A murit Mihai Leu

Mihai Leu, fostul mare campion de box al României, s-a stins din viață la vârsta de 56 de ani, pe care i-a împlinit în februarie.

Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a fostului pugilist.

Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune.

Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat.

Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic. Nu te vom uita niciodată”, a transmis familia a fostului sportiv.

Problemele de sănătate ale lui Mihai Leu au început în urmă cu mai bine de zece ani, când, în urma unor analize efectuate la o clinică din Viena, i-au fost descoperite celule canceroase. Ulterior, el a fost operat în România de renumitul chirurg Irinel Popescu

În perioada de spitalizare de la Fundeni, Mihai Leu a fost vizitat de Ion Țiriac, care i-a recomandat să continue tratamentul într-o clinică din Franța, aceeași unde s-a tratat și fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu.

La finalul anului 2024, boala a recidivat, iar Mihai Leu a trecut prin noi intervenții chirurgicale. După externare, s-a retras din nou la Hunedoara. La finalul lunii aprilie a acestui an a fost dus din nou de urgență la spital, a fost tratat și externat din nou. Recent, starea lui s-a agravat si a fost internat din nou, iar prognosticul medicilor a fost rezervat.

Mihai Leu era căsătorit cu Anna,cu care are un fiu, Marco, în vârstă de 32 de ani, ce activează ca instructor de schi și snowboard în Austria.

Mihai Leu a fost campion mondial WBO la categoria semimijlocie în anul 1997 și s-a retras din box în urma unei accidentări, fiind neînvins în carieră.

După retragerea forțată din box, Mihai Leu a devenit pilot re raliuri. A debutat în competiții în 1994, a devenit campion național vicecampion în 2001 și campion absolut în 2003, la volanul unui Hyundai Accent WRC.

Până în 2008 a fost pilot activ, apoi a devenit team‑manager al echipei Jack Daniel’s Rally Team în Campionatul Național de Raliuri.

Fostul boxer a rămas însă legat de lumea boxului, fiind prezent și la Timișoara la galele importante organizate de-a lungul anilor.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Sa fie iertat, odihneasca-se in pace!

  2. asa si ? Si taica-meu a murit si nu a fost o stire !

  3. asa si ? Si rude si prieteni au murit si nu a fost o stire.

  4. Mare ca cat e si viata asta… moare la 56 de ani un sportiv adevarat, curat, demn. Alte lepre fumeaza, beau si trec prin viata ca gasca prin apa fara sa pateasca mare lucru.

  5. R.I.P Lowe

  6. Sa fie iertat