Ziua Demnitatii Medicale, un proiect al medicilor, lansat la Timisoara

Medicii din Romania au desemnat ziua de 3 Noiembrie, o zi speciala, dedicata demitatii medicale, in raportul deopotriva dintre medici si pacienti.  Proiectul  presupune inclusiv descoperirea unor solutii pentru imbunatatirea comunicarii dintre acestia.

Zilele acestea, mai multe organizatii profesionale ale medicilor din sistemul privat si de stat, alaturi de reprezentanti ai Colegiului Medicilor din Romania si ai Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor, s-au intalnit la Filarmonica Banatul din Timisoara la prima editie a Zilei Demnitatii Medicale, pentru a dezbate problemele tensiunilor si frustrarilor din sistemul sanitar romanesc, din perspectiva medicilor dar si a pacientilor.

Astfel, din acest an, pe 3 noiembrie, medicii si pacientii au o zi dedicata raportului medical, in care se vor gasi solutii la problemele ce tin in special de comunicarea dintre cele doua parti, egalitate de sanse pentru pacienti si respect reciproc.

“Demnitatea este un simbol al umanitatii, iar aceasta zi, a demnitatii medicale, reprezinta o forma de respect atat pentru medici cat si pentru pacienti. Aceasta zi s-a nascut dintr-o nevoie de comunicare, pe baza crizei de dialog dintre medici si pacienti, la care incercam sa gasim solutii fiabile, pentru a le implementa atat in sistemul sanitar de stat cat si in cel privat.  Pacientii trebuie respectati la fel, indiferent de forma de organizare de stat sau de privat a spitalului, deoarece trecand peste birocratie, actul medical este doar intre medic si pacient” – a declarat Lucian Florea directorul Neuromed, initiatorul acestui proiect.

“Nu ascundem faptul ca raportul dintre medici si pacienti a devenit tot mai tensionat in ultimii ani, pe premiza disfunctionalitatilor sistemului sanitar. Cred ca prin Ziua Demnitatii Medicale deschidem un raport de comunicare continua si de informare in timp real, a situatiilor in care se afla actul medical in Romania. Avem si situatii de criza in sistem pentru care am gasit deja o serie de solutii, dar avem si povesti de succes in care comunicarea si implicarea medicilor si a pacientilor au salvat vieti in situatii limita. Intreaga manifestare a avut ca si scop definirea de ”model de succes”, exemplificat prin cateva cazuri. S-a insistat pe notiunea de demnitatea umana in contextul suferintei si al relatiei sistem – medic – pacient” – a declarat Dr. Gheorghe Borcean, VicePresedinte al Colegiului Medicilor din Romania.

“Iata o premiera pentru sistemul sanitar romanesc! Consider aceasta zi a Demnitatii Medicale, o forma de deschidere la dialog intre pacienti si medici, iar pe viitor ma astept ca dreptul la informare si opinie sa fie respectat de ambele parti, o data cu stabilirea unor reglementari de comunicare si interactionare intre medici si pacienti” – a declarat Vasile Barbu, Presedintele Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor.

Deschiderea primei zile dedicate Demnitatii Medicale, a fost marcata la Timisoara cu un flashmob, o serie de intalniri si discutii pe parcursul zilei si a fost incheiata cu o gala la Filarmonica Banatul din Timisoara unde Bigg Dimm A’Band din Cluj a sustinut un concert.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.