S-a schimbat schimbarea. Vom avea in continuare lumina la terasele din Timisoara, iar programul se prelungeste dupa miezul noptii, in zona centrala, toata saptamana. Noul regulament de functionare, la vot

TIMISOARA. Dupa ce si-au pus in cap toti proprietarii de terase, odata cu intocmirea unui nou regulament de functionare, mult mai restrictiv, reprezentantii Primariei Timisoara au revizuit documentul. Inainte ca alesii locali sa isi dea votul, administratia a schimbat o serie de reguli care, altfel, cel mai probabil, ar fi pus pe butuci afacerile din domeniul HoReCa.

CITESTE SI: Salvatorii de vieti pe motocicleta, la Timisoara. Se strecoara in viteza printre masini si ajung la interventii in jumatate din timpul necesar unei ambulante. Povestea plina de adrenalina a paramedicilor pe doua roti. Video

In cadrul dezbaterii publice pe acest subiect, in luna mai, patronii se plangeau ca, fara curent electric si cu umbrele de pe care se va scurge apa de ploaie in capul clientilor, se indreapta spre faliment. Iar, in urma consultarii, mai multe dintre propunerile acestora au fost acceptate:

– Posibilitatea amplasarii terasei nu doar in fata punctului de lucru, ci si pe fatada invecinata sau vizavi, conditionat de existenta acordului proprietarilor direct afectati.
– Amplasamentele pentru amenajarea teraselor vor putea fi racordate la reteaua de alimentare cu energie electrică a punctului de lucru, cu conditia ca solutia de racordare sa fie aprobata de catre Municipiul Timisoara in baza unui proiect realizat de catre persoane autorizate, iar lucrarile de racordare sa nu se afecteze pavajul, si sa fie asigurate cerintele de siguranta in exploatare conform Legii 10/1995 a calitatii in constructii.
– Terasele amplasate in zona Cetate, Elisabetin, Iosefin, Fabric, Piata Victoriei si malurile Begai, respectiv Complexul Studentesc vor avea program pana la ora 1. In restul orasului, pana la ora 23.
– In zona istorica, vom permite ca umbrelele sau copertinele amplasate pe terase sa aiba inscriptii monocrome , pe interiorul partilor laterale pe o suprafata maxim 10 cm x 40 cm pe latura.
– Se permite iluminat ambiental, asigurat prin siruri electrice de becuri led, de intensitate mica, cu lumina calda, monocroma.
– Vom permite si mobilier din materiale precum polipropilena, cu conditia sa fie adaptat zonei istorice
– Pe strazile pietonale, terasele se vor putea amplasa la distanta de 3.5 m fata de cladire, cu conditia de a pastra un spatiu de 2m de la axul strazii pentru a permite accesul ISU. Initial, am propus 3 m.
– In Piata Unirii, terasele se vor putea amplasa la o distanta de maximum 13.5 m fata de cladire si pastrand un spatiu de trecere pe langa cladire, pentru pietoni de 3 m lățime (initial distanta fata de cladire a fost de 10 m)
– Insa, pentru asigurarea vizibilitatii si accesibilitatii pietei la nivelul pietonului dinspre accesele principale in piata (cele 4 colturi ale acesteia) se instituie o zona cu interdictie de amplasare mobilier cuprinsa intre cele doua drepte care fac un unghi de 45 de grade cu fatadele pietei si pornesc din coltul cladirilor corespondente colturilor pietei.
– Avand in vedere observatiile din dezbatere, am modificat conditiile de retragere a acordului de comert stradal pentru terase, astfel incat dupa primele trei abateri in decursul a 12 luni calendaristice, acordul va fi retras pentru 90 zile. Ulterior, daca vor mai exista alte trei abateri, acordul va fi retras definitiv„, spun reprezentantii Primariei Timisoara.

Fara jardiniere la terase

Sunt insa si cereri ale proprietarilor de terase care nu au fost acceptate si cuprinse in noul regulament. In continuare, inchiderile laterale ale teraselor cu orice tip de material vor fi interzise (sunt permise totusi, in cazul in care exista autorizatie de constructie in acest sens), amplasarea de jardiniere nu va mai fi posibila, si nici ancorarea umbrelelor sau a altor elemente de mobilier in pavaj. De asemenea, umbrelele cu o dimensiune mai mare de 5X5 metri nu vor putea fi puse la o inaltime mai mare de 3,1 metri.

In plus, reprezentantii Primariei Timisoara spun ca mesele si scaunele amplasate ilegal pe domeniul public sau care apartin unei agent economic a carui activitate a fost suspendata si refuza sa le retraga de pe strada, vor fi ridicate de catre municipalitate.

Va reamintim, in 19 mai a avut loc o dezbatere publica, la cererea patronilor de terase din Timisoara, dupa ce anterior acestia trimisesera o scrisoare deschisa primarului Dominic Fritz in care se plangeau de neajunsurile noului regulament.

CITESTE SI: ‘Ma puneti sa arunc la gunoi 600.000 de euro’. Cu program pana la 1.00 noaptea, Primaria vrea sa lase terasele din Timisoara fara lumina, pentru ca oamenii ‘sa simta natura’. Raspunsurile sfidatoare ale city-managerului si arhitectului sef la dezbaterea pe noul Regulament

Dupa ce o parte dintre sugestiile patronilor au fost introduse in noul document prinvind regulile pe care trebuie sa le respecte proprietarii de terase pe domeniul public, proiectul de hotarare urmeaza sa fie votat de consilierii locali, in plenul din 14 iunie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Dar tot asa cu muzica data tare la maxim ? Educatia pleaca de acasa si pentru a face un leu in plus uita de bunul simt si atrag clientii cu decibelii lor .Au reinflorit Boxele la Terase dragi Cimisoreni . Doar suntem capitala culturii europene in curand.

  2. Liber la parangheliile romanilor, iar daca vreun tigan are un eveniment o data pe an, patronii HORECA sunt in primele randuri ale oripilarii publice.