TIMISOARA. Două scene, una în Piața Unirii și alta în Piața Libertății, 12 formații, spectacole, muzcă și tradiții.
CITESTE SI: Elevii Liceului Waldorf din Timisoara au primit cheile de la noua scoala. Vor invata in ea din toamna. VIDEO
La Timișoara va avea loc ce-a de-a 24-a ediție a Festivalului Etniilor organizat de catre Consiliul Judetean Timis.
Evenimentul este programat pentru data de 1 Iunie.
Festivalul se va desfășura pe două scene principale, amplasate în Piața Unirii și în Piața Libertății, unde vor evolua 12 formații artistice multietnice din Timișoara și județul Timiș, reprezentând minorități precum: maghiari, germani, sârbi, romi, slovaci, bulgari, ucraineni, evrei și machedoni.
Va începe la ora 17:00 cu o horă multietnică în Piața Victoriei, simbol al unității prin diversitate, la care sunt invitați să participe toți timișorenii și vizitatorii orașului.
La intersecția străzilor Eugeniu de Savoya și Vasile Alecsandri, începând cu ora 17:20, iubitorii jocului bănățean sunt așteptați la un atelier de dansuri ”Hai la joc!”, alături de Formația de dansuri ”Bujorii Banatului”, coordonată de Denis Chira.
Spectacolul etniilor se va desfășura concomitent pe cele două scene, începând cu ora 17:20. Pe scena amplasată în Piața Unirii vor urca în recital: Grupul vocal ”Shalom” al Comunității Evreilor din Timișoara, Fanfara ”Nadlačanka” a Uniunii Solvacilor din România, Formația de Tineret a Ansamblului Profesionist Banatul, Ansamblul de dansuri maghiare ”Bokréta” din Timișoara, Anamblul ”Slavijak” al Uniunii Bulgarilor din Banat și Ansamblul Folcloric al Uniunii Sârbilor din Timișoara.
Ansamblul Profesionist „Banatul” aduce în lumină un moment cu adevărat special cu jocuri în care se relatează povestea diversității prin pași de dans, culori și sunet. Momentul coregrafic poartă semnătura cuplului Grigore și Floarea Munteanu și reprezintă un elogiu adus tradițiilor care, deși diferite, bat cu aceeași inimă: inima Banatului.
Pe scena din Piața Libertății atmosfera Banatului de altădată va fi transpusă scenic de Ansamblul Profesionist Banatul, Ansamblul de dansuri populare germane ”Edelweiss” din Deta, Ansamblul de dansuri ucrainene ”Sânziene Bănățene” din Giarmata, Ansamblul ”Palucénka” din Dudeștii Vechi, Compania Artistică ”Lulughi Shukar” și Ansamblul ”Necea – Rock” din Dudeștii Noi.
Accesul este liber!
Pareri
Armenii de ce nu participa?
Mai sunt?
Dar romanii de ce nu participa ?
Participa dar nu sunt minoritate.
Cam prea multe etnii in Timisoara. Arficani, arabi. Ajunge!