Noutati :

Cea mai frumoasa si moderna scoala de dans din Timisoara isi prezinta campionii. Participa sigur la doua Mondiale, iar al treilea e pe drum. FOTO si VIDEO!

10 aprilie, 2017 - 11:13 AM
Autor: Daniel Balteanu      
Categorie: SPORT
0

TIMISOARA. Mystic, cea mai noua si moderna scoala de dans din Timisoara se mandreste cu o pereche campioana, care va merge in acest an la doua Campionate Mondiale. In luna mai, campionii scolii Mystic vor mai participa si la o alta competitie care ii poate duce la o a treia intrecere de nivel mondial.

Andrei Petcu si Bianca Buzuleac sunt doi pusti care danseaza impreuna de la varsta de 6 ani. Intre timp au devenit campioni la grupele mai mici de varsta si au peste 100 de medalii castigate de-a lungul anilor. Acum sunt in clasa a VIII-a si la inceputul lunii martie au reusit cea mai mare performanta a carierei lor de pana acum. Cei doi au participat la Campionatele Nationale de dans sportiv, care s-au disputat la Iasi, de unde s-au intors cu medalii.

Andrei si Bianca au incheiat pe pozitia a doua la sectiunea standard a Campionatelor Nationale, iar la sectiunea latino au castigat medalia de aur. Performanta din Moldova le-a adus si calificarea la Campionatele Mondiale.

„Nimeni nu s-a asteptat ca noi sa castigam, toata lumea se astepta la o pereche de la Iasi, care anul trecut a obținut locul 5 in lume, iar eu nu mi-am imaginat ca o sa pot intrece locul 5 de pe glob. Si, iata ca, prin antrenament am reusit… Este un sentiment foarte frumos si puternic, te incearca foarte mult emotii, si din fericire, imaginea noastra s-a îmbunătățit mult in ochii oamenilor„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, Andrei Petcu, unul dintre campionii Scolii de Dans Mystic.

Partenera lui Andrei este Bianca, o pustoaica frumoasa si sfioasa, foarte atenta la miscarile pe care le face pe ringul de dans. Ea si partenerul ei petrec zilnic 2-3 ore in sala de antrenament, ore de munca ce le-au adus cele doua medalii in Moldova.

Ma simt foarte bine stiind ca suntem campioni si sunt constienta ca vor fi foarte multe ore de munca si cantonamente in aceasta vara. Este foarte normal sa ne antrenam mai mult, mai ales ca reprezentam Romania la un Campionat Mondial, o facem cu mandrie. Speram la calificare in finala cel putin la o secțiune„, spune pentru opiniatimisoarei.ro, Bianca Buzuleac.

Cuplul va reprezenta Romania la Campionatele Mondiale de dans sportiv, sectiunile standard si latino. Primul dintre acestea este programat in 9 septembrie, la Bratislava, iar al doilea in 4-5 noiembrie, la Bucuresti. Antrenorii Alexandru Holecz si Ioana Avram au planuri mari pentru elevii lor, care ar mai putea prinde un Mondial pana la finele anului, iar pentru o prezentare cat mai buna la competitiile mondiale, cei doi tineri vor trebuie sa petreaca cate 7 ore pe zi in sala, dupa examenele din vara.

Eu,ca antrenor, va dati seama, ca as minti sa spun ca nu am sperat niciodata la asa ceva, dar niciodata nu mi-am inchipuit ca se va intampla atat de devreme in cariera mea, si cu atat mai mult sa participam in acelasi an la doua campionate mondiale… Eu pentru mondiale sper la o finala la sectiunea latino, si sper la o calificare in primele 8 la sectiunea standard. Mai mult de atat, in luna mai, noi avem si Campionatul Romaniei de 10 dansuri, adica pe sectiuni cumulate, unde, daca vor reusi sa castige campionatul, vom reprezenta Romania si la Campionatele Mondiale de 10 dansuri, deci un al treilea campionat in acest an, iar acolo sperantele mele sunt ca ei sa ajunga in primele trei clasari. daca vom ajunge sa luptam pentru Romania si la acest capitol„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, Alexandru Holecz, antrenor al Scolii de Dans Mystic Timisoara.

Pe langa concursurile deja mentionate, cei doi sportivi ai Scolii de dans Mystic vor mai participa in 14-16 Aprilie la un team match pe tari, in Portoroz/Slovenia, iar in luna august si la Open-ul Germaniei la dans sportiv, una dintre cele mai prestigioase intreceri de acest gen din lume, unde numai anul trecut s-au prezentat 170 de perechi la categoria lor de vârsta.

Cei doi tineri sunt susținuți in mare parte de catre parinti, de asemenea le sunt alaturi antrenorii si doi sponsori apropiati, EU.TRA.LOG REMI si CUPIO in demersul lor de a cuceri lumea cu dansurile pe care le vor prezenta in concursuri, insa sunt departe de a face fata financiar asa cum ar fi nevoie la acest nivel.
Așadar, oamenii care citesc acest articol, si cred ca pot face diferenta in viata acestor comori ale Romaniei, ar fi mai mult decat invitati sa ajute!

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor