Noutati :

Ioan Garboni despre Batista si scutecul: gripa si consecintele ei!

22 martie, 2012 - 01:07 PM
Autor: Ioan Coriolan Garboni      
Categorie: Comentarii
0

Acum, pentru ca sunt gripat iar ochii-mi lacrimeaza si nasul imi curge non stop, vrand nevrand trebuie sa mai stau si in pat. A sta in pat e relativ, caci in vremurile moderne expresia ’’a sta“ = cel putin doua actiuni in plus pe langa sederea in sine.

Deci, acum stau in pat, dar cu laptopul pe genunchi si scriu la articolul acesta in timp ce beau ceai fierbinte. Din pacate, nu pot sa stau cat trebuie! Ziua calatoresc mult, telefonul suna intr-una si orice as face, gripa tot nu trece. Incerc s-o ignor, alteori o injur, (pe gripa), iar cateodata, cand ma vad in oglinda cum arat, imi vine sa-mi plang de mila. Atunci cand tratezi o boala cu indiferenta si te crezi mai puternic ca boala, atunci virusul (nenorocitul asta mic si rau) parca inadins te perpeleste si devine „monstruos“.

Noaptea, nasul infundat face ca sa nu ai aer destul si atunci creierul neoxigenat suficient, deschide cutia viselor de tip… cosmar. Dimineata, raguseala din glas este intrecuta doar de „ochii lipiti“ (urdori, cum le zice in Banat), de durerea profunda a tuturor muschilor corpului si, bineinteles, de nesuferita tuse.

Ce sa mai zic, stiti voi foarte bine la ce ma refer ca doar putini dintre voi au reusit sa scape de aceasta gripa teribila de primavara, a presupusului… an apocaliptic 2012.

Si, deci, iata-ma noaptea, incercand sa dorm, horcaind si perpelindu-ma in cosmar: … se facea ca m-am intors in timp. Eram la scoala (multi ani in urma), bolnav, gripat cu nasul plin. Scot din buzunar o batista curata, calcata si apretata. E o frumoasa batista de panza, iar eu imi suflu zgomotos nasul in ea. Apoi caut un alt colt al batistei, suflu iar si tot asa pana se umple… zdreanta.

O iau si o impachetez tacticos, punand batista „incarcata“ in buzunar. Dar nasul tot mai curge (in vis) si eu nu mai am alta batista! Simt cum batista imi pulseaza in buzunarul de la piept de parca virusii ar dori sa iasa si sa cucereasca clasa si pe toti colegii mei.

Ma inchei la nasturii de la haina (uniforma de elev), dar microbii ies pe langa guler. Ma inchei la camasa, dar blestematii forteaza iesirea si ei sunt gata sa ma faca sa stranut. Nenorocire, dar nu mai am nicio… batista!

Stranut zgomotos si o ploaie de picaturi microscopice si microbice umple catedra, bancile, ghiozdanele, tabla, pe profesoara si pe toti elevii. Mi-e rusine si dau din picioare sa ies fuga din clasa, dar ma trezesc!

Realizez ca sunt in pat, aprind veioza, iar la capul meu troneaza un teanc neinceput de batiste parfumate de hartie. Nu pot sa va descriu ce fericit sunt! Vreau sa adorm la loc, dar tinand la piept cateva batiste de hartie, ca sa le iau cu mine in cosmar, daca ar fi cazul.

Adorm, meditand ca pe atunci, pe vremuri ceausiste, noi romanii nu aveam batiste de hartie, dar duceam mandri acasa la mama, batistele incarcate cu virusi spre a fi spalate, calcate si reintroduse apoi in circuitul igienei scolare.

De altfel, si scutecele din panza ale copiilor, pe acea vreme noi le… reciclam. Le curatam, spalam cu mana si apoi le fierbeam, urmand sa le intindem pe sfoara in bucatarie ca sa se usuce.

Conceptul de reciclare era unica optiune atunci. Eh, dar acum, noi romanii europeni, suntem fericitii posesori de scutece si batiste parfumate de… hartie. Made in China.

Of, ce bine! Iar acum, inchizand laptopul si recitind articolul acesta ma gandesc: „Doamne ce articol tampit si scarbos am scris!“

Dar, sa stiti ca nu eu am scris acest articol, ci nenorocitii astia de virusi gripali, care m-au cotropit, mi-au dat febra si au preluat controlul asupra mintii si corpului meu, deci si implicit asupra degetelor de pe tastatura… of!

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor