Noutati :

Aeroportul Timisoara creste ca Fat-Frumos. E un magnet pentru pasageri. Cati au urcat in avioane anul trecut

16 ianuarie, 2018 - 04:31 PM
Autor: Anonim      
Categorie: ECONOMIC
2

TIMISOARA. La aeroportul International „Traian Vuia” din Timisoara au fost inregistrate cresteri de 40% a traficului de pasageri, cu 25% a miscarilor de aeronave si cu 18% a traficului de marfa.

In total, in 2017, Aeroportul International Timisoara a inregistrat 1.621.529 pasageri, cu 40% in plus fata de anul precedent. Daca in 2016, la Timisoara au aterizat si au decolat 14.211 aeronave, in cursul anului trecut numarul acestora a crescut cu 25%, ajungând la 17.808 de curse aeriene.

In anul ce tocmai a trecut, aproximativ 25% dintre calatori au calatorit pe cursele interne, de la Timisoara fiind disponibile curse spre Bucuresti, Cluj, Iasi si Constanta (pe perioada estivala). 41.916 pasageri au zburat in acest an spre destinatii de vacanta cum ar fi Antalya, Heraklion, Zakynthos si Santorini, Palma de Mallorca si Constanta, cu 20% mai mult fata de anul 2016.

Topul destinatiilor preferate de pasageri a ramas neschimbat fata de anul precedent, dar cu valori mai mari in ceea ce priveste numarul de pasageri inregistrati: Bucuresti (357.614 pasageri), Londra Luton si Stansted (233.144 pasageri), Munchen (212.879 pasageri), Milano-Bergamo (165.244 pasageri) si Bruxelles-Charleroi (76.712 pasageri).

Anul 2017 a fost un an cu realizari semnificative pentru Aeroportul International Timisoara: au fost inaugurate destinatii noi cu zboruri regulate spre Tel Aviv si Frankfurt-am-Main si curse de vacanta spre Constanta si Palma de Mallorca, iar cursele regulate si-au suplimentat frecventele spre unele destinatii deja existente. Ca premiera in 2017, poarta aeriana din vestul tarii a devenit primul aeroport din Romania certificat EASA (European Aviation Safety Agency. Asa cum am mai spus, ramanem optimisti si credem ca anul viitor vom ajunge in prima jumatate a anului la pragul de 1 milion, iar pana la finele lui 2018 ne dorim sa ne apropiem de tinta de 2 milioane de pasageri” a spus Directorul General al aeroportului, Daniel Idolu.

Traficul de marfa a depasit estimarile pentru anul 2017, fiind procesate 4.586 de tone, cu 18% mai mult fata de 2016.

Veniturile Aeroportului au crescut in acest an cu aproximativ 30%: de la 40,7 milioane de lei, in 2016, la aproximativ 53 de milioane de lei. De asemenea, in ceea ce priveste cifra de afaceri, se estimeaza o crestere de 31% pentru acest an, de la 38,7 milioane de lei, la 50,6 milioane. Profitul brut estimat pentru acest an se ridica la 11,8 milioane de lei, cu 109% mai mult decât anul precedent, in conditiile in care in 2016, Aeroportul a inregistrat un profit de 5,6 milioane lei.

Cresterile inregistrate si estimate ne responsabilizeaza permanent in ceea ce priveste oferirea unor conditii si servicii optime si eficiente pentru pasagerii care tranziteaza aeroportul din Timisoara. Asa cum am precizat anterior, avem in plan inceperea lucrarilor pentru marirea capacitatii terminalelor de sosiri si plecari curse externe, crescând capacitatea cu 200% terminalului de sosiri si 150% capacitatea terminalului de plecari externe” a mai precizat Directorul General al Aeroportului, Daniel Idolu.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 2comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Este foarte bine ca aeroportul se dezvolta. E normal si necesar. Dar trebuie avut în vedere si împrejurimile care sunt dezolante si rusinoase. Drumul trebuie largit la doua benzi pe sens si amenajari peisagistice se impun. De asemeni semnalizarea rutierea lasa de dorit.

  2. Este foarte bine ca aeroportul se dezvolta. E normal si necesar. Dar trebuie avut în vedere si împrejurimile care sunt dezolante si rusinoase. Drumul trebuie largit la doua benzi pe sens si amenajari peisagistice se impun. De asemeni semnalizarea rutierea lasa de dorit. Si de ce nu, avut în vedere si legatura dintre gara si aeroport de asemeni si o cursa regulata de transport în comun.