Primarul Nicolae Robu s-a razgandit: vrea sa mute data festivalului JazzTM. Iata cand!

TIMISOARA. Dupa ce a anuntat ca Festivalul JazzTM se va desfasura in perioada 11-13 iulie, in acelasi timp cu Festivalul de Jazz de la Garana, primarul Nicolae Robu s-a razgandit si acum vrea sa mute data festivalului de la Timisoara.

Nicolae Robu a anuntat pe Facebook ca intentioneaza ca Festivalul Jazz sa dureze o saptamana si sa se desfasoare chiar inaintea Festivalului de la Garana.

Asa cum am afirmat-o de nenumarate ori, eu am apreciat, apreciez si voi aprecia intotdeauna eforturile de a face lucruri bune in societate -in mod special in domenii precum cultura si sportul- si pe autorii lor, indiferent cine sunt ei si cum se raporteza la mine, respectiv cum ma raportez eu la ei, sub diverse alte considerente. De pe aceste pozitii, am salutat Festivalul de Jazz de la Garana si n-am avut la adresa sa decat cuvinte de lauda. In complementaritate cu aceste sentimente si nicidecum in contradictie cu ele, am asumat, dupa cum se stie, initierea unui Festival de Jazz al Timisoarei, dovedit, inca de la prima sa editie, de mare succes. Avand in vedere ca, din motive ce tin de disponibilitatea artistilor pe care ne-am propus sa-i aducem, programarea initiala a JazzTM a rezultat suprapusa peste perioada traditionala a Festivalului de la Garana, dorim sa intreprindem TOATE diligentele pt a schimba aceasta stare de lucruri. Concret, vom incerca sa mutam JazzTM in perioada 09-11 iulie 2014 -de miercuri pana vineri-, astfel incat, in continuare, sambata si duminica -12 si 13 iulie- sa lasam complet liber pt Festivalul de Jazz de la Garana. Daca vom reusi, atunci vom putea avea, cu eforturi concatenate, o minunata „saptamana” a jazz-ului in Banat -ca sa fim precisi: 5 zile-, de miercuri pana duminica„, a scris Robu pe Facebook.

Initial, Festivalul JazzTM fusese programat in perioada 11-13 iulie si se suprapunea cu Festivalul de Jazz de la Garana, un festival traditional al acestui gen muzical.

CITESTE SI: Festivalul Jazz TM programat peste Festivalul de Jazz de la Garana. Cum explica primarul Nicolae Robu? Ce spune Marius Giura?

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.