Noutati :

ACS Poli porneste cu planuri mari in noul an! Liga I- primul obiectiv in 2013 pentru trupa lui Vali Velcea

2 ianuarie, 2013 - 03:05 PM
Autor: Daniela Surulescu      
Categorie: SPORT
0

Echipa incropita in aceasta vara la Timisoara a ajuns sa se claseze pe loc promovabil la finele turului, iar sansele trupei lui Velcea de a ajunge in prima liga sunt foarte mari.

Desi nu foarte multi ii dadeau sanse in vara, ACS Poli a ajuns una dintre favoritele la promovare din seria a II-a a Ligii secunde. Echipa timisoreana a incheiat turul pe locul doi, cu 26 de puncte, unul mai putin decat liderul Corona Brasov si la sase puncte peste ocupanta locului trei, Damila Maciuca. Dupa punctajul si rezultatele inregistrate dar si dupa modul in care a evoluat in prima parte a campionatului, formatia antrenata de Vali Velcea are sanse mari sa-si atinga in vara obiectivul propus: accederea in Liga I. ”Ma bucur ca am reusit sa atragem atentia, ca am devenit un adversar redutabil care pretinde la promovare, dar ne asteapta un retur de foc si foarte greu de gestionat. Cel care va fi mai pragmatic, care va trata fiecare meci in parte, asa incat sa scoata obiectivul maxim de la meciul respectiv, acela va promova”, a spus Vali Velcea.
”Se poate promova pentru ca echipa joaca bine, jucatorii tineri pot progresa, iar clubul este foarte bine organizat si condus. Aceasta echipa, cu cateva trensferuri, poate fi o echipa buna, de mijlocul clasamentului si in Liga I”, crede profesorul Ion V. Ionescu.
Un obiectiv important pentru club: promovarea jucatorilor formati la Timisoara
Conducerea clubului timisorea a inceput deja discutiile cu mai multi jucatori pentru a completa lotul lui Velcea pentru retului campionatului ligii secunde, dar si pentru a incepe conturarea lotului pentru participarea in primul esalon fotbalistic. Pe langa jucatorii care vor fi transferati de la alte cluburi, sefii lui ACS Poli iau in calcul si promovarea jucatorilor de pe plan local si din propria pepiniera, acesta fiind unul din obiectivele importante ale clubului pe viitor. ”Ne propunem sa facem din cativa jucatori, nume mari, asta ar fi noua conceptie pe care o abordeaza Timisoara. Sa ne gandim ca putem face o noua echipa si pe jucatori formati aici, la Timisoara. Din pacate, lumea a inceput sa se bucure la performante obtinute pe datorie. Aproape toate echipele din tara, iau jucatori pe datorie, raman datori la jucatori, la echipele de unde ii iau, la stat, ceea ce nu e normal. E ca si cum fiecare am cumpara un castel, ne-am lauda cu el ca fiind al nostru, cand de fapt noi nu il vom plati. E spectaculos sa faci repede o echipa mare, pe datorie, cu care sa intri in competitie si sa obtii repede rezultate. Dar mai sanatos ar fi sa fie facuta din surse si resurse proprii, ba mai mult, sa poti apoi tu apoi sa transferi si sa produci bani. Echipa noastra este foarte modesta financiar fata de alte echipe care propun salarii mari pe care apoi nu le dau. Aici, acei bani care sunt promisi, se dau la minut”, a mai spus Jackie.
”Exista oameni care sustin echipa anonim”
Un obiectiv important pentru perioada urmatoare este si gasirea unor investitori privati care sa ajute autoritatile locale si judetene la finantarea clubului. Fondurile alocate in prezent de Consiliul Local si Consiliul Judetean fiind departe de a fi suficiente pentru sustinerea echipei in prima liga. ”Primaria, Consiliul Local si Consiliul Judetean au 4 ani inainte sa dezvolte echipa si o vor dezvolta. Si, daca promovam, vor aparea si investitori. Modest, discret, echipa este deja sustinuta anonim. E vorba de oameni locali, iubitori de Poli”, a mai spus profesorul Ion V. Ionescu.
Spera sa readuca publicul la stadion
Jucatorii, antrenorii si conducatorii lui ACA Poli spera ca din retur si mai ales, odata cu promovarea echipei, suporterii sa se reintoarca pe stadionul Dan Paltinisanu. ”Din pacate sau din fericire, suporterii au plecat de la Poli si au ajuns tot la Poli. Ne face placere ca unica Poli, impartita acum in doua echipe e sustinuta, e ca si cum ne-ar sustine pe noi. Avem o mare admiratie pentru cei care conduc, antreneaza sau joaca la echipa din Liga a V-a si pentru spectacolul pe care suporterii il fac. De fapt ambele echipe sunt produse de aceeasi mama, Politehnica, nu au cum sa fie distincte, poate doar din punct de vedere al esalonului in care joaca”, a conchis Jackie Ionescu.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor