Noutati :

Vacarul conacului

21 aprilie, 2011 - 11:01 AM
Autor: Ioan Coriolan Garboni      
Categorie: OPINII
0

Ioan Garboni

Cand eram de vreo cinci-sase anisori si mergeam la gradinita, educatoarea mea, Leana, ne certa daca nu o ascultam. Ba chiar ne batea daca ne departam de ea prea mult. Mai ales, atunci cand ieseam afara, si aveam cateva hectare de parc la dispozitie, unde puteam sa ne jucam. Gradinita noastra, era situata la etajul unui conac-castel… satesc. Clasa noastra era deosebit de luminoasa si spatioasa, iar in alte incaperi la acelasi etaj, vecine gradinitei, se mai aflau si un dispensar si o casa de nasteri. Rozi-tanti, era moasa satului si ea ne cauta in gat cand eram bolnavi si in par cand eram suspecti de… paduchi. Tot Rozi-tanti m-a adus si pe mine pe lume, in acest  castel, intr-o calduroasa dupa-amiaza de vara.

De altfel, imi place sa glumesc atunci cand sunt intrebat unde m-am nascut, le raspund ca sunt un taran – castelan. Deci, Leana-educatoarea, ne spunea sa nu mergem afara la Conu’ Riz sa-l suparam. Sa stam aproape de castel si sa ascultam de ea. Cine era acest Conu’ Riz?!  Ei bine, Conu’ Riz era un “batranel” de vreo saizeci de ani, care pastea vacile prin parcul castelului. Copiii mai mari, de la gradinita, erau invatati de parintii lor, sa mearga la Conu’ Riz si sa-i strige… „rusini”. Ca doar, o trecut vremea mosierilor!!

Iar Conu’ Riz era fostul stapan al satului, era… boierul! Conu’ Riz, privea ingandurat la copiii cei rai si rareori raspundea provocarilor. Acest om, era stapanul castelului unde noi veneam la gradinita. Comunistii nu i-au nationalizat niciodata castelul, ci doar l-au „inchiriat“ cu forta CAP-ului din sat. Conu’ Riz si sotia sa Coana Pufi, au fost dati afara din castel si mutati fortat intr-o casuta de serviciu la marginea parcului. Li s-a confiscat tot: aur, bani, pamant si padure, mobila si haine, moara si utilaje agricole, dar cel mai mult le-au „confiscat”… onoarea si respectul! Le-au lasat doar umilinta si amintirile trecutului, alaturi de speranta unui viitor negru si ocazia de a cersi la poarta propriului conac; dar le-au dat permisiunea de a-si paste vacile in propriul parc! Desi copil mic fiind, simteam cu tot sufletelul meu ca ceva nu e in regula; ca nu Conu’ Riz era de vina pentru ca noi o duceam greu. Ca nu el era cel pe care noi trebuia sa-l blestemam si sa-l injuram ! si azi, multumesc divinitatii, ca nu mi-am batut joc niciodata de acest formidabil om. Peste ani si ani de zile, la discutiile prelungi avute cu Coana Pufi, aveam sa inteleg ce inseamna cu adevarat o tragedie.

Ce inseamna sa pierzi tot, iar peste noapte sa te trezesti ca nu mai ai nimic si cand te intorci de la inchisoare, ostenit si batut, sa realizezi ca nu mai esti stapanul propriei averi ci doar un simplu… vacar tolerat in propria-ti casa! Ca intr-o poveste, din stapanul conacului devii … vacarul conacului.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor