Horatiu Rada: In punctul in care ne aflam acum, cel mai important lucru este ca lumea sa inteleaga acest adevar. Timisoara 2021 este si trebuie sa fie un proiect de tara si are nevoie de recunoastere pentru ca e menit sa genereze prestigiu pentru toata Romania

TIMISOARA. Venit din zona privata, dornic sa puna umarul la succesul celui mai important proiect cultural al Romaniei, Horatiu Rada implineste 1 an si jumatate de cand isi dedica timpul si energia Asociatiei Timisoara 2021 – Capitala Europeana a Culturii, care in aceasta perioada traverseaza vremuri tulburi.

CITESTE SI: Programul Timisoara Capitala Europeana a Culturii s-ar putea amana pentru anul 2022 sau chiar 2023

Ales presedinte al Consiliului Director al TM2021 in decembrie 2018, Horatiu Rada vorbeste despre provocari, despre motivatie, despre piedicile de pe acest drum pe care sustine ca il va duce pana la capat, in ciuda situatiei dificile cu care se confrunta in aceste zile Asociatia Timisoara Capitala Europeana a Culturii, cu framantari interne si acuzatii aduse de un raport al Comisei de Cenzori presedintelui Simona Neumann.

CITESTE SI: Horatiu Rada, presedintele Timisoara 2021: Am devenit incomod pentru ca cer permanent eficienta, transparenta, legalitate. Ce spune despre raportul care arata ca Simona Neumann si-ar fi decontat ilegal o vacanta in Elvetia

Horatiu Rada face trimitere la activitatea sa din cadrul TM2021 in care a mizat pe relatiile construite in ani de munca, pentru a atrage in randul celor care sprijina proiectul ministri, ambasadori, factori de decizie care sa sustina Timisoara in devenirea ei drept capitala culturala, cu artisti si parteneri, potentiali sponsori.

„Cu toată agitația din ultima perioadă, mă simt dator să prezint un raport de activitate, pentru că mi s-a reproșat că nu comunic destul de mult și că din această cauză lumea nu știe exact ce fac.
Sper să fie suficient de lămuritor.

Întotdeauna am susținut că Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii este și trebuie să fie un proiect de țară. Tocmai de aceea are nevoie, înainte de renume internațional, de cunoaștere și de recunoaștere în întreaga Românie, la nivel administrativ, politic și social. Pentru că acest proiect este menit să genereze prestigiu pentru Timișoara, pentru zonă, dar și pentru întreaga țară, în plan european și nu numai. Iar în punctul în care ne aflăm acum, cel mai important lucru este ca lumea să înțeleagă acest adevăr, pentru că doar astfel oamenii vor putea să se identifice cu proiectul, să-l aprecieze și să-l susțină.
Care a fost planul meu pentru a atinge acest obiectiv?
În primul rând, i-am dedicat proiectului timp cu prioritate, câteodată însemnând chiar și douăsprezece ore într-o zi. Apoi, mi-am impus să nu mă opresc din drum, oricât de greu va fi acesta, pentru că lucrurile bune se construiesc numai cu muncă, cu atenție, cu determinare și cu condiția esențială să faci față obstacolelor care inevitabil apar.
În al doilea rând, am dorit să creez căi de comunicare cu autoritățile naționale, regionale și locale. În continuarea primelor șase luni de mandat, am întreprins toate eforturile necesare pentru a menține relațiile cu principalele ministere care pot finanța sau susține proiectul.
Deși titlul de Capitală Europeană a Culturii a fost câștigat în 16 septembrie 2016, statutul de utilitate publică al asociației și legislația necesară pentru asigurarea finanțării multianuale au fost aprobate de Guvern abia după jumătatea anului 2019. De pildă, Ordonanța de Guvern 42 a fost aprobată în urma unor eforturi uriașe, în condiții de instabilitate politică și de birocrație. Cert este că în prezent există cadrul legislativ propice și șanse mai mari să primim bani de la Ministerul Culturii, unul dintre finanțatorii-cheie care, până acum, putea să facă alocări doar în condiții restrictive. Finanțarea multianuală conferă siguranța asigurării resurselor astfel ca activitatea să nu mai fie condiționată de bugetele naționale și locale, care trec prin proceduri administrative și care ajung să fie votate aproape de mijlocul anului.
Am deschis, așadar, canale de comunicare cu factorii de decizie naționali. De asemenea, am reușit să deschid calea dialogului cu o bună parte dintre liderii regionali și zonali cu scopul de a-i aduce mai aproape de proiect. Și într-o bună măsură am reușit.
În vederea obținerii finanțării necesare pentru proiect, partea Ministerului Culturii, am făcut constant lobby către toate persoanele relevante din Guvern, indiferent de culoarea politică a acestuia. Pentru atragerea fondurilor private, așa cum a decis și Consiliul Director, a fost încheiat un contract de reprezentare și fundrasing cu compania ADV Communication, care a reușit să atingă câteva mii de potențiali parteneri, dintre care douăzeci interesați să devină sponsori relevanți ai proiectului pentru 2021. Negocierile au fost stopate din motive de pandemie, dar vor fi reluate pe noi coordonate.
Un important pas a fost atragerea Automobile Bavaria Group ca partener unic de mobilitate al Capitalei Europene a Culturii în 2021, companie internațională de prestigiu care a fost și alături de proiectul Sibiu 2007. La fel de important este și parteneriatul încheiat cu Televiziunea Națională, care a devenit broadcaster oficial și partener media principal cu Asociația Timișoara 2021 pentru promovarea proiectelor și manifestărilor din programul cultural în 2020 – 2021.
La nivelul echipei executive, întregul an 2019 și începutul lui 2020 au adus schimbări care erau necesare, în condițiile în care, o perioadă importantă de timp, activitatea asociației s-a derulat cu sincope, ceea ce a afectat buna funcționare. Tempoul cu care s-au derulat proiectele avea nevoie de dinamism, ceea ce a dus la plecarea unor oameni din echipă și la venirea altora noi. Aveam și avem de gestionat etapa cea mai importantă a unui proiect care trebuie să fie definit prin conținut și calitate, care trebuie să aibă parte de vizibilitate și de public tot mai larg. Anvergura proiectelor trebuie să fie tot mai mare, cu respectarea BidBook-ului asumat prin candidatură, dar și cu respectarea regulilor, procedurilor, legislației, în deplină transparență și cu discernământul că sunt gestionați bani publici.
Am depășit o perioadă de grea încercare pentru toată lumea. În ultimele luni, toți ne-am confruntat cu o situație neașteptată, nedorită și nemaipomenită. A fost necesară o repliere rapidă ca să putem gestiona perioada pandemiei. Situațiile de criză cer măsuri de criză, astfel că am acționat ca atare. Echipa asociației, în componența căreia au intrat și oameni noi care au adus plus valoare nucleului existent, a reușit în această perioadă dificilă să crească rapid performanțele comunicării online și offline pentru proiect și pentru programul propus pentru 2020 și 2021. Activitatea de comunicare și marketing online a Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii a atins pentru prima dată un nivel de performanță chiar pe timp de pandemie. Am muncit mult, mă bucur că am avut sănătate și energie pentru asta, nu am făcut tot ce mi-am propus, dar cât am reușit a fost cu mult efort personal.

Raport activități septembrie 2019 – mai 2020
Horațiu Rada – președinte al Consiliului Director
Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii

Întâlniri/participări evenimente/comunicări:

17.09.2019 – Transmitere materiale Ministerul Culturii cu referire la proiecte 2020-2022
28.09.2019 – întâlnire Eike Knall și Uwe Becher de la Radio Group Holding din Frankfurt la sediul asociației
08.10.2019 – Ședință Consiliul Director
25.10.2019 – Încheiere parteneriat cu Corps Touristique Austria
28.10.2020 – Întâlnire Primar Arad – Călin Bibarț – prezență în Forumul Orașelor Partenere
28.10.2019 – Întâlnire vicepreședintele C.J. Arad – Bîlcea Ovidiu-Sergiu – susținere proiect 2021
28.10.2019 – Întâlnire președintele C.C.I. Arad – Gheorghe Seculici – prezență în fața mediului de afaceri arădean
29.10.2019 – Participare la A.G. Asociația Timișoara 2021 – Bastionul Theresia
07.11.2019 – Eveniment Corpul Turistic al Austriei – menționare susținere Timișoara 2021 – Viena
12.11.2019 – Întâlnire Giulio Bertola ADV Communications – condiții negociere – sume pentru prima parte a anului 2020 Timișoara
19.11.2019 – întâlnire dl. Kogi Shuji Eu-Japan Fest – sediul asociației Timișoara 2021
25.11.2019 – semnare protocol de colaborare cu Automobile Bavaria Group
27 – 28.11.2019 – București – Întâlnire de lucru cu Ministrul Culturii
04.12.2019 – proiect UVT – expoziție dedicată Revoluției din 1989 la Bruxelles
09.12.2019 – Întâlnire informală la Ministerul de Externe – despre prezența TM2021 la Expoziția Mondială Dubai 2020
10.12.2019 – Întâlnire cu ministru secretar de stat pentru Turism Bogdan Pîrjol – Ministerul Economiei
13.12.2019 – Transmitere propunere model de contract de finanțare către Ministerul Culturii
20.12.2019 – București – Ministerul Culturii – dezbateri finanțare multianuală
23.12.2019 – adresă Ministerul Turismului – prezență Târg de Turism Viena document 2573/23.12.2019
23.12.2019 – cerere Direcția de statistică Timiș doc. 2575/23.12.2019 – evoluție statistică turism 2016-2019
27.12.2019 – adresa Premier Ludovic Orban – sprijin proiect – document 2576/27.12.2019
27.12.2019 – Întâlnire la București – sediul Guvernului – cancelaria Premierului – lobby proiect 2021
08.01.2020 – întâlnire cu toată echipa asociației – planuri pentru noul an
10.01.2020 – cerere C.J.T. organizare conferință națională incoming – document 22/10.01.2020
10.01.2020 – prezență la evenimentul de învestire a prefectului de Timiș Liliana Oneț – mesaj public de solicitare susținere pentru proiectul TM 2021
10.01.2020 – discuții cu europarlamentarul Cristian Bușoi și cu ministrul de interne Marcel Vela – solicitare sprijin pentru TM 2021 – Prefectura Timiș
14.01.2020 – scrisoare premier Ludovic Orban – solicitare finantare – document 52/14.01.2020
14.01.2020 – întâlnire premier Ludovic Orban – solicitare finantare – Guvern
20.01.2020 – scrisoare Sergiu Nistor – consilier prezidențial – document 71/20.01.2020
20.01.2020 – întâlnire Sergiu Nistor – consilier prezidențial – Palatul Cotroceni
21.01.2020 – întâlnire ADV Communications București
21.01.2020 – întâlnire agenția Rogalski – Bucuresti – posibilități de colaborare
23.01.2020 – întâlnire senator Alina Ghorghiu la sediul asociației
27-28.01.2020 – întâlniri Martin Heller – consultant artistic internațional – Timișoara
30.01.2020 – prezență la Antena 3 – promovare proiect Timișoara 2021
30.01.2020 – întâlnire cu Cristian Burci – director general Adevărul
30.01.2020 – întâlnire cu Bogdan Chiriac – D.C. News – promovare proiect 2021
10.02.2020 – Adresă Primăria Timișoara – solicitare finanțare O.G. 42/2019
11.02.2020 – întâlnire dl. Kogi Shuji si dna. Hakoda Saori – Eu-Japan Fest – Timișoara
19.02.2020 – întâlnire Primăria Reșița – primar Ioan Popa – discuții solicitare adeziune și propunere de finanțare (300.000 de lei pe an)
20.02.2020 – prezență la evenimentul de aniversare a 30 de ani de activitate a Federației Industriei Hoteliere – București
28.02.2020 – Scrisoare Ministerul Transporturilor – solicitare încheiere parteneriat – document 211/28.02.2020
29.02.2020 – 04 martie 2020 – delegatie în Japonia la invitatia Eu-Japan Fest Committee
03.03.2020 – întâlnire cu Excelența Sa doamna Tatiana Iosiper – Ambasador al României la Tokyo
09–10.03.2020 – întâlniri la Uniunea Camerelor de Comerț din România și BNR Bucuresti
12.03.2020 – întâlnire la Ministerul Transporturilor – ministru secretar de stat Alexandru Mutruc
23-24.03.2020 – Coordonare Campanie strângere de fonduri pentru Spitalul Victor Babeș – în colaborare cu Fundația Laurențiu Ciucur, cu sprijinul TM 2021
27.03.2020 – Lansare film Eroii de la Timișoara, realizat cu sprijinul voluntarilor
08.04.2020 – ”Luminează orașul prin tine”, mobilizare cu peste 40 de voluntari – gest de mulțumire pentru personalul medical, polițiști, jandarmi, armată
23.04.2020 – Adeziune Alianța pentru Turism (APT)
19.05.2020 – întâlnire cu echipa artistică a asociației, anunț privind situația financiară

Alte activități:
Obținere spațiu suplimentar de la Consiliul Județean, pentru sediul asociației, în Bastion Theresia
Demersuri obținere spații de parcare pentru asociație, de la Primăria Timișoara
Obținere sponsorizare amenajare sediu și punct de lucru de pe str. Alba Iulia
Obținere sponsorizare materiale necesare amenajării punctului de lucru al asociației
Demersuri obținere spațiu publicitar gratuit pe mijloacele de transport în comun
Negociere parteneriat spațiu pubicitar pentru promovarea asociației, cu titlu gratuit, cu City Media

Întâlniri potențiali parteneri sau sponsori

BMW Europa, Enel România, Groupama, Profi, Orange

Alte întâlniri
Mediul Cultural Independent

Propuneri/Intervenții/Puncte de vedere – CONSILIUL DIRECTOR – PERIOADA 01.01.2019 – 31.12.2019
Ședința Consiliului Director – 21.01.2019
· Necesitatea analizării personalului existent în asociație, evaluarea acestuia, analizarea necesității suplimentării acestuia
· Asociația trebuie să acționeze astfel încât să apropie posibili finanțatori/sponsori – propunere ca asociația să le asigure publicitate prin plasarea logo-ului, mărcii acestora pe materialele de promovare ale evenimentelor organizate de asociație

Ședința Consiliului Director – 14.02.2019
· Nevoie de transparentizare a actului de desemnare/ selecție și de decizie, aspect care va da siguranță partenerilor asociației, cunoscând că din acest motiv potențiali parteneri ai asociației au reticențe în inițierea unor parteneriate cu asociația. În statutul asociației există structuri foarte bune, însă care trebuie eficientizate, de stabilit funcții clare și de ales oameni care să poată răspunde efectiv cerințelor solicitate.
· Trebuie stabilite și consolidate două aspecte vitale petru implementarea proiectului: echipa, pentru stabilirea căreia este nevoie înainte de toate de o organigramă a asociației, și finanțarea, pentru care trebuie gândite strategii de atragere de fonduri și parteneri.
· Propunere de evaluare a activității desfășurate în anii 2017-2018, o evaluare financiar-contabilă a anului 2018 și o prognoză pentru anul 2019 și o evaluare a resurselor umane. În acest sens sunt solicitate:
Efectuarea unui raport de management care să cuprindă:
-operaționalizarea BidBook-ului – transformarea obiectivelor în activități, cu menționarea perioadelor și a bugetelor
-structura decizională la nivelul unității de implementare
-parteneri atrași și criteriile de desemnare a acestora
-măsurile abordate pentru transparentizarea cheltuielilor
-raport financiar care să cuprindă cheltuielile operaționale și cheltuielile pe proiecte
-planul de comunicare – strategie, implementare, realizare
-raportul deplasărilor
Realizarea unui audit financiar extern care să presupună evaluarea financiar-contabilă pentru anul 2018 și o prognoză pentru anul 2019 și care să cuprindă venituri, cheltuieli, prognoză și sursele financiare în temeiul cărora acesta se realizează
Evaluarea resurselor umane, evaluare care să urmărească:
-analiza gradului de realizare pe fiecare post în parte
-respectarea cerințelor din BidBook, asumate în proiectul de candidatură-structura organizațională
-realizarea unei organigrame a asociației
-numirea unui Board definitiv
· Propunere de numire a unei comisii cu rol consultativ care să verifice actul cultural, în virtutea art.5.23 lit.m din statut. (creează comisii speciale permanente sau cu caracter temporar)
· Propunere de participare a asociației la Târgul de turism de la Berlin din perioada 06-10.03.2019.

Ședința Consiliului Director – 05.04.2019
· Propunere de validare a 2 posturi în vederea supunerii validării AGA
· Desemnarea personalității publice din domeniul culturii, cu profil internațional, în persoana domnului Ion Caramitru, pentru a face parte din Consiliul Director, urmând a fi validat de Adunarea Generală din 15.04.2019.
· Prezentarea procesului verbal cu referire la verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate pentru candidații pentru pozițiile de reprezentant al sectorului cultural instituțional și de reprezentant al scenei culturale independente și al sectorului industriilor creative din cadrul Consiliului Director
· Propunere găsire soluție extindere spațiu de lucru – închirierea unui spațiu mai mare, în care echipa asociației să-și poată desfășura activitatea, există o ofertă pentru spațiu mansardă cu chirie în cuntum de 2500 euro+TVA și garanție 5000 euro.
· Propunere de invitatie a orașelor înfrățite cu Timișoara la evenimentul ”Lumina Unirii” din 28.09.2019.
· Propunere lansare concurs pentru realizarea mascotei asociației, cu studenți ai Facultății de Arte Timișoara, până la data de 31.05.2019.
· Propunere privind posibilitățile de vânzare a drepturilor de imagine pentru materiale cu caracter promoțional, materializarea acestor drepturi în folosul financiar al asociației. Lansare în analiză și propuneri de idei.

Ședința Consiliului Director – 20.06.2019
· Prezentarea situației personalului angajat sau colaborator al asociației. Raportat la schema de personal a Asociației, propune o organigramă care să fie funcțională, pentru buna colaborare a asociației pe viitor.
· Propune aprobarea organigramei asociației
· Propune ca managerul de operațiuni să fie plasat în organigramă sub directorul executiv
· Propune ca managerul de operațiuni să reprezinte asociația doar în absența DE.
· Propune tema referitoare la necesitatea schimbării consultantului artistic al cărui contract a ajuns la final și prezintă faptul că există o nemulțumire mare față de prestația acestuia. Lansează discuția și propune organizarea unui concurs pe postul respectiv
· Propune modificarea statutului asociației cu introducerea în document a statutului de utilitate publică obținut, cu cuantului cotizației aferent PJ și cu introducerea MO în statut.
· Propune altă soluție pentru identificarea unui spațiu pentru activitatea asociației, suma pentru închiriere este foarte mare pentru posibilitățile asociației.
· Propunere desemnare Ambasador 2021 pentru Angela Gheorghiu și Robert Dornhelm

Ședința Consiliului Director – 19.09.2019
· Punct de vedere despre activitatea Asociației care nu funcționează în parametrii necesari pentru implementarea satisfăcătoare a Proiectului Timișoara 2021, lipsa de personal și dificultatea DE de a-și îndeplini atribuțiile sale printre care și aducerea la îndeplinire a deciziilor CD.
· Printre nemulțumiri: nedepunerea unui raport de activitate solicitat, nepublicarea anunțurilor pentru ocuparea posturilor de MO, DP, CA, care aveau termen maxim 08.07.2019, nepredarea actelor către MC care avea termen 23.08.2019.
· Conducerea executivă lasă de dorit, este o slabă coordonare a echipei, nu există o strategie a resurselor umane, nu există suficenți oameni care să implementeze toate proiectele, actele de achziție se fac pe ultima sută de metri, DE neputând să conducă toată echipa.

Ședința consultativă la propunerea președintelui Consiliului Director – 25.09.2019
· Comisia consultativă discută Referatului 1367/24.09.2019 întocmit de Președinte cu referire la neîndeplinirea atribuțiilor de către Directorul Executiv

Ședința Consiliului Director – 08.10.2019
· Punct de vedere cu referire la faptul că Asociația nu are proiecte de mare vizibilitate și este necesar ca asociația să lucreze în acest sens

Documente înregistrate în perioada 2019-2020 (prezent)

Nr. 507/13.05.2019 – Cerere Secretariat Guvern – Utilitate Publică
Nr. 555/31.05.2019 – Adresa informare CJT
Nr. 634/12.06.2019 – Adresa CJT Cotizatie Trimestrul II si III
Nr. 723/15.07.2019 – Adresa Premier Viorica Dăncilă cu referire la rectificarea bugetara – cu informarea PMT, CJT, SGG, MC, MF,
Nr. 758/25.07.2019 – Adresa CJT Cotizatie
Nr. 763/29.07.2019 – Scrisoare Ministerul Turismului
Nr. 764/29.07.2019 – Scrisoare Ministerul Transporturilor
Nr. 818/19.08.2019 – Adresa factura fiscala cotizatie Primaria Timisoara
Nr. 1006//27.08.2019 – Adresa CJT alocare spațiu
Nr. 1231/17.09.2019 – Documente Ministerul Culturii – Buget preconizat program cultural 2020-2022
Nr. 1236/17.09.2019 – Raspuns Ministerul Afacerilor Externe
Nr. 1367/24.09.2019 – Referat situație Director Executiv – fișa postului
Nr. 1379/25.09.2019 – Răspuns document 1365/23.09.2019 cu referire la fișa postului
Nr. 1380/25.09.2019 – Scrisoare către Directorul Executiv cu solicitare soluții Raport E&Y
Nr. 1419/30.09.2019 – Scrisoare de intentie Ministerul Turismului – Conferinta Nationala de Incoming
Nr. 1597/04.10.2019 – Propunere O.U.G. nr. 42/2019
Nr. 1610/07.10.2019 – Cerere CJT – Conferinta Nationala de Incoming
Nr. 2202/22.11.2019 – Adresa PMT Directia Circulatie locuri de parcare (3 locuri de parcare)
Nr. 2067/11.11.2019 – Adresa Ministerul Culturii – Scrisoare solicitare sprijin
Nr. 2068/11.11.2019 – Adresa Ministerul Transporturilor
Nr. 2573/23.12.2019 – Adresa Ministerul Economiei – Targ Turism Viena ianuarie 2020
Nr. 2575/23.12.2019 – Adresa Statistica Directia Regionala – Furnizare Date Statistice
Nr. 2576/23.12.2019 – Adresa Premier Ludovic Orban – Proiect Timisoara 2021

Nr. 52/14.01.2020 – Adresa Premier Ludovic Orban – Finantare Proiect Timisoara 2021
Nr. 71/20.01.2020 – Adresa Administratia Prezidentiala – Consilier Prezidential Sergiu Nistor
Nr. 151/10.02.2020 – Adresa Primăria Timișoara finanțare O.G. 42/2019
Nr. 211/28.02.2020 – Adresa Ministerul Transporturilor

Alte documente
– Cerere de ofertă audit extern pentru anii 2017 și 2018
– Propunerea organizare eveniment promovare în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe (23.04.2019)
– Comunicare Ministerul Afacerilor Externe – transmitere Prezentare generală a Asociației Timișoara 2021 și Scrisoare sprijin Ambasadori
– Adresa Ministerul Culturii – solicitare finanțare prioritară 20.11.2019”, a notat Horatiu Rada, presedintele Consiliului Director al Asociatiei Timisoara 2021 Capitala Europeana a Culturii.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.