Se ridică un supermarket în locul fostei fabrici de ciocolată Kandia de la Timișoara. Primul atelier de zaharicale din România, la un pas de prăbușire, a fost scos la vânzare
TIMIȘOARA. La 10 ani de când au fost puse la pământ construcțiile celei mai vechi fabrici de ciocolată de pe teritoriul actual al României, în loc se va ridica un supermarket.
În 2015 plecau în istorie halele fostei fabrici Kandia de la Timișoara, aflate pe strada Iancu Văcărescu la intersecția cu bulevardul 16 Decembrie, în vecinătatea remizei de pompieri.
A rămas însă atunci în urmă un singur imobil, cel în care a funcționat primul atelier de zaharicale, deschis în 1890, care acum este scos la vânzare.
În decembrie 2025, Primăria Timișoara a eliberat Autorizația de Construire pentru un nou supermarket pe amplasamentul fostei fabrici de ciocolată.
În trecut au mai fost planuri pentru ridicarea unor blocuri de locuințe în acea zona, însă acestea au fost abandonate în favoarea supermarketului.
Ultima rămășiță a fabricii Kandia, clădire istorică scoasă la vânzare
În ceea ce privește imobilul istoric care a adăpostit primul atelier de bomboane, care scăpat de demolare și poate ar fi putut deveni muzeu, acesta a fost scos la vânzare cu 428.000 de euro.
Terenul pe care mai stă cu greu încă în picioare clădirea de patrimoniu, extrem de degradată, are o suprafață de 1.714 mp.
Bătrânul atelier de zaharicale Kandia are nevoie de o reabilitare totală, la finalul căreia s-ar putea transforma în spațiu de birouri, clinică medicală, restaurant, spațiu cultural sau centru educațional.
Cât privește supermarketul, acesta ar putea să fie gata și să–și deschidă porțile anul viitor.
Kandia, cea mai dulce poveste a Timișoarei
Nu există timișorean care să nu fi gustat măcar o dată din deliciile care se făceau la Kandia. Mâini iscusite pregăteau bunătățile dulci care au încântat generații întregi de bănățeni și nu numai.
Totul a început în 1890 când se înființa la Timișoara micuțul atelier de zaharicale, care, cinci ani mai târziu, producea deja bomboane și ciocolată.
Abia în 1917, fabrica avea să primească denumirea de Kandia, după cea a unei insule grecești.
Afacerea a luat avânt, astfel că în 1923 număra deja câteva sute de angajați și a început construirea unui nou corp de clădire, lângă cel în care se născuse atelierul de bomboane, iar fabrica a fost dotată cu cele mai moderne utilaje din acea vreme.
Vagoane întregi ticsite de cutii cu ciocolată fină plecau de la Timișoara în întreaga țară, iar românii erau încântați de delicatesele bănățene.
Cu umpluturi speciale, creme și fructe, după rețete păstrate cu sfințenie de producători, bomboanele de ciocolată și tablele erau la mare trecere, astfel că brandul Kandia devenise extrem de valoros și aparținea consorțiului Băncii Timișoarei, după 1920.
Sursa foto: Business Magazin
Anii au trecut și Kandia nu a scăpat de naționalizare, iar după Revoluția din 1989 a cunoscut o istorie zbuciumată.
Mai multe familii de timișoreni, vechii proprietari ai terenului de sub fabrică, de peste 5.000 mp, l-au revendicat fără succes, după ce Kandia ajunsese la un fond de investiții.
Fabrica de ciocolată și produse zaharoase Kandia din Timișoara a dispărut mai întâi de pe harta economică a țării în toamna anului 2003, după ce a fost absorbită de compania concurentă pe piața de profil, Excelent București.
Această afacere a purtat amprenta miliardarului libanez Fathi Taher, proprietarul fabricii de dulciuri din Capitală, care a decis să lichideze concurența din Banat. A negociat cu fondul de investiții care controla capitalul social al fabricii timișorene și, în schimbul sumei de 5 milioane de euro, după cum se vorbea la acea vreme, a devenit acționar majoritar și la Kandia. Proprietarul a hotărât închiderea unității de la Timișoara și transferarea la București a principalelor mărci fabricate în Banat. Decizia a fost motivată prin lipsa de rentabilitate a întreprinderii, deși la vremea respectivă profitul anual al Kandia era de peste 3 milioane de euro. Angajații au fost concediați.
În 2007, grupul Julius Meinl care deținea compania Kandia-Excelent a vândut-o celor de la Cadbury pentru nu mai puțin de 100 milioane euro, conform presei economice, astfel că, pentru o perioada, Kandia-Excelent a devenit Cadbury România. După alți 3 ani, Cadbury a fost preluată de Kraft și mai apoi răscumpărată de Julius Meinl care i-a schimbat și numele în Kandia-Dulce.
Cert este că în 2003 este relansat brandul Kandia, printr-o memorabilă și impresionantă campanie de comunicare care a spart tiparele sociale ale momentului, folosindu–se și o componentă erotică – Kandia, ciocolată cu dragoste.
Brandul simbol al Timișoarei, Kandia, continuă să existe, însă din vechea fabrică a rămas doar o amintire pe care bănățenii o vor păstra mereu în suflet.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Parerea ta
-
ACEEASI CATEGORIE
Pareri
Foarte bine ! Decat industrii distruse de comunistii infecti, mai bine ceva util ! Mars la moscova pt toti aurolacii ce au distrus Romania la trompeta Kremlinului !
Mirosea fain cand mergeam la cinema Arta
“care a decis să lichideze concurența din Banat.”
Asa se fac afacerile in capitalismul salbatic, asta fac toate marile companii. Astept cu interes momentul cand se vor privatiza scolile… dar pana sa ajungem la “sale-leaseback” ca metoda de extragere a profitului, hai sa vorbim despre lucruri intamplate deja, de tip asset stripping, dam la intamplare de la noi dar si de la altii, nu e ceva specific Romaniei (o cautare pe net arata cui e curios ca asta e practica universala in noul “capitalism” aka oligarhie infecta)
ChatGPT:
“O practică reală, cunoscută în economie și drept corporativ ca „asset stripping” (dezmembrare de active) sau, mai specific, separarea activelor imobiliare de activitatea operațională printr-un model de tip sale-leaseback.
Nu este automat ilegal — în multe țări este o tehnică financiară legală — dar poate deveni abuzivă dacă este folosită pentru a transfera valoare dintr-o companie în detrimentul angajaților, creditorilor sau statului.
🔎 Cum funcționează mecanismul
O companie (adesea de stat, aflată în privatizare) este cumpărată.
Activele valoroase (terenuri, clădiri) sunt mutate într-o firmă separată.
Firma operațională (cu angajați și activitate) rămâne fără active imobiliare.
Aceasta plătește chirie către noua firmă imobiliară.
Dacă afacerea devine neprofitabilă din cauza chiriilor, intră în insolvență sau concediază personalul.
Investitorul rămâne cu imobiliarele, care pot fi vândute ulterior.
Acest model este frecvent întâlnit în restructurări de tip private equity.
Exemple reale
🇷🇴 Cazul Oltchim (România)
Combinat chimic de stat.
Privatizări și tentative de privatizare eșuate.
După insolvență, activele au fost fragmentate și vândute separat.
În 2018, activele viabile au fost preluate de Chimcomplex, iar alte active au fost lichidate.
Nu a fost exact un sale-leaseback clasic, dar este un exemplu de divizare între active și operațiuni, cu pierderi majore de locuri de muncă.
🇷🇴 Cazul RAFO Onești
Rafinărie privatizată în anii ’90.
Implicată în scandaluri financiare.
Activele au fost mutate între firme.
Activitatea a fost oprită, dar terenurile și instalațiile au rămas active valoroase.
🇬🇧 Cazul British Home Stores (Marea Britanie)
Lanț de retail cumpărat de Dominic Chappell în 2015 pentru 1 liră.
Compania avea un fond de pensii subfinanțat.
După transferuri financiare și restructurări, compania a intrat în insolvență în 2016.
Mii de angajați au fost afectați.
A fost investigat de Parlamentul britanic pentru management defectuos și extragere de valoare.
🇺🇸 Cazul Sears
Sub conducerea lui Eddie Lampert, activele imobiliare valoroase au fost separate în alte entități (inclusiv prin REIT).
Magazinele rămase plăteau chirie.
Compania a intrat în faliment în 2018.”
Cei care inca inghit povesti cu clasa mijlocie, micul intreprinzator si alte bla bla-uri fara sa aiba habar de ce se intampla in lumea mare (unde niste bogati controleaza complet tot spectrul politic, nu ai pe cine alege sa reprezinte interesele “micului intreprinzator”)… se vor trezi ca si micii intreprinzatori de pe la noi care aveau niste dozatoare de lapte, de oua, de apa filtrata, de mezeluri locale, ca si micii producatori agricoli care n-au niste piete moderne si li se pun tot felul de bete birocratice in roate ocolite insa cu usurinta de samsarii din domeniu… Traiasca si infloreasca sfantul supermarket al neocolonialistilor, care cand vor sa se uneasca micii producatori pentru a avea ceva ceva “putere de negociere” cu supermarket-ul afla cu surprindere ca nu accepta respectivul supermarket decat contracte individuale cu fiecare producator, contracte in care li se pun tot felul de clauze abizive cu taxe de tot felul… Dezbina si stapaneste!
Go, Spritz! Keep up the good work!