Soprana Dragana Radakovic, din Serbia, intr-un rol de exceptie, in deschiderea noii stagiuni la Opera din Timisoara

TIMISOARA. Opera Nationala Romana din Timisoara are un invitat de seama pentru spectacolul Adriana Lecouvreur care va deschide stagiunea 2011 – 2012. Este vorba de soprana Dragana Radakovic, din Serbia.

Adriana Lecouvreur este unul dintre rolurile de glorie ale carierei fulminante a reputatei soprane Dragana Radakovic care in acest spectacol, la Timisoara, va purta rochii  croite din materiale pretioase, tafta, matase, satin, comandate special pentru din Italia, la magazine care aprovizioneaza teatre faimoase din Europa, precum cele din Viena, Paris, Barcelona, Roma.

Regia spectacolului este semnata de italianul Mario de Carlo. Tot el semneaza decorul si costumele ale celei mai noi productii a Operei din Timisoara. Experimental va fi folosit  pentru acest spectacol un material scenografic inovator, utilizat doar de cativa ani in productiile teatrelor din Europa, ale carui proprietati il fac deopotriva atragator si provocator, caci panourile realizate din acest material pot fi perfect transparente sau pot reflecta ca o oglinda lumina. Atelierele Operei au realizat cate doua garnituri de scena pentru fiecare act al operei, folosind 800 de metri de tesatura speciala de tapiterie din import, iar piesele de recuzita si de mobilier de scena sunt aduse din Italia, de la piata de antichitati din Milano. Spectacolul il va avea la conducerea muzicala pe dirijorul David Crescenzi din Italia.

Actrita franceza Adrienne Lecouvreur a murit la varsta de 37 de ani, otravita, din cate se crede, de o rivala in amor. Tragedia petrecuta in 1730 a starnit o vii reactii in epoca. Intamplarea reala l-a inspirat pe compozitorul italian Francesco Cilea (1866-1950) in a scrie opera care va deschide noua stagiune lirica timisoreana.

Spectacolul-eveniment care va deschide stagiunea 2011-2012, Adriana Lecouvreur, are loc duminica, 25 septembrie, de la ora 18.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.