Valentin Caitatu este omul care se asigura ca Industria 4.0 este pusa in aplicare in Continental Anvelope Timisoara

Valentin Căițatu are 40 de ani. Lucrează în Continental de când lumea. Îi cunoaște pe toți, în fabrică, și îi ajută să lucreze mai eficient, mai simplu. Lucrează cu oamenii. Îi place. Îi învață cum să se folosească de tehnologiile moderne implementate în unitatea de producție pentru a le ușura munca. Să nu mai facă drumuri între diverse posturi de lucru, să pregătească mai repede și cu mai puțin efort materialele, să se consume doar atât cât este necesar și lista poate continua. De toate este responsabil Valentin. Proiectul se numește Wall2Wall.

Nu seamănă două zile, una cu alta. Nu mă plictisesc, nu am o rutină zilnică. Totul trebuie să meargă ceas, iar eu mă asigur de acest lucru. De asta îmi place“, spune Valentin.

E plin de energie și de atenție la detalii. Când intră în fabrică, observă dintr-o privire dacă echipamentele sunt la locul lor sau dacă ar trebui să fie altundeva. Știe imediat. Vede și cel mai mic detaliu.

Conceptul Wall2Wall are drept miză fluidizarea tuturor proceselor de producție, de la intrarea materiei brute în depozit până la ieșirea anvelopei de pe ușile fabricii. Fiecare detaliu contează. Locul în care sunt depozitate unele materiale în unitatea de producție este gestionat deja de motostivuitoare autonome. De aici, o persoană le transportă la posturile de lucru. Transportul rolelor cu material textil se face cu ajutorul unui program informatic ce planifică exact cantitatea de material și locul unde trebuie transportat. În acest fel, fiecare post de lucru este mereu aprovizionat cu o cantitate optimă de materie primă.

Proiectul Wall2Wall este compus din 13 proiecte mai mici care asigură calitate și eficiență în cele șase arii de producție din fabrica din Timișoara.

Lucrul cu oamenii este palpitant. Atunci când este introdus un sistem nou, o tehnologie nouă în fabrică trebuie mai întâi să îi convingi pe oameni de beneficiile aduse. După ce o masă critică este pregătită, ceilalți îmbrățișează avantajele“, explică acesta.

Valentin a absolvit Universitatea Politehnica, Facultatea de Electronică și Telecomunicații. În 2002, când a pășit pentru prima dată în fabrică, aici lucrau 800 de persoane. În 15 ani de activitate, compania și-a triplat numărul de angajați și produce o gamă tot mai diversă de anvelope. Pentru a reuși să fie o locație modernă, compania introduce, treptat, Industria 4.0 în activitățile de zi cu zi.

Industria 4.0 în Timișoara

Industria 4.0 este numele dat tendințelor actuale în domeniul automatizării în tehnologia de producție. Aceste tendințe doresc să refacă modul în care se realizează producția industrială, de aceea Industria 4.0 mai poartă denumirea de ”industrie smart” sau ”producție smart”, fiind noul trend în manufactură care dorește să aducă companiei creștere sustenabilă. Astfel, sisteme inteligente, automatizate, monitorizează și iau decizii în cadrul proceselor fizice din cadrul fabricilor. În acest sens, echipamentele de producție, sistemele de depozitare, precum și alte echipamente vor fi capabile în a comunica între ele, precum și cu oamenii care le urmăresc. Astfel, pașii proceselor de producție vor deveni din ce în ce mai transparenți și ușor de urmărit. În fabrica din Timișoara se lucrează pe mai multe fronturi în implementarea conceptelor din cadrul Industriei 4.0 în procesele de producție, prin proiecte de trasabilitate, ergonomie, realitate augmentată, și mai ales prin încurajarea angajaților de a veni cu idei proprii în automatizarea și digitalizarea proceselor.

Câteva exemple în curs de implementare:
– magazia inteligentă (High Bay storage), în cadrul căreia ”motostivuitoare” autonome depozitează și fac managementul stocurilor de material
– realitatea augmentată prin intermediul ochelarilor, ce ajută în realizarea mentenanței unui utilaj
– Wall2Wall – trasabilitatea completă a tuturor componentelor din procesul de producție

 

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Gata nu mai comenteaza nici un complexat? Liniste?