Noutati :

Primarul „viniturilor” din Timisoara a declarat forfait!

6 iunie, 2011 - 12:45 PM
Autor: Anonim      
Categorie: BARFE
1

Grigore Trif

Adoptarea proiectului de lege privind alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin a dat peste cap strategiile de campanie a multor candidati. Printre acestia il regasim si liderul timisean al Partidului Romania Mare, Grigore Trif, care, suparat pe noua lege, a decis sa-si agate „urna mobila” in cui. Renuntarea la visul de a se bate pentru fotoliul de primar al Timisoarei nu a fost deloc o hotarare usoara, mai cu seama ca energicul peremist pregatea o campanie electorala cu totul speciala. Despre ce este vorba?

Pentru prima data in epoca alegerilor libere, un candidat la Primaria Timisoara ar fi mizat pe voturile emigrantilor din toata tara, a „viniturilor” din Banat. Ideea nu e deloc rea, daca ne gandim ca populatia orasului este formata, predominant, din moldoveni, olteni, ardeleni, mitici si mii de persoane din alte zone ale tarii care, in ultimii 50 de ani, efectiv au colonizat Banatul. Insusi candidatul retras al „viniturilor”, Grigore Trif, provine dintr-o familie de oameni harnici din Maramures, ceea ce, cu siguranta, l-ar fi ajutat sa vorbeasca pe limba colonizatorilor. Dupa acest forfait neasteptat, este cat se poate de clar ca nimeni, dar absolut nimeni, nu mai poate bloca drumul lui Gheorghe Ciuhandu spre al V-lea mandat de primar. Evident, cu conditia esentiala ca acesta sa candideze…

________________________________________________________________________________________________

NOTA: Articolele din categoria BARFE sunt considerate ca facand parte din genul publicistic pamflet si trebuie tratate ca atare!

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Trif il poate bate pe Ciuhandu si daca-l voteaza numai ardelenii din oras