11 aprilie, Ziua Mondiala de Lupta impotriva Bolii Parkinson

TIMISOARA. Ziua Mondială de Luptă Împotriva Bolii Parkinson este marcată în fiecare an pe 11 aprilie, prilej prin care este adus în atenția publică impactul major pe care această afecțiune neurologică gravă îl are asupra persoanelor suferinde, familiilor și aparținătorilor acestora, dar și la nivelul societății în ansamblu.

Parkinson este o afecțiune neurologică progresivă, cu cel mai rapid ritm de creștere a numărului de persoane diagnosticate la nivel mondial, dintre bolile care afectează creierul1. În prezent, este a doua cea mai întâlnită tulburare neurodegenerativă legată de vârstă (după boala Alzheimer).

Ce categorii de populație sunt cele mai expuse riscului de a dezvolta Boala Parkinson

Afecțiunea este diagnosticată de regulă după 60-65 de ani, mai frecvent în rândul bărbaților, care au o probabilitate de 1,5 ori mai mare să dezvolte boala, față de populația feminină2. Totuși, Parkinson nu „discriminează”, astfel că afecțiunea se poate instala și mai devreme de 50 de ani, în aproximativ 10-20% din cazuri3.

La nivel mondial, peste 8,5 milioane de oameni se estimează că suferă de boala Parkinson4, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în timp ce în România, cele mai recente date arată că peste 70.000 de români sunt diagnosticați cu această afecțiune.

Cum recunoaștem simptomele ce pot indica instalarea Bolii Parkinson. Este extrem de important să ne adresăm medicului neurolog, dacă observăm aceste semne!

Un tremor ușor în mâna dreaptă…sau în stânga, abia sesizabil. „Probabil e din cauza oboselii”, ar gândi majoritatea dintre noi. În cele mai multe situații, chiar așa poate fi. Dar când tremorul este prezent doar la mâna dreaptă, de pildă, în moment de repaus, iar în activitate acesta devine estompat sau dispare, este posibil să fie unul din primele semne care indică prezența bolii Parkinson.

Manifestările asociate bolii Parkinson pot fi foarte variate de la persoană la persoană, însă există 4 simptome care reprezintă manifestările comune ce definesc această boală:

TREMOR: acesta este cel mai cunoscut simptom al bolii Parkinson și este caracterizat de mișcări involuntare ale unor degete sau ale uneia dintre mâini, atunci când membrul respectiv este în repaus. Inițial, tremorul este prezent doar la o parte a corpului, iar odată cu progresia bolii poate afecta și alte zone, pe ambele părți ale corpului, cum ar fi picioare, buze, bărbie. De regulă, tremorul este diminuat în timpul mișcărilor voluntare sau al somnului5.

RIGIDITATE MUSCULARĂ: un alt simptom comun al Parkinson, rigiditatea musculară se manifestă la nivelul picioarelor sau mâinilor și brațelor, pe una sau pe ambele părți ale corpului și conduce la o reducere a flexibilității în mișcare și a capacității motorii. Rigiditatea se accentuează odată cu progresia afecțiunii și poate limita capacitatea de îndeplinire a activităților obișnuite6.

AMPLITUDINE REDUSĂ A MIȘCĂRILOR: cunoscut și sub numele de „bradikinezie”, acest simptom se referă la încetinirea ritmului mișcărilor voluntare ale corpului. Mai precis, realizarea unor mișcări naturale, precum clipitul sau mersul, devin greoaie și mult mai lente pentru persoana care le experimentează. La fel ca în cazul celorlalte simptome, progresia bolii determină treptat o lentoare mai pronunțată, care poate afecta considerabil mobilitatea și independența în mișcare, per total7.

POSTURĂ INSTABILĂ: tot un simptom din sfera motorie, acesta din urmă se referă la dificultatea de menținere a echilibrului, asociată cu un risc ridicat de a cădea în timpul mersului. Astfel, este poate cel mai periculos simptom al Parkinson, având în vedere implicațiile pe care le are, mai ales în relație cu progresia bolii, și anume un risc major de a suferi accidentări serioase în urma căzăturilor8.

Aceste 4 simptome, prescurtate T.R.A.P: tremor, rigiditate musculară, amplitudine redusă a mișcărilor, postură instabilă, sunt cele mai frecvente manifestări motorii ale bolii Parkinson. Este important de reținut că tabloul clinic al afecțiunii este mult mai vast și presupune, pe lângă simptomele asociate mișcării și mobilității corpului, și o serie de simptome non-motorii, precum: modificări cognitive, dificultăți în vorbire, tulburări de dispoziție. Totuși, având în vedere complexitatea simptomatologiei și faptul că o parte din manifestările clinice întâlnite la persoanele cu Parkinson pot fi asociate și cu alte boli, prezența simptomelor descrise nu înseamnă automat prezența bolii Parkinson. De aceea, este recomandat ca, în cazul în care sunt observate simptomele prezentate, să ne adresăm cât mai repede unui medic neurolog, care poate oferi o evaluare complexă în vederea stabilirii diagnosticului.”, a explicat Prof. Univ. Dr. Bogdan Ovidiu Popescu, medic neurolog, fost președinte al Societății de Neurologie din România și prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Parkinson este o boală cu multiple consecințe, nu doar la nivelul individului și al mobilității, care determină un puternic impact pe plan emoțional, psihic, atât pentru persoanele suferinde, cât și pentru aparținători. Acest impact se poate reflecta și la nivel social și economic, dacă ne gândim doar la modul în care afectează capacitatea de mișcare și de realizare a unor activități și care, implicit, se răsfrânge și pe plan profesional.

Identificarea simptomelor în etapele inițiale ale instalării bolii și diagnosticarea afecțiunii înainte ca manifestările să devină foarte vizibile sunt esențiale pentru un management eficient.

Deși este o boală incurabilă, intervențiile medicilor în vederea controlului simptomelor ajută să se limiteze pe cât posibil impactul asupra calității vieții pentru persoanele cu Boala Parkinson.

La nivel național există o rețea de centre medicale specializate în tratarea pacienților cu Boala Parkinson, prezentă în București și județele: Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Mureș, Sibiu, Suceava, Timiș.

În contextul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Bolii Parkinson 2024, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și Societatea de Neurologie din România, la inițiativa Prof. Univ. Dr. Bogdan Ovidiu Popescu, au organizat în 4 aprilie, la București, conferința „4 semne ale Bolii Parkinson: T.R.A.P | Consultă un NEUROLOG!, un demers de informare și conștientizare cu privire la această afecțiune.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.