Roma, surprinzatorul lider din Serie A.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. daca scapa si de otelul, atunci e bine