Mame si tati…

M-am asezat in fata ecranului asta blestemat, care imi fura ochii si m-a facut sa uit cum se scrie cu stiloul, cu gandul sa va povestesc despre „meciul” lui Becali cu Mititelu. Despre  o sansa aproape unica  ca Poli sa ia campionatul in acest an. Asta pentru ca Dinamo vinde pe banda rulanta, Steaua isi da cu stangul in dreptu’… Rapidul ramane o echipa tributara unui statut mediocru initiat de propiul finantator. Imi dau frisoane Otelul pentru ca alearga de ma dispera si are noroc, dar si Vasluiul, care dupa ce ca are echipa mai are si un antrenor… hai sa ii spunem versat… si un presedinte uns cu toate alifiile… pentru ca… a fost arbitru.

CFR, ca nu am uitat de ea, s-a transformat intr-o gasca de filosofi.
Toate planurile mele au fost date peste cap in momentul in care am aflat ca mama lui Zicu nu mai exista. Atunci mi-am dat seama ca toate astea sunt niste nimicuri care nu prea merita multa atentie. Nu suntem de acord? Care sunt lucrurile fundamentale in viata asta atat de mediatizata de fotbalist cu carte de munca in Romania sau… aiurea?
Tot atunci mi-am adus aminte de drama prin care a trecut Cosmin Contra atunci cand si-a pierdut tatal. Nea Vasile, asa cum l-am stiut multi, un tip modest care, mandru de ascensiunea fiului, nu a facut niciodata bravada.

Mi-am mai adus aminte de Roti, un fotbalist de exceptie, a carui amicitie m-a onorat mereu. Un om de o modestie uneori enervanta chiar si pentru mine un om rabdator… zic eu. Un fotbalist adevarat, prea putin pretuit pentru valoarea sa demonstrata in teren si nu in reviste sau prin baruri deocheate. Un  tip care nu a iesit niciodata in fata pentru ca nu a vrut si pentru ca a mostenit bunul simt al celor din Valea Almajului. si ce face Iosif Rotariu? Infiaza o fetita cu probleme… asa, ca el si Dana sa devina tata si mama pentru a treia oara. Jos palaria!