Izvorul broastei…

Pe valea raului Poganis, daca o iei in susul apei dai de Barbosu. Nu e un om, ci un catun uitat de lume, satuc ce era in vremea adolescentei mele sortit demolarii comuniste. Ce nume de sat… Barbosu!   Aproape de acest sat, incepea un codru urias. Codrul Barbosului. Azi, Europa Unita spune ca acest codru al Barbosului, este unul dintre cele mai vechi paduri din Europa, si ca materialul sau genetic (cat de ciudat suna: ADN-ul codrului !!!), are o valoare inestimabila…! Inestimabila pentru mine este si prima mea vizita in acest codru. Cativa zeci de ani in urma, bunicul meu Iosif, m-a luat cu el la Barbosu. Cand m-am apropiat de uriasa padure, am simtit… teama.  Afara, era o zi luminoasa si torida de vara dar in codru era racoare si semiintuneric.

Mie-mi parea chiar frig. Putina lumina care se strecura printre copacii imensi, nu reusea sa incalzeasca solul. Un strat gros de frunze era asezat sub picioarele noastre… dar, ciudat, nu fosneau. Erau umede, putrezite. Era o liniste ireala. Nu canta nici o pasare, nu zumzaia nimic, totul parea incremenit. Bunicu mergea inaintea mea si nu vorbea deloc. Eu incercam sa tin pasul cu el, dar alunecam prin frunzele mucegaite. Apoi, s-a oprit si s-a uitat in jur, de parca ar fi pierdut ceva… a luat-o spre stanga si dupa cativa pasi a ingenuncheat. Am crezut, (mirandu-ma!!!) ca poate vrea sa se… roage? Stiam ca bunicu era foarte credincios, dar chiar asa sa ingenunchezi in plin codru?! Si-a dat jos palaria si s-a aplecat cu urechea catre pamant facandu-mi semn cu mana sa ma apropii. Cu palma sa batatorita de munca de zidar, a inceput sa dea usor la o parte frunzele. incet, cu grija de parca ar fi avut ceva fragil ascuns acolo. Ma gandeam ca o fi ascuns o comoara! M-am aplecat sa vad ce a gasit si deodata… o broasca a sarit dintre frunze, oracaind spre mine. M-am speriat si-am cazut in fund. Sub frunze, curgea un paraias. Bunicu continua sa curete luciul apei iar apoi, si-a inmuiat causul palmelor in mica balta. A luat apa si a baut incet, de parca ar fi fost cine stie ce licoare vrajita. „Bea si tu Ionica” – zise bunicu. „E cea mai buna apa din lume… e vie! ’’ Eu eram stupefiat… I-am raspuns nervos si rastit: „Ce, tu crezi ca-s prost? Cum o sa beau eu apa de acolo, din balta unde se caca si pisa broasca asta raioasa? Tu vrei sa ma imbolnavesc?! ’’

Bunicu radea cu pofta si continua: „Ma, nepoate tu tre’ sa stii, ca acolo unde-s niorci ( broaste) in apa, apa-i vie si curata si poti s-o bei linistit. Dar in izvorul unde  nu-i nioarca, tu sa nu bei apa, …ca-i otravita si e apa moarta ! Sa tii minte asta ! Sa tii minte asta! – zise bunicu si luandu-ma de ceafa m-a aplecat cu fata in luciul apei… Am baut (aproape fara sa vreau, impins de mana bunicului!) apa de izvor, apa cu gust salciu si usor dulceag, apa rece si vie …din izvorul broastei, izvor ascuns  si acum in inima codrului Barbosului. Toata viata mea n-am sa uit prima lectie de “ecologie” pe care am primit-o atunci … poate de aceea, astazi  ma mai uit in gluma prin sticlele de plastic  cu apa minerala sa vad poate zaresc vreun … mormoloc de broasca ecologica, confirmare a faptului ca apa pe care o beau din supermarket,  e … apa vie!