STUDIU: Iulius Town Timișoara, lider pe piața regională a dezvoltărilor de shopping şi timp liber

TIMISOARA. Timișorenii merg cel puțin o dată pe lună la mall, cei mai atrași de acest format de shopping fiind persoanele din generația Millennials, potrivit unui studiu de piață realizat de MKOR, în luna mai, la cererea companiei IULIUS. Studiul confirmă faptul că Iulius Town este o destinație-magnet pentru publicul regional datorită mixului variat de funcțiuni care transformă fiecare vizită într-o experiență, adăugând valoare timpului investit.

Socializarea este, de altfel, printre principalele motive ale unei vizite la mall în cazul timișorenilor și al locuitorilor din regiune. În aceste condiții, proiectele mixed-use, cu funcțiuni multiple, au de câștigat față de centrele comerciale clasice, pentru că oferă o  varietate de soluții pentru petrecerea timpului liber. Așa se explică poziția consolidată de lider a Iulius Town Timișoara, o investiție de 442 milioane de euro a companiilor Iulius și Atterbury Europe, inaugurată în 2019, care a atins, în 2025, o cotă de piață de 28,2%, superioară competiției.

Iulius Town are una dintre cele mai mari suprafaţe comerciale din România: peste 190.000 mp închiriabili, dintre care 108.000 mp spaţii de retail, și este singurul proiect din ţară care include toate ancorele majore de modă prezente pe piaţa locală.

Atractivitatea ansamblului Iulius Town, care include componente de retail, office, entertainment și parc, a depășit granițele țării, aceasta fiind o destinație de shopping favorită și pentru locuitorii din Serbia și Ungaria.

Timișorenii preferă cumpărăturile din mall

Potrivit studiului MKOR, în Timișoara se constată o consolidare a shoppingului offline, cumpărăturile în magazinele fizice revenind, în 2025 la 53% din total, adică la nivelul din 2022.

Cele mai multe cumpărături în format fizic se fac din categoriile: alimente, fast-food, bijuterii, încălţăminte, îmbrăcăminte, produse de îngrijire şi articole sportive, în timp ce canalele online câștigă teren pentru electronice și media.

Interesul publicului pentru experiențe offline, fie că este vorba de shopping sau petrecerea timpului liber, confirmă investiția continuă a IULIUS în diversificarea mixului de branduri și servicii. Iulius Town este una dintre cele mai variate formate de shopping din România: de la department stores cu articole pentru întreaga familie, magazine de modă cu preţuri competitive, până la o zonă sport cu cei mai relevanţi retaileri în domeniu, magazine premium și boutique-uri cu branduri exclusiviste.

 Segmentul food & drinks, în creștere

Potrivit MKOR, cei mai frecvenţi clienţi sunt Millennials, persoanele cu venituri mari și cele cu stil de viață activ. Aceştia optează pentru experienţa fizică la cumpărături pentru că vor să probeze produsele înainteapreciază că au la dizpoziţie brandurile pe care le preferă şi vin la mall inclusiv pentru experienţe sociale – cinema, restaurante sau pentru activităţi pentru cei mici.

Studiul MKOR a remarcat și o schimbare a preferințelor consumatorilor, cu segmentul food & drinks câștigând teren. La acest capitol, Iulius Town abundă în oferte, având un spațiu de peste 11.000 mp dedicat HORECA, cu peste 50 de restaurante, cafenele, cofetării şi, posibil, cel mai mare food court din România.

„Rezultatele studiului MKOR validează angajamentul nostru constant de a oferi vizitatorilor un format mixt atractiv, care să îmbine experiența de shopping cu opțiuni relevante de petrecere a timpului liber. Avem un public educat, bine informat și dispus să investească semnificativ la fiecare vizită, ceea ce ne responsabilizează să livrăm calitate pe măsura așteptărilor. Iulius Town este o destinație completă, adresându-se tuturor categoriilor de public, cu un accent special pe familiile cu copii – segment reprezentat de jumătate dintre vizitatorii noștri loiali. Vom continua să venim cu soluții creative pentru a rămâne alegerea preferată în materie de timp liber”a declarat Andrei Sivoi, Shopping Center Manager Iulius Town.

Focus pe digitalizare

Formatele noi de magazine, digitalizate, sunt tot mai apreciate. Un exemplu este brandul Lefties, care este prezent în Iulius Town Timișoara din 2024. Acesta  reușește să atragă un public divers printr-un mix de experiență digitală, varietate de produse și accesibilitate. Pentru Generația Z, componentele interactive și moderne (precum self-pay, cabinele inteligente sau jocurile digitale) constituie principalul factor de atracție. În schimb, segmentele mai mature sunt motivate în special de varietatea ofertelor și de raportul calitate-preț.

În cadrul studiului realizat de agenţia MKOR au fost intervievate 1.000 de persoane, marja de eroare fiind de +/-3.1%.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.