Noutati :

Poli, favorita la promovare. Alb-violetii se bat cu ALRO, Gloria Bistrita, Gaz Metan Severin si UTA

8 septembrie, 2011 - 01:46 PM
Autor: Dan Dutu      
Categorie: SPORT
3

TIMISOARA. La inceputul sezonului in seria B2 se anuntau ca si candidate la promovare ALRO Slatina (pentru multi, o surpriza), Gloria Bistrita, UTA, FC Bihor si bineinteles Poli Timisoara.

Nimic despre un FC Arges sau Unirea Alba Iulia, echipe care cochetasera cu prima liga in urma cu putini ani. Intre timp au trecut trei etape, pana la ora redactarii acestui material, iar prognozele oamenilor de fotbal tind sa nu se mai adevereasca.

Pana acum Bistrita nu a impresionat foarte mult, dar e neinvinsa, la fel ca si Gaz Metan, de exemplu, sau FC Arges. La fel se poate spune si despre Poli unde insa jocul lasa mult de dorit. Dezamagirile per ansamblu sunt UTA si FC Bihor, echipe care isi anuntasera cu surle si trambite intentia de-a lupta pentru promovare. Oarecum surprinzator intra in discutie si ALRO Slatina. De ce? O sa vedem mai departe.

Politehnica Timisoara – lot de 10.000.000 euro

Valoarea lotului a scazut mult dupa plecarea “greilor” Alexa, Zicu, Helder, Luchin, Magera sau Cisovsky. Numai acestia faceau inca o data valoarea actuala a lotului Politehnicii. Spre exemplu, daca Luchin este evaluat la 1,3 milioane de euro conform transfermarkt.de, titularul postului de portar, Serghei Lepmets abia ajunge la 150.000 de euro.

Cei mai scumpi jucatori alb-violeti sunt Laszlo Sepsi (1,7 milioane euro) si Dorin Goga (1,6 milioane de euro). Pana si „reziliatul” Mansour valora inainte de a pleca jumatate de million de euro. Referindu-ne strict la campionatul intern si mai mult, la esalonul al doilea, luati individual, jucatorii Timisoarei se detaseaza net fata de adversarii lor.

Un Sepsi sau Goga, ultimul cel putin la salar poate rivaliza cu oricare din primii cinci jucatori din Liga I (n.n. 28.000 de euro pe luna incaseaza atacantul Timisoarei), nu pot sta sub nicio forma pe acelasi palier salarial cu niciunul din fotbalistii din intreaga liga a doua.

Cand vine vorba de tintarul seriei B2, trebuie spus ca la tragerea la sorti alb-violetii au cazut cu adversarii directi in lupta pentru promovare chiar din primele etape. Bihorul, ALRO, FC Olt si Gloria Bistrita dau piept cu elevii lui Valentin Velcea in chiar primele etape in aceasta ordine.

In ultima etapa, considerata ca reper important de catre Gheorghe Chivorchian, a saptea, polistii intalnesc UTA. Un rezultat favorabil in orasul de pe Mures ar contura obiectivul Timisoarei.

ALRO Slatina – hotarati si muncitori

Sezonul trecut echipa olteana termina pe pozitia a cincea la 11 puncte de liderul Petrolul Ploiesti care a si promovat in prima liga. O formatie care nu spune mare lucru si totusi analistii de fotbal o vad printre principalele candidate la promovare.

A luat fiinta in iunie 2006, in urma fuziunii principalelor doua cluburi slatinene, care evoluau in Liga a III-a – FC Oltul Slatina si Alprom Slatina si a reusit sa promoveze in esalonul doi in urma cu doi ani. Chiar si antrenorul lui FC Olt, Dan Oprescu, declara dupa infrangerea de la Timisoara ca slatinenii sunt mai buni decat banatenii si ii vede cu sanse mai mari la accedere in prima liga.

Oprescu plecase tocmai de la ALRO dupa promovare. Vizavi de programul echipei in actualul sezon, in primele trei etape au adunat un punct din trei meciuri in conditiile in care au jucat in etapa inaugurala cu FC Olt, apoi cu Poli Timisoara, impotriva carora au pierdut, iar in weekendul trecut au intalnit Unirea Alba Iulia. Pana in etapa a saptea elevii lui Corneliu Papura vor infrunta echipe accesibile doar UTA fiind de remarcat, echipa pe care o vor intalni in etapa a cincea.

Gloria Bistrita – start ca din pusca

Retrogradata din primul esalon in aceasta vara in urma unor datorii neplatite, situatie similara cu a Timisoarei, echipa ardeleana s-a resemnat si a luat-o de la inceput. Fara sa transfere jucatori, ci doar sa vanda, echipa a pornit la drum hotarata sa lupte pana la capat.

Dupa cum se stie, echipa a fost retrogradata pentru ca nu s-au gasit 100.000 de euro pentru plata datoriei. Cat priveste programul Gloriei, in primele trei etape sunt neinvinsi, facand parte din plutonul select de cinci echipe cu acest prerogativ. Au plecat cu un punct de la Targoviste si au mai cules apoi inca sase de la FC Olt si Muresul Deva.

In continuare programul ii avantajeaza putin, echipe ca FC Arges, Alba Iulia sau Juventus Bucuresti putand fi invinse. Avantajul fata de Timisoara, de exemplu, este ca bistritenii nu mai lupta pe doua fronturi fiind eliminati din Cupa Romaniei.

Gaz Metan Severin – surpriza placuta

Dupa trei etape sunt in coasta Politehnicii, a Gloriei Bistrita si a celor de la FC Arges. sase puncte din doua meciuri si o restanta, cu FC Bihor, pe teren propriu. Cine sunt severinenii? Clubul Gaz Metan CFR Craiova a luat nastere in vara lui 2007 prin fuziunea gruparilor Gaz Metan Podari si CFR Craiova.

Gazarii promovasera cu un an in urma in liga a treia, in vreme ce feroviari tocmai castigasera barajul de promovare in cel de-al treilea esalon. Pentru fuziune ambele tabere au facut sacrificii: Gaz Metan a rupt acordul de colaborare cu scoala de Fotbal Gica Popescu, care oricum nu functiona asa cum isi dorea conducerea echipei din Podari, iar CFR Craiova a cedat locul de-abia castigat in Liga a treia echipei stiinta Malu Mare.

In sezonul 2011-2012 aceasta si-a schimbat denumirea in Gaz Metan Severin, aceasta mutandu-se de la Craiova pe stadionul Municipal din Turnu-Severin. Ce-si propun? Sa joace frumos si sa adune cat mai multe puncte, spun oficialii echipei oltene.

Pana in etapa a saptea Gaz Metan intalneste ALRO Slatina, FC Olt, Poli Timisoara si Unirea Alba Iulia. Un program infernal pentru echipa antrenata de Cosmin Bodea.

UTA – Batrana „batrana Doamna”

Cand aradenii au aflat ca se vor reintalni cu alb-violetii a fost mare bucurie. Lumea incepea sa isi reaminteasca duelurile incheiate aproape de fiecare data cu raniti in randul suporterilor dupa fiecare meci intre cele doua echipe, fie ca se juca pe Mures sau pe Bega.

Totul a fost insa un foc de paie, cel putin dupa prima confruntare. in cupa, alb-rosii au evoluat la Timisoara impotriva „satelitului” Politehnicii si au invins greu dupa penalty-uri. in campionat, in mod cert va fi altceva. Pana acum insa UTA nu a convins ca se numara printre candidatele la promovare.

Cu patru puncte dupa primele trei etape in conditiile in care a intalnit echipe ca Juventus Bucuresti, Ariesul Turda sau CSM Ramnicu Valcea (in fata bucurestenilor si a valcenilor a pierdut cinci puncte) echipa de pe Mures deja pare sa gafaie, iar confruntarile adevarate inca nici nu au inceput.

In etapele 5, 6 si 7 fotbalistii din Arad vor infrunta echipele ALRO, FC Olt si Poli Timisoara.

„Daca castigam 21 de puncte din primele sapte meciuri din acest tur cred ca in proportie de 50% promovarea  e transata, ne putem gandi serios de tot la acest lucru. Ma gandesc mai bine si dupa primele 15 etape as vrea sa ne consideram promovati”, spune Gheorghe Chivorchian, presedintele Poli Timisoara.

Rating

  • 3comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Hm!…culcativa voi pe ureche… „ca dupa primele 15-21 etape sunteti promovati”….ha! ha!..mai asteptati!
    Forza Severin!!!
    Reevaluati seria mai bine!

  2. O problema este ca in etapa asta jucam afara la Bistrita undese cistiga greu Manea raminind la timona.apoi cu UTA un derby al orgoliilor..
    Nici severinenii nu sint o echipa oarecare,munca si ambitia sint atuul lor acum…
    Sa vedem cu cine picam in Cupa Romaniei…

  3. mult succes Timisoara, cu vointa, munca se poate…timisoara unica.