
TIMISOARA. După 39-22 în partida tur, jucată tot în sala Constantin Jude, Politehnica Timișoara a câștigat fără mari probleme și al doilea meci cu lituanienii de la Granitas-Karys Kaunas.
La fel ca în primul meci, Poli a controlat întâlnirea cu balticii și nu le-au permis oaspeților să conducă niciun moment pe tabelă. Cele două echipe au fost la egalitate doar de două ori, la începutul primei reprize, după care alb-violeții au început să se distanțeze pe tabelă.
La pauză, Poli conducea la 7 goluri diferență, 19-12.
Jocul s-a desfășurat la fel și în partea a doua, cu alb-violeții la conducere, iar oaspeții încercând să limiteze proporțiile scorului.
În cele din urmă, Poli s-a impus cu 38-25.
Cel mai bun marcator al Timișoarei a fost Kraljevic, cu 11 reușite, în timp ce al doilea a fost Denysov cu 5. Podiumul marcatorilor a fost completat de Ravnic și debutantul David Troanță, fiecare cu câte 4 reușite. Au mai punctat: Boskos – 3, Sadoveac – 3, Rogulski – 3, Gjelsvik – 2, Ponciano – 1, Trif – 1, Vujacic – 1.
Astfel, Politehnica se califică în turul al treilea din European EHF Cup, fază care se va disputa la finalul lunii noiembrie. Meciul tur este programat în 21/22 noiembrie, iar returul o săptămână mai târziu, 28/29 noiembrie.
Foto: Arhivă
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!