Un pistol balcanic cu cremene, exponatul lunii la Muzeul National al Banatului din Timisoara

TIMISOARA. Timisorenii si turistii care vor trece pragul Muzeului National al Banatului vor putea vedea o piesa superba din colectia institutiei, un pistol de la inceputul secolului al XIX-lea.

CITESTE SI: Defilare militara, spectacole de muzica si teatru si competitii sportive de 9 Mai, la Timisoara. Cezar Ouatu si Sonique vor incheia concertele de Ziua Europei. Programul complet 

Arma este una facuta pe modelul celor aparute in peninsula Balcanica in timpul stapanirii otomane. De fapt mestesugari iscusiti din Orient au fost cei care i-au invatat pe cei locali cum sa fabrice armele de foc portative cu cremene.

In Balcani, la armele de foc cu cremene s-a folosit in cele mai multe cazuri mecanismul cu arc de armare exterior, asa-numitul mecanism spaniol, miquelet sau turcesc, denumit astfel in contextul in care era utilizat la marea majoritate a armelor orientale.„, spun reprezentantii Muzeului National al Banatului.

Exponatul lunii este un pistol de tip zlatka.

In Kotor (Muntenegru), zlatka – o varianta a pistolului ledenica – era probabil cunoscuta inca din prima jumatate a secolului al XVIII-lea. Pistoalele de tipul zlatka sunt placate cu tabla din argint sau alama si au tevile damaschinate cu ornamente din aur. Aceste arme erau fabricate in atelierele din Boka Kotorska, Risan si probabil in Herceg Novi. in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, la Cetinje se realizau doar decorurile acestui tip de pistol. De asemenea, au fost decorate si de bijutierii din Risan si Perast. Având in vedere faptul ca orfevraria din Boka Kotorska era destul de dezvoltata, zlatke din acest areal aveau elemente decorative europene, baroce si rococo. Pistolul zlatka facea parte in secolul al XIX-lea din echipamentul standard al marinarilor din Boka. iIn Boka Kotorska, fabricarea acestui tip de arma este abandonata pe la mijlocul secolului al XIX-lea.
In ceea ce priveste provenienta armelor balcanice din colectia muzeului timișorean, putem spune cu certitudine ca marea majoritate a pieselor au intrat in inventarul Societatii Muzeale de Istorie si Arheologie in perioada antebelica, in urma unor donatii sau achizitii. Cele mai multe dintre armele balcanice aflate astazi in colectia muzeului provin din spatiul bosniac, fiind donatii ale fostilor militari austro-ungari, participanti in vara anului 1878 la luptele pentru pacificarea Bosniei.„, transmit reprezentantii Muzeului.

Muzeul National al Banatului din Timisoara va fi inchis pana marti, 7 mai, iar programul de vizitare va fi cel normal incepand din ziua urmatoare. Vizitatorii vor putea vedea urmatoarele expozitii:

Expoziția „Spatiile Oravitzan” – La etajul I, în holul Bastionului Maria Theresia, pasiti în universul artistic unic al maestrului Oravitzan, unde spatiul si culoarea se impletesc intr-o armonie vizuala.
Expoziția „Garana 2023” – Atelier de creatie – in mansarda B2, experimentati atmosfera creativa a atelierului de creatie Garana 2023.
Expoziția „Obiecte. Istorie. Muzee. Arme albe din colectia Muzeului National al Banatului” – mansarda B1 dezvaluie o colectie impresionanta de arme albe, marturii ale trecutului nostru istoric.
Expoziția „Arme care au faurit Romania” – continuati calatoria in mansarda B1 pentru a descoperi armele care au jucat un rol esential in formarea Romaniei.
Expoziția „Istoria militara a Banatului” – Bastionul Maria Theresia, la parter.

Program de vizitare: 10.00 – 18.00.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.