TIMIȘOARA. Sâmbătă, ministrul Transporturilor declara, venind la Timișoara dinspre Margina, că este optimist că cei 10 kilometri de autostrada lipsa de pe A1 se vor încheia la timp, întrucât se lucrează din plin pe șantier.
Mai mult, Sorin Grindeanu dădea asigurări că nu există niciun risc să se piardă finanțarea din fonduri europene a acestui obiectiv de infrastructură, iar UMB, firma omului de afaceri Dorinel Umbrărescu își va respectă contractul.
Dacă sâmbătă, în teren erau 500 de muncitori cu utilaje, duminică, chiar în Ziua de Rusalii, bosniacii continuau să lucreze la faimoasele „tuneluri pentru urși”.
Stau mărturie imaginile filmate duminica, în urmă cu câteva ore, de cititorul opiniatimisoarei.ro care monitorizează obiectivele de infrastructură din Timișoara și din județ.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a vizitat sâmbătă șantierul tronsonului lipsă din Autostrada Vestului, Margina – Holdea.
„Pe autostrada am trecut, venind spre Timișoara, sunt 200 de utilaje, cu 400-500 de muncitori, ceea ce ne face optimiști să credem că termenul de finalizare, vara anului viitor, va fi respectat.
Nu există niciun risc să se piardă finanțarea. Nu sunt riscurile în acest moment, se lucrează. Vorbim de 10 km. PNRR-ul în acest moment are ca termen undeva august. 2026. Nu pun în discuție că la nivel de Parlament European s-a dat o aprobare pentru prelungire cu încă 18 luni. Nu.
Constructorul trebuie să respecte termenul care este acum, a prevăzut în PNRR și anume august anul viitor. Nu există probleme de acest tip. (…) A câștigat licitatia o companie care și-a respectat de fiecare dată termenele asumate. Și chiar a devansat termenele față de ceea ce se spunea în contract. De aceea, vă spun că nu există, din punctul meu de vedere, dacă vor fi urmărite, dacă se va pune o presiune pozitivă pe constructori, așa cum am făcut de fiecare dată, nu există riscuri de acest tip„, a precizat Sorin Grindeanu, arătând că noul ministru al Transporturilor va trebui să monitorizeze santierele pentru a fi duse la bun sfârșit proiectele aflate in lucru.
Grindeanu a dezvăluit și că UMB, constructorul de pe tronsonul Margina – Holdea, firma omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, e compania cu cei mai mulți kilometri de autostrada în lucru din Europa.
”Umbrărescu în acest moment, sau UMB-ul, că nu persoana fizică Umbrărescu, UMB-ul cred că este compania cu cei mai mulți kilometri de autostradă în lucru din Europa. Eu așa, nu știu să fie cineva cu mai mulți kilometri în lucru. Undeva spre 400 de kilometri de autostradă, în acest moment, contractați în lucru, în execuție. Exclusiv pe teritoriul național al României”, a spus Grindeanu.
***
Finalizarea tronsonului lipsă din Autostrada Lugoj – Deva, de 9,13 km, este una dintre cele mai așteptate lucrări de infrastructură mare pentru vestul țării. Aceasta, în condițiile în care drumul național DN68A este cel mai tranzitat din zona, mereu aglomerat, pe care șoferii de tiruri și camioane, respectiv cei de autoturisme îl folosesc deopotrivă. Un drum ce necesită în permanență lucrări de reparații.
Noua bucată de autostradă va avea două ‘tuneluri pentru urși’, ce vor măsura, însumat, 2,13 km de tunel forat. Acestea vor fi formate din două galerii unidirecționale, cu platforma de 11,25 m.
Întreg segmentul Margina – Holdea, care se face cu bani europeni, trebuie să fie gata în 2026. (august 2026 finalizare lucrări/decembrie 2026 pentru decontare facturi).
Pareri
Criminalul de Simonis,a dat afară sute de necăjiți cu salar de 2500 lei pe lună, le-a desființat posturile,asta ați votat, criminalii economiei, criminalii din plandemie, criminalii care au dat lovitura de stat din 2024!
Dumnezeu să nu vă rabde niciodată.
Problema reala sunt cei care aplauda asa „actiuni” fara sa urmareasca cat costa apoi externalizarea acelor servicii. Tot cu minimul pe economie vor fi platiti angajatii firmelor private care preiau din atributii, dar patronul… patronul face profit, pentru ca merita, nu? Iar prostofocile aplauda, ca cica s-a „eficientizat”, important e sa nu apara sumele ca si salarii, daca apar ca si prestari servicii sume de cateva ori mai mari e ok dupa mintea lor de prostofoci aplaudace.
Dar cine e vinovat pentru aceasta i tarzaiere ( un fleac, 10ani) și cât ne costa pe noi toți, vom afla vre-o data? Este un ziarist cu atâta sânge-n instalație sa facă o ancheta? Sau vom afla o data cu dosarul BECHTEL?
@HHH S-au facut zeci de materiale pe tema asta, dar nu te-ai obosit tu sa le citesti. Totul a inceput cu niste tampiti de activisti de mediu care s-au plans la Bruxelles ca ursii din zona n-ar avea pe unde sa treaca cand avea sa se construiasca autostrada. Si de aici bolunzala. Italienii care castigasera licitatia sa faca tronsonul asta s-au trezit ca trebe schimbata autorizatia de mediu si au de facut pe aceiasi bani 2 tuneluri mega costisitoare pentru care n-aveau sa primeasca bani. Si au oprit lucrul si au dat statul in judecata. Apoi a trebuit refacut totul, documentatie, licitatie, etc. Si s-au adunat iaca atatia ani
E bună gluma cu activiști.
Dar nu ei au oprit lucrarea ci politicienii noștrii începând cu Cuc.
Asa cum exista acum o soluție se putea găsi și atunci, nu sa impună constructorului ( parca spaniol) sa facă totul pe cheltuiala lui.
Asa s-au pierdut ani, procese și miliarde.
Asta și faptul că spaniolii au spus că fac lucrarea până la tuneluri după care se mai discută, însă Cuc, ministrul guvernului PSDragnea a reziliat unilateral contractul și s-au plătit despăgubiri cât ar fi costat lucrare doar ca aceasta nu a mai fost efectuat iar acum oricum am fi avut infrastructura la gura tunelului.
Contează ce se întâmplă cu anvelopa bugetară. Dacă crește, atunci clar sunt probleme dacă nu, atunci înseamnă că s-au realizat economii. Dar tu neapărat vrei angajați la stat cu duiumul ca maestrul Fritz. Păi atunci ia-te de mână cu el și mergeți la paradele lui preferate.
Se pare că troll-ul putinist iarăși își ridică singur mingi la fileu ca să poată răspunde cu plăcuțele sale.
Ce titlu – baga astia si-n zi de trandaveala romaneasca.
Un fel de – bosniacii astia is dati dracu – n-au mama, n-au tata.
Normal ca lucreaza, ca-s musulmani.
N-au ei treaba cu ce latra Daniel, Teodosie sau alti sobolani cu sutana.
Sa nu uitam ca activistii sant ONG care sustine USR-ul.
Tipic romanesc.
Zici nuie celorlalti dupa ce le blochezi lucrarea.
La fel si cu hidrocentralele.
Ia vedeti cine le blocheaza. Asociatii USR-iste!