TIMIȘOARA. Potrivit tradiției, și anul acesta va avea loc îndrăgitul concert simfonic din Peștera Românești, aflată la marginea județului Timiș, în Munții Poiana Ruscă.
CITESTE SI: Redescopera muzeul viu al barocului din Timisoara. O luna plina cu expozitii, conferinte si tururi ghidate
Spectacolul cu numărul 41 se va desfășura duminică, 19 octombrie, și este dedicat Asociației Speotimis, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de activitate, asociație care, la propunerea fondatorului ei, regretatul medic Constantin Lupu, a avut în 1984 inițiativa acestui eveniment cultural unic în România, și care de atunci se desfășoară neîntrerupt.
În acest an, în Peștera de la Românești, concertul va fi oferit de Orchestra Filarmonicii Oltenia din Craiova, avându-l ca dirijor pe Radu Zaharia. Artiștii au pregătit lucrări celebre de Mozart, Strauss, Rossini, Offenbach și Brahms.
Publicul e așteptat, așadar, duminică, 19 octombrie, de la orele 13.00, să se bucure de un spectacol unic. Intrarea este liberă.
Va reamintim, din 1999, în parteneriat cu Primăria Tomești și Consiliul Județean Timiș, Fundația Academică Culturală Timișoara (FACT) este organizatorul și finanțatorul concertelor de la Peștera Românești.
Beneficiind de la natură de o acustică deosebită, Peștera Românești a fost, pentru prima dată, gazda unui concert în 11 octombrie 1984. Succesul de care s-a bucurat acest prim spectacol a făcut că evenimentul inițiat de Speotimis să se repete, devenind o tradiție a fiecărei toamne.
Situată în apropierea satului Românești, Comuna Tomești din județul Timiș, peștera a fost explorată pe o distanță de 1.450 metri. Galeriile acesibile turiștilor însumează 340 metri.
Intrarea, lată de 9,5 metri și înalta de 2 metri, permite soarelui să lumineze calea vizitatorului pe o distanță de 70 metri. Galeria principala este aproape rectilinie, atingând dimensiunile cele mai mari în Sala Liliecilor, numită astfel datorită coloniei de lilieci ce sălășluiesc aici. Temperatura medie în peștera este cuprinsă între 6 și 8 grade Celsius.