Noutati :

Prima bucurie pentru antrenorul lui ACS Poli, dupa retrogradare. Caransebesul lui Alexa a promovat in B. ‘S-a realizat ce am promis’

7 iunie, 2014 - 06:47 PM
Autor: Daniela Surulescu      
Categorie: SPORT
0

Desi nu a avut o functie oficiala in cadrul clubului carasean, Alexa s-a implicat pentru a readuce fotbalul de performanta in orasul in care a crescut.

„Acum ceva timp am promis ca o sa fac performanta la Caransebes. Am mai avut o tentativa acum 5-6 ani, nu am reusit atunci, am inceput din nou in vara trecuta… eu practic, in acte, nu am avut nici o functie, dar am incercat sa organizez clubul, am pus acolo oameni care am crezut ca pot sa faca performanta. Am avut sansa ca echipa sa fie antrenata de Artimon, la inceput, apoi a venit Roti, l-am avut si pe managerul Sorin Boiangiu, fiecare si-a pus amprenta la ceea ce s-a reusit in final. S-a mers pe incredere, am intalnit oameni de cuvant, am avut si un mare sprijin de la domnul primar Vela si ma bucur foarte mult ca am reusit , ma bucur ca am facut ceva care va ramane pentru orasul in care am copilarit, in care am crescut”, a spus Alexa, care nu va mai putea sustine echipa FC Caransebes, dupa promovarea in Liga a II-a a carasenilor. „In ceea ce ma priveste, totul se opreste aici pentru ca asta este viata.  Ei vor avea sprijinul autoritatilor in continuare, clubul se va reorganiza si cred ca se vor descurca si pe mai departe. Eu, daca va fi sa raman la Poli si imi doresc sa raman, mi-e imposibil sa ma mai implic in vreun fel, nu as putea sa mai fiu, indiferent in ce postura, la o alta echipa, daca eu voi fi antrenor la Timisoara. Ma bucur ca am dus la bun sfarsit ce am promis si ei trebuie sa o duca mai departe. M-am bucurat foarte mult sa vad asa o afluenta de lume in jurul echipei din Caransebes, nu am mai vazut acolo asa ceva, m-a bucurat mult sa-i vad fericiti pe oameni, pentru ei e o performanta mare”, a mai spus Alexa.
In lotul cu care FC Caransebes a reusit promovarea in Liga a II-a se afla si cativa jucatori imprumutati de la ACS Poli, iar Alexa s-a aratat multumit de evolutia acestora. „Constantinescu, Artean, Dubei sunt jucatori care au crescut foarte mult, au avut posibilitatea sa joace si luptand pentru promovare , au avut posibilitatea sa-si antreneze si psihicul. Ma bucur foarte mult pentru ei, au venit la Caransebes intr-un proiect nou, care nu spunea mare lucru, dar iata ca au reusit sa realizeze ceva”, a mai spus Alexa.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor