Noutati :

Ruga saracului

12 mai, 2011 - 02:45 PM
Autor: Ioan Coriolan Garboni      
Categorie: OPINII
0

Ioan Garboni

Ma gandeam ca omul din fata mea, (cu pantaloni scurti, maieu si slapi de plastic in picioare) era anormal. Efectiv, numai un nebun ar putea sa ia credit bancar pentru nevoi personale, doar pentru ca sa se pregateasca de…“ruga” (nedeia) din sat. Dar, taranul saracut din fata mea, asta a facut. A luat pe buletin, garant fiind cuponul sau de pensie, un credit de la banca. Doar nu era sa se faca de rusine! Ce conteaza ca va plati un an intreg distractia de trei zile. Sa traim azi, ca maine om vedea ce-o fi! Eh, si cum treceam noi, sase oraseni pe ulita satului spre alte neamuri, omul in slapi de plastic, ne-a ochit si sarind amenintator in calea noastra, ne-a… invitat (mai mult fortati) la el in curte. Ca doar fala si mandria gazdei sta in goscii (oaspetii) care i-au calcat pragul casei la ruga. Iar omul nostru nu avea nici un oaspete, el fiind saracul satului.

Dar, trebuia neaparat sa si gustam ceva. Noi, eram ghiftuiti. Toate neamurile si cunoscutii pe langa care am trecut, ne-au „indopat” cu carne, rachie, prajituri gretos-cremoase si cu sucuri proaste. Insa, gazda aceasta avea in curte o masa mare, plina de mancare; iar ca prin farmec au aparut in fata noastra cate o farfurie ciobita de portelan si cate o furculita stramba din aluminiu. Gazda, turna rachie intr-un pahar murdar (unde odata era mustar), tinand degetul inauntrul paharului. Era un deget cu o unghie mare, netaiata dar cu mult „negru cernoziom” dedesubt. Dupa ce gazda si-a „dezinfectat” degetul in rachia slaba, ranjindu-ne stirb, ne invita sa mancam. Pe carne, roiau fericite cateva muste verzi, uriase de ziceai ca-s bombardiere si nu insecte. Prietenii mei oraseni, erau ingroziti, implorandu-ma din priviri sa plecam. Femeile noastre erau palide si tineau mana la gura sa nu vomite. Era atata mizerie in acea curte, ca-mi este jena sa va descriu toate „infectiile culinar hepatice” la care riscam sa fim supusi. Ce sa fac?

I-am spus ca nu mai putem „baga nimic“ in noi dar sa ne puna mancarea… la pachet! Gazda-omulet m-a privit stupefiat! Apoi, tragand zdravan rachie din sticla, suiera ragusit printre cioturile sale dentare: „Ba, crezi ca-s prostu’ tau ?“ Ca sa evit scandalul, scot 50 de lei noi si-i intind gazdei pe un ton amical: „Cum ma sa fi prost, uite banii astia i-ai si du-te la birt ca venim si noi barbatii dupa ce scapam de muierile astea!!“ Apoi, dupa ce am evadat si am ajuns acasa, povestindu-i bunicii mele intamplarea ea zise: „Saracu-i dracu‘! Iar ruga saracului e ca petecul sacului!” Mare lucru n-am inteles noi din textul asta, dar zilele urmatoare  stiu ca am mancat doar… pufuleti!

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor