TIMISOARA. La exact o lună de când a retrogradat sportiv din liga secundă, CSC Dumbrăvița a început antrenamentele pentru noua stagiune, ce ar putea să o găsească tot în Liga 2.
Noul antrenor al alb-verzilor, Florin Fabian, a avut sub comandă 24 de fotbaliști, mulți dintre ei aflați în probe. Printre cei prezenți la reunire se află și jucători ale căror înțelegeri expiră la 30 iunie, însă clubul are discuții cu ei și în zilele următoare va stabili care dintre ei vor rămâne, și care se vor despărți de echipă.
Florin Fabian va colabora cu secundul Călin Mada și antrenorul cu portarii Călin Frunză, dar și preparatorul fizic Călin Strunilă.
„Am venit la Dumbrăvița cu gândul de a forma o echipă competitivă, care să facă față rigorilor din Liga 2. Sau, în cel mai rău caz, să încercăm să promovăm din nou în eșalonul secund, dacă va fi să jucăm în Liga 3. Până nu sunt date oficiale despre liga în care vom evolua, aș ezita să vorbim despre foarte multe lucruri. Azi am luat un prim contact cu grupul, am creionat în mare parte și planul de pregătire. Prima săptămână e rezervată evaluării a ceea ce am găsit aici, dar și scouting-ului pe care îl facem împreună pentru a îmbunătăți lotul și a aduce jucători pe posturile pe care considerăm că trebuie să ne întărim. Lotul probabil că va suferi modificări mari, dar despre aceste lucruri vom vorbi în zilele și săptămânile următoare… Am avut 24 de jucători la primul antrenament, cu câțiva juniori din Academia noastră. Dar nu aș vrea să îi enumăr acum, pentru că, așa cum am spus, lotul va suferi destul de multe modificări. Suntem în căutări, dorim să ne întărim în special pe axul central, iar când vom avea noutăți le veți afla cu siguranță„, spune antrenorul Florin Fabian.
Formația din Dumbrăvița a stabilit și primele amicale. Alb-verzii vor întâlni în 5 iulie, Corvinul Hunedoara (în deplasare), în 11 iulie pe CSM Reșița, în 15 iulie pe CSC Șelimbăr și în 26 iulie Politehnica Timișoara. Clubul timișean va definitiva lista meciurilor de verificare în perioada următoare, iar un alt lucru cert este cantonamentul din perioada 14 – 20 iulie, care va avea loc la Tărlungeni, în județul Brașov.
„Încercăm să creionăm un plan de pregătire pentru Liga 2, dar dacă va fi să evoluăm în Liga 3 vom continua pregătirile, nu ne vom opri. Nu suntem în întârziere, dar ca lot, pentru că nu am adus încă nimic, avem de lucrat acum, pe termen foarte scurt…Când eram la Ripensia, Dumbrăvița era încă în Liga 3, dar am văzut că se doresc lucruri frumoase aici. Eu cred că se poate mai mult. Nu vreau să vorbesc de trecut, dar din ceea ce am găsit aici, se pot îmbunătăți multe lucruri. E un club stabil financiar și administrativ și eu cred că putem construi și că ne putem îndeplini obiectivul, de menținere în Liga 2, pentru că acesta ar fi obiectivul dacă am rămâne în eșalon. Dar e mult de muncă și i-am spus și lui Florin Macavei că vreau să schimbăm anumite mentalități, pentru că mie îmi place să pot să îmi pun amprenta pe ceea ce fac„, a completat Florin Fabian.
Clubul timișean așteaptă acum o decizie a Federației pentru a vedea în ce eșalon va juca în sezonul 2025 – 2026.
„Dacă suntem în momentul acesta aici, iar echipa a început azi pregătirile, înseamnă că noi suntem pregătiți pentru a continua în Liga 2. E clar 100%, toți factorii de decizie din acest club ne dorim acest lucru. Bineînțeles, așteptăm poziția oficială a Federației Române de Fotbal. Sigur, în mediul online circulă foarte multe lucruri, dar așteptăm poziția Federației și dăm drumul la treabă„, a spus managerul Florin Macavei.