Noutati :

BARFE: Ministrul Educatiei vrea sa taie panglica in Timis. 3 scoli gata de inaugurare se lupta pentru a-l avea pe Remus Pricopie invitat la deschiderea anului scolar

10 septembrie, 2013 - 12:58 PM
Autor: Anonim      
Categorie: BARFE
0

Agitatie mare in mai multe unitati de invatamant din judet. Cum ministrul Educatiei si-a exprimat dorinta ca, la inceperea anului scolar 2013-2014 sa participe, neaparat, la o inaugurare, exista posibilitatea ca evenimentul sa se petreaca in Timis.

Primarul din Giroc, Ionel Toma, si-ar dori tare mult ca ministrul Remus Pricopie sa-i fie oaspete la deschiderea anului scolar. Cum scoala din localitate s-a transformat, din acest an, in liceu, primind avizul Ministerului Educatiei, una dintre conditiile de baza ale vizitei ministeriale, cea a unei inaugurari, pare a fi indeplinita. Pentru ca oaspetele sa fie primit cum se cuvine, in fata scolii a fost deja plantat gazon nou-nout.

Scoala din Giroc poarta, din acest an, denumirea de Liceul Teoretic „David Voniga”.

Ramane de vazut insa daca ministrul va participa la deschiderea anului scolar la Giroc. Asta, deoarece comuna de langa Timisoara are concurenta chiar din judet.

La scolile din Tormac si Nitchidorf au fost construite corpuri noi de cladire, numai bune pentru o taiere festiva de panglica inaugurala. Batalia pentru favorurile mai marelui de la Educatie este mare, asa incat, deocamdata, nu se stie unde va veni mult doritul oaspete.

Cert este ca Remus Pricopie, spun gurile rele, nu vrea cu niciun chip sa mearga la o scoala veche si plina de probleme, pentru ca nu cumva sa se trezeasca asaltat de parinti nemultumiti. Asa ca, inaugurarea uneia proaspat terminata va da cel mai bine la imagine.

***

NOTA: Articolele din categoria BARFE sunt considerate ca facand parte din genul publicistic pamflet si trebuie tratate ca atare!

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor