Noutati :

Se reiau treptat cursele regulate pe Aeroportul International Timisoara. Pornesc zborurile spre Anglia, Spania si Belgia

7 iulie, 2020 - 12:25 PM
Autor: Redactie      
Categorie: ECONOMIC
1

Condițiile ridicării progresive a restricțiilor de circulație aviatică fac posibilă continuarea creșterii treptate a operării zborurilor aeriene de pe aeroportul Timișoara.

Reluarea zborurilor aeriene de legătură între România și alte țări, încă de luna trecută, a făcut posibilă reluarea operării zborurilor regulate de pe aeroportul Timișoara spre și dinspre destinații din Germania (Dortmund, Frankfurt-Hahn, Memmingen și Karlsruhe/ Baden-Baden), Italia (Bari, Bergamo, Bologna, Roma, Veneția), Franța (Paris-Beauvais).

Ca urmare a reactualizării listei țărilor care sunt considerate sigure și din care pasagerii pot reveni în țară fără să mai intre în izolare sau carantină, pe lângă destinațiile din Germania, Italia și Franța, se mai adaugă un număr de 22 de țări. Cu 3 dintre acestea aeroportul Timișoara are legătură aeriană directă, respectiv: Anglia (Londra-Luton), Spania (Barcelona, Madrid, Valencia), Belgia (Bruxelles-Charleroi).

Astfel începând de astăzi, 7 iulie 2020, pe aeroportul din Timișoara se vor relua zborurile regulate spre și dinspre Londra-Luton și Barcelona, urmând ca de mâine, 8 iulie a.c., să fie reluate și zborurile directe spre și dinspre Bruxelles-Charleroi și Valencia, iar din 10 iulie a.c. se va relua și cursa directă spre și dinspre destinația Madrid.

Reamintim pasagerilor faptul că planul măsurilor de protecție pentru a limita răspândirea noului coronavirus, în ceea ce privește îmbarcarea si debarcarea pasagerilor pe aeroportul Timișoara este publicat pe site-ul aeroportului: www.aerotim.ro

 



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Plec la Insbruck sa ma dau cu bicla pe trasee marcate ! Pe scurt fiti expeditivi, A-ka ASAP 🙂
    DAR cred ca dorm idolii ca nu-i intereseaza ASIA ..!