Invinsi la Calarasi. SCM Poli Timisoara pierde un meci in care nu mai avea obiectiv

TIMISOARA. Cu un sistem de play-off cel putin neobisnuit pentru Liga Nationala de handbal, implementat in premiera in acest sezon, SCM Poli, care a terminat campionatul regulat pe locul 7, avea si asa sanse minime sa mai ajunga in lupta pentru medalii. Astazi, in penultimul joc din seria in care a fost repartizata, gruparea banateana a pierdut la Calarasi, contra echipei locale Dunarea, 33-30.

CITESTE SI: Vestea cea atat de asteptata intr-un loc de poveste din Banat. Ce se va intampla in cea mai veche gara din Romania

Partida a inceput echilibrat, cu ambele formatii la conducere, apoi banatenii se desprind la doua goluri, 5-7, dar rateaza actiuni bune la rand, permitandu-le gazdelor sa revina la conducere si sa preia controlul, 10-7 si 16-12 la pauza.

Elevii lui Pero Milosevic, care nu aveau obiectiv in acest joc, s-au mai agatat de adversar venind in doua randuri la un gol in spate. Apoi, banatenii sunt penalizati usor cu trei eliminari temporare in doar patru minute, iar gazdele au profitat, iar de la 17-16, s-au dus la 22-16. Finalul de joc a fost linistit, iar Dunarea s-a impus fara probleme, 33-30.

Pentru Timisoara urmeaza meciul de miercuri cu CSM Bucuresti, apoi va juca pentru clasament, cel mai probabil pentru locurile 7-8, dar ar putea evolua si pentru locul 5.

Marcatorii Politehnicii in aceasta partida: Marjanovic 9, Orbovic 6, Milosevic 5, Pribanic 4, Furak 3, Sania 2, Cimpan 1.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.