Peste 30 de preparate zilnic, într-un concept românesc All You Can Eat. FULL PLATE și-a deschis porțile lângă Timișoara, în Moșnița Nouă. VIDEO

TIMIȘOARA. Full Plate, un nou concept de restaurant dedicat bucătăriei românești, și-a deschis porțile vineri, 30 octombrie, în M City, Moșnița Nouă.

Restaurantul propune un sistem All You Can Eat, în care clienții pot alege dintr-o varietate de peste 30 de preparate disponibile zilnic, la un singur preț, și pot reveni la bufet după preferințe.

Tariful standard pentru meniul de adulți este de 39,90 lei, iar meniul pentru copii costă 24,90 lei. Conceptul include o băutură și oferă acces la o gamă variată de preparate, de la supe și ciorbe, garnituri și feluri principale, până la salate, sosuri și deserturi.

Ofertă specială în primele trei zile de la deschidere

Pentru a marca deschiderea restaurantului, Full Plate distribuie 1.000 de flyere promoționale, care le vor oferi clienților o reducere de 50% la meniul de adulți în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2026.

Pe baza unui flyer, prețul unui meniu de adult va fi de 19,90 lei, redus de la prețul standard de 39,90 lei. Oferta este valabilă în fiecare dintre cele trei zile, în intervalul 12:00–18:00.

Reducerea se aplică unui singur meniu de adult pentru fiecare flyer. Fiecare flyer poate fi utilizat o singură dată.. Oferta nu se aplică meniului pentru copii, al cărui preț rămâne 24,90 lei.

Bucătărie românească într-un format contemporan

Full Plate își propune să aducă preparatele românești cunoscute și apreciate într-un cadru modern, elegant și accesibil. Oferta zilnică va cuprinde peste 30 de preparate, organizate astfel încât clienții să se bucure de varietate, fără să renunțe la familiaritatea gusturilor românești.

Aproximativ 75% din meniu va rămâne constant, iar celelalte mâncăruri vor varia în funcție de sezon și de preferințele clienților. Astfel, restaurantul urmărește să ofere atât preparate pe care clienții le cunosc și le apreciază, cât și motive pentru a reveni și a descoperi noi opțiuni.

Conceptul este gândit pentru familii, grupuri de prieteni și pentru toți cei care își doresc o masă variată, într-un spațiu primitor și bine organizat.

VIDEO: Darius Rogojinaru

Un proiect construit pe aproape 20 de ani de experiență în HoReCa

În spatele Full Plate se află aproape două decenii de experiență în industria ospitalității, transpuse într-un proiect care pune accent pe organizare, respect față de client și gestionarea responsabilă a resurselor.

Full Plate nu își propune să reproducă modelul unei cantine sau imaginea tradițională a unui restaurant rustic. Brandul urmărește să ofere o experiență contemporană, în care bucătăria românească este pusă în valoare prin varietate, accesibilitate și un standard atent organizat al serviciilor.

Pe termen lung, proiectul este conceput ca un brand românesc cu potențial de dezvoltare în mai multe locații, păstrând aceeași identitate și aceleași principii de funcționare.

RRA: reducerea risipei alimentare și respectul pentru resurse

Unul dintre principiile centrale ale Full Plate este RRA – Reducem Risipa Alimentară. Deși sistemul All You Can Eat le oferă clienților libertatea de a alege și de a reveni la bufet, restaurantul încurajează fiecare persoană să își aleagă porții pe care le poate consuma integral.

Filosofia proiectului se bazează pe trei valori: Respect, Responsabilitate și Asumare. Acestea se reflectă în relația cu clienții și echipa, în modul de administrare a restaurantului și în respectarea promisiunilor făcute.

Full Plate își propune să arate că varietatea culinară și libertatea de alegere pot merge mână în mână cu un consum responsabil și cu reducerea risipei alimentare.

Restaurantul Full Plate din M City Moșnița Nouă are program zilnic, de luni până duminică, între orele 11:00 și 21:00.

În primele trei zile, între 30 octombrie și 1 noiembrie, oferta promoțională poate fi utilizată în intervalul 12:00–18:00, exclusiv pe baza flyerelor distribuite cu ocazia deschiderii. Fiecare flyer oferă o reducere de 50% pentru un singur meniu de adult și nu poate fi reutilizat.

Despre Full Plate

Full Plate este un concept românesc de restaurant All You Can Eat, construit în jurul bucătăriei românești, al varietății culinare și al consumului responsabil.
Cu peste 30 de preparate disponibile zilnic, un sistem de servire la preț fix și o băutură inclusă, brandul își propune să ofere o experiență culinară modernă, accesibilă și atent organizată.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.