TIMIȘOARA. Schimbarea la față a Gării de Nord Timișoara se apropie de finalizare. Au fost date jos schelele de pe corpul principal al stației.
Se dezvăluie o fațada modernă care are pereți cortină, riflaje metalice elegante, benzi LED luminoase și ecrane LED care schimbă complet aspectul.
În timpul lucrărilor, constructorii aveau să constate că o parte din fațada era fragilă și exista pericolul să se prăbușească. Era nevoie nu doar de cosmetizare, ci și de intervenții rapide de consolidare, așa că a fost lăsată la urmă și s-a realizat un proiect separat pentru ea.
A fost finalizată abia acum proiectarea de către beneficiar, iar marți s-a dar ordinul de începere a lucrărilor și la acest segment. Astfel, întreaga fațada va fi reabilitată până la finele anului.
Au fost deja finalizate reparațiile la tunelul pietonal de la peronul 1, au fost montate instalațiile electrice și cele de ventilație și răcire, iar piațeta din fața stației e gata încă din primăvară. Mai mult, Gara de Nord din Timișoara a devenit prima din România prevăzută cu panouri fotovoltaice, care asigura o parte însemnată din necesarul de energie electrică pentru stație.
***
Va reamintim, lucrările sunt asigurate de o asociere condusă de Constructim SA, care a câștigat și cea de-a doua licitație organizată pentru reabilitări la cea mai importantă stație CFR din vestul Romaniei, după ce a fost cerută modificarea proiectului inițial.
Plănuită să fie gata în 2023, anul în care orașul a fost Capitală Europeană a Culturii, reablitarea a fost blocată vreme îndelungată, după ce conducerea primăriei a cerut schimbarea proiectului, pentru că voia să se asigure că acesta e în armonie cu viziunea sa pentru Timișoara, iar cei de la CFR au venit și ei cu altă propunere.
Proiectul inițial a fost revizuit de către cei de la Căile Ferate Infrastructură, în vara anului 2022, după ce specialiștii din Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism și reprezentanții CFR au tranșat soluția finală. A fost nevoie apoi de reavizarea documentației și de emiterea unei noi autorizații de construcție, întrucât cea veche expirase.
Valoarea contractului este de aproape 6 milioane de euro.
Un alt proiect de modernizare a Gării de Nord Timișoara este prevăzut până în 2026, când se vor face și investiții de ordin structural, printr-un amplu program prin care se vor reabilita 20 de stații din Timiș aflate pe traseul magistralei Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, care se modernizează complet.
Pareri
Important este ca maestrul dirijor de cor de copii al bisericii îi să-și fi pus amprenta pe proiect care trebuie să fie conform cu viziunea personală a acestuia pe care o impune asupra orașului și a cetățenilor.
bai Daniel tu chiar esti cretin?
este un proiect al ministerului (da, al ministerului transporturilor) si nu al primariei Timisoara asa cum sugerezi tu
Serios? N-ar strica să te informezi înainte să îți dai cu părerea. Nu a trecut nici un ciclu electoral de atunci. Măcar 4 ani să ții minte sau tu ești unul care votează tot cu PSD că sunt în opoziție?
https://www.opiniatimisoarei.ro/administratia-fritz-intarzie-modernizarea-garii-de-nord-pentru-ca-vrea-sa-se-asigure-ca-aceasta-e-in-armonie-cu-viziunea-sa-pentru-timisoara-ministrul-transporturilor-si-a-pierdut-rabdarea/04/02/2022
este cel putin la fel de hidoasa, odioasa, oribila, precum inainte.
Absolut superb! Ne mai trebuie doar linii ferate, trenuri, personal capabil, sistem de monitorizare al traficului la standard de secol 21, curatenie, personal de paza, conectare desteapta cu transportul in comun, legatura directa cu aeroportul, si servicii auxiliare de calitate in gara. In rest, e totul perfect!
Spectacol o sa arate. Cu milioane de euro date ampwlea făceai alta gara de la zero. Au lăsat aceleași panouri de informare mici ( doar r 2 umul pt sosiri și unu pt plecări)și alea puse în interior peronul dintre linii neacoperit și o mizerie de nedescris pe peron și în sala de așteptare. Afară vopsit gardul înăuntru Leopardul. Milioane de euro date preferențial la anumite firme iar lucrarea nu reflecta suma plătită… Într-un cuvânt… Hoți
Porumbeii tot acolo au ramas , inauntru ….peste forneti , peste casele de bilete …..
Nu văd ceasul deasupra.Dar trenurile care pleacă și vin în gară, își respectă timpii ? Cum sunt serviciile CFR-ului pentru călători ?…au clima în vagoane,e curățenie,e liniște sau tot așa unii ascultă la telefoanele mobile cu sonorul tare și deranjează pe oamenii în vârstă și ceilalți?…nu înțeleg de ce conductorul de tren nu intervine ca să facă liniște…e jale pe trenuri
Am avut intarziere 4 ore Lugoj-Timisoara, ce zici ii bine :)) cu bitigla ajungeam la fel :))
Chiar mă întrebam dacă porumbeii îs tot acolo…
Au greșit numele de pe fațadă: Ar fi trebuit să fie „Cimișoara Nord” sau „Oltenișoara Nord”!
Prin 1985 s-a inceput ,,reparatiile”la gara de nord,timpul a trecut…………banii s-au,,papat”,nici pana la inceputul schimbarii la fata a garii nu au terminat ce au inceput atunci, stau si ma intreb;………cand se va incepe o noua reparatie la aceasta gara??
Rusinos. Domnul ala cu functie de director general la CFR care arata educatie precara dar avea salar cat un taximetrist in Dubai mai este pe functie in Ministerul Transporturilor? Ca e foarte performant. Si cunoscator in domeniu. Lui trebuie sa-i multumim pentru fatada asta extraordinar de bine refacuta, cu mult efort si sudoare, si cu un management de exceptie. Chiar este de evidentiat faptul ca s-a refacut fatada Garii de Nord din Timisoara. Nu ma asteptam la asa ceva. Sunt buni astia de la CFR. Buni de tot. Merita toate primele si toate sporurile. Lucreaza in conditii vitrege., ca taximetristii din Dubai.
Inngara la plecari Resita exista o parcare de masini pt angajati probabil :)) ghiciti ce acoperis are….exavt ala ce trebuia sa acopere peronul, opinia timisoarei….faceti si voi o investigatie, binenteles ca-i de ani de zile asa…..si iaca cel putin linia 1 si 2 aveau acoperis cum trebuie
Nicio masă fără pește, niciun articol fără Daniel. Bă, copilu, câte trese/steluțe ai pe umăr? Nici măcar un pensionar nu are atât de mult timp să comenteze la toate articolele. Pe când tu ai, ba chiar revii și răspunzi la alte comentarii. Trecem de chestia cu rușii, că la acest punct e grav. Evident, pentru tine, pe partea de bibilică. Fobie, fobie, dar când ajungem la fixație…