Opera Națională Română din Timișoara devine gazda unuia dintre cele mai rafinate și neașteptate evenimente culturale ale verii: UNEXPECTED, un spectacol inedit organizat de Asociația EDCUS, care aduce împreună harpa, baletul și muzica de cameră, într-o seară care promite eleganță și revelație artistică.
Pe 30 iunie, de la ora 20:00 sunteți invitați să pășiti într-un univers sonor și vizual în care arta, în toate formele ei nobile, capătă chipuri noi. Se pregătește o adevarată sărbătoare a frumuseții, a tinereții și a virtuozității.
Gustavo Ferreira, grație, forță și o poveste spusă în pași de balet
Nu doar muzica va străluci în spectacolul UNEXPECTED, ci și baletul, printr-un talent total – Gustavo Ferreira, dansator originar din Brazilia, format la celebra Școală Bolshoi din țara natală. Artist al Operei Naționale Române din Timișoara, Gustavo Ferreira este deja o prezență marcantă în peisajul artistic al orasului, impresionând prin versatilitate, prezență scenică și rafinament.
A interpretat roluri-cheie în mari producții ale repertoriului clasic, de la Albert în ‘Giselle’ la Solor și Fahir în ‘La Bayadère’, de la Dansul Rusesc din ‘Spărgătorul de nuci’ la personaje pline de energie în creații moderne precum ‘Dancing Queen’.
În UNEXPECTED, Gustavo Ferreira promite că va oferi baletului întreaga sa forță expresivă, iar publicului timișorean o demonstrație de sensibilitate și tehnica într-o armonie cu harpa și coardele, un moment de o rară intensitate artistică.
Maria Sitariu, tinerețea care dansează cu visele
Alături de Gustavo Ferreira, va urca pe scenă Maria Sitariu, elevă în clasa a IX-a la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, secția Coregrafie. Tânăra balerină deține deja un palmares impresionant de premii la concursuri naționale și internaționale și este considerată unul dintre cele mai promițătoare talente ale generației sale.
Prezența ei în acest spectacol nu este întâmplătoare: este o pledoarie pentru viitorul artei, pentru visul care prinde formă și pentru munca neobosită ce transformă potențialul în performanță. Maria este dovada că pasiunea pentru balet poate începe devreme și poate deveni rapid un drum de excelență.
Alexander Boldachev, magicianul harpei, între clasic și contemporan
UNEXPECTED este marcat, la această editie, de prezența electrizantă a lui Alexander Boldachev, considerat unul dintre cei mai inovatori harpiști ai lumii. Cu o carieră internațională strălucitoare, de la Carnegie Hall la FIFA World Cup, Boldachev a redefinit rolul harpei, transformând-o într-un instrument total, capabil să redea deopotrivă subtilitatea clasică și dinamismul pop-ului modern.
Este compozitor, orchestrator, profesor și fondator al Festivalului Harpei de la Zürich, dar mai presus de toate, un artist care rupe barierele convenționale și aduce harpa mai aproape de public. La Timișoara, Boldachev va oferi un adevărat regal de harpă, un moment unic de creativitate.
Incanto Quartetto, eleganța muzicii de cameră timișorene
Cvartetul Incanto completează cu grație spectacolul UNEXPECTED, oferind publicului momente de intensitate emoțională. Sub bagheta artistică a violonistului Ovidiu Adrian Rusu, concert-maestru al Operei Naționale Române din Timișoara, Incanto Quartetto reunește instrumentiști de elită, Veaceslav Mînzat (violă) și Marius Bernecker (violoncel), toți recunoscuți pentru performanțele lor remarcabile. Li se va alătura Corina Murgu, concert-maestru ONRT.
De la valsuri și tangouri la lucrări camerale clasice, Incanto este un ambasador al eleganței și un promotor al calității artistice în viața culturală a orașului. Cu o implicare constantă în educația muzicală a publicului, cvartetul este și un mentor pentru tânăra generație.
Ana Abigail Frenț, copilul cu har și cu harpă
Printre tinerele talente ale serii se numără și Ana Abigail Frenț, o fetiță de 11 ani care studiază harpa cu o dăruire rară. Elevă a Liceului de Artă „Ion Vidu”, Ana a impresionat deja prin participările sale la concursuri și prin ușurința cu care îmblânzește corzile instrumentului.
Este discipolă a renumitei profesoare Rebeca Bere și a participat la masterclass-uri susținute de artiști de talia Mariei Bîldea și Alexander Boldachev. Prezența ei în spectacolul UNEXPECTED este o mărturie a potențialului artistic excepțional pe care Timișoara îl cultivă cu grijă.
30 iunie 2025. Opera Națională Română din Timișoara ora 20.00.
Un spectacol organizat de Asociația Edcus, în care totul este posibil. Balet clasic. Muzică de cameră. Harpă. Tinere talente. Emoție pură.
Lasă-te surprins de frumusețea artei în cea mai sinceră și neașteptată formă.
Vino să descoperi ce înseamnă cu adevărat UNEXPECTED!
🎟️ Bilete disponibile aici: https://www.iabilet.ro/bilete-timisoara-unexpected