Noutati :

De la Iasi vine ideea! Ce transformare radicala va avea loc, in curand, la Timisoara?

9 septembrie, 2015 - 11:41 AM
Autor: Anonim      
Categorie: ECONOMIC
3

TIMISOARA. Timisoara este un oras superb, in care vechile cladiri istorice aduc un aer elegant, iar constructiile moderne constituie o ancora in viitor. Intre parfumul de epoca si frumusetea etalata de imobilele construite recent, pe alocuri, se intind spatiile abandonate ale vechilor fabrici, parca incremenite in timp. Iar ritmul in care acestea sunt inlocuite de noi constructii este, uneori, prea lent.

Situatia se va schimba insa radical intr-o zona centrala a orasului, pentru ca un nou pol urban va regenera si transforma complet spatiul respectiv. Ideea vine de la Iasi, acolo unde locul ocupat de un strand parasit s-a transformat complet datorita primului proiect „lifestyle center” din Romania, dupa un concept similar celui care va fi implementat la Timisoara, din aceasta toamna.

Ansamblul urbanistic Palas din centrul istoric al Iasiului, dezvoltat de compania Iulius Group, este un veritabil „oras in inima orasului” si include un mall, o strada comerciala pietonala, sali de evenimente, un hotel de 4 stele, cladiri de birouri clasa A, parcare subterana cu aproximativ 2.500 locuri, parc si spatii verzi, pe o suprafata construita de peste 280.000 mp.

open ville timisoara palas iasi (7)

Dincolo de imbunatatirile urbanistice pe care le-a adus orasului, mediul de afaceri din Iasi a beneficiat din plin de acest proiect, inaugurat in mai 2012. Cele 4 cladiri de birouri United Business Center, cu dotari si facilitati de clasa A, 100% ocupate, sunt recunoscute drept polul de business al Iasului. Zeci de companii nationale si multinationale au ales spatiile de birouri pentru a-si pune in aplicare planurile de dezvoltare in regiune. Printre chiriasi sunt nume consacrate in lumea IT, precum Amazon, Endava, Ness si Centric, dar lista continua cu firme cunoscute din domeniul consultantei financiare si audit, al serviciilor bancare si chiar din sfera medicala. Zilnic, peste 3.000 de persoane vin aici la serviciu, majoritatea tineri specialisti sau proaspat absolventi, pentru care a lucra in Palas reprezinta unul dintre motivele principale in alegerea locului de munca. Ansamblul continua sa genereze noi investitii, dovada fiind cele doua cladiri de birouri care se afla in constructie si care vor gazdui alti 3.000 de angajati.

Nu doar pozitionarea in centrul orasului i-a atras la Palas pe acesti giganti, ci si beneficiile si experienta de care au parte angajatii lor, „carlige” importante intr-o piata a muncii care a devenit competitiva.

„Am ales ansamblul Palas deoarece consideram mediul de lucru drept un factor motivational important, atat pentru colegi, cat si pentru clientii internationali care ne viziteaza biroul. In anul 2012, atunci cand am analizat diversele optiuni pentru alegerea noului sediu, ne doream sa beneficiem, evident, de conditii moderne de compartimentare a spatiilor de lucru. La Palas avem in plus posibilitatea de a inchiria sali de conferinte, locuri de parcare pe care le oferim in pachetul nostru salarial de baza si servicii de mentenanta asigurate de proprietar, care ne scutesc de efortul de a apela la tehnicieni externi”, a declarat Freddie Veltmaat, Director General Centric IT Solutions Romania, companie care a inchiriat doua etaje dintr-o cladire de birouri pentru cei 200 de angajati.

open ville timisoara palas iasi (2)

Persoanele care lucreaza in zona office beneficiaza, in baza unui program gandit special pentru acestia, de un cumul de servicii si discounturi la magazinele, cafenelele si restaurantele din ansamblu. De asemenea, au acces la servicii in proximitate, prin care pot economisi timp: curatatorie, servicii medicale, spalatorie auto si altele. Peste toate acestea, parcul si posibilitatea de a petrece in natura pauzele sau timpul de dupa serviciu reprezinta atuuri majore ale acestui tip de proiecte multifunctionale.

„Gama variata de restaurante, parcul, fantanile arteziene si imaginea Palatului Culturii contribuie zilnic la crearea unei ambiante placute, confirmandu-ne faptul ca decizia de a ne stabili aici a fost una oportuna”, a completat Freddie Veltmaat.

Conceptul va fi implementat la Timisoara, de catre Iulius Group, prin proiectul Openville. Zona de birouri va include 7 cladiri clasa A, cu o suprafata de peste 131.000 mp.

Dezvoltatorul a anuntat ca in aceste cladiri, printre care si cea mai inalta din Romania, vor lucra aproximativ 13.500 de persoane. La fel ca la Iasi, proiectul va cuprinde spatii verzi, in cel mai mare parc suspendat din Romania, carusel, patinoar, peste 100 de noi magazine, restaurante, cafenele, 15 sali de cinema, o zona de fresh market si patru sali pentru evenimente speciale, cu o capacitate totala de 2.500 de persoane. Clientii vor beneficia, in total, de 3.750 de locuri de parcare, subterane si supraterane.

Valoarea totala a proiectului dezvoltat de omul de afaceri Iulian Dascalu se ridica la 220 de milioane de euro.

Rating

  • 3comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. 1. Pentru ca nu avem un palat in zona de care sa ne folosim sa legam noul cu vechiul, am putea integra frumos puscaria popa sapca.
    2. In articol scrie ca la noul mall vor lucra 13.500 de persoane si vor fi 3.500 locuri de parcare, daca mai adaugam la numarul angajatilor si clientii, se anunta distractie cu parcatul la mall šŸ™‚

  2. „la noul mall vor lucra 13.500 de persoane si vor fi 3.500 locuri de parcare” – inseamna ca vor avea grija sa-i plateasca pe angajati astfel incat sa nu-si permita sa vina cu masina la lucru

  3. Nu mai fiti carcotasi. Poate vor sa incurajeze mersul pe jos sau pe bicicleta, cum se intampla in marile orase din Europa, ceea ce este foarte bine. Zona de la mall este totusi foarte aproape de centru, deci nu trebuie sa te deplasezi neaparat cu masina. Una peste alta, imi place ce au facut la Iasi. Astept si la Timisoara.