Noutati :

Sedinta festiva la Consiliul Local de Ziua Timisoarei. Primarul Nicolae Robu: La multi ani si bucurii fara numar! Fostul primar, Gheorghe Ciuhandu, n-a fost invitat!

3 august, 2012 - 11:31 AM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: ADMINISTRATIE
4

TIMISOARA. Consilierii locali s-au reunit, vineri, in sedinta festiva cu ocazia Zilei Timisoarei. S-au tinut discursuri si s-a vizionat un filmulet despre semnificatia zilei de 3 august, iar primarul Nicolae Robu a promis ca pana anul viitor Sala de Consiliu va fi renovata.

Angajatii Primariei Timisoara, cei care au lucrat ani buni cu fostul primar Gheorghe Ciuhandu, au uitat sa-l invite si pe acesta la ceremonie. Nici primarul Nicolae Robu nu s-a gandit sa-l cheme pe cel care a condus Timisoara timp de 16 ani.

Potrivit reprezentantilor primariei, pe lista celor care au fost invitati la sedinta de vineri nu a fost trecut fostul edil Gheorghe Ciuhandu.

„Invitatiile au plecat, nu stiu daca domnia sa (n.r. Gheorghe Ciuhandu) este in oras, nu am luat legatura cu dansul, nu l-am invitat personal”, ne-a declarat incurcat Nicolae Robu.

Fostul primar Gheorghe Ciuhandu confirma pentru www.opiniatimisoarei.ro ca nu a fost invitat la Ziua Timisoarei!

Fostul primar al Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu, a spus ca daca ar fi fost chemat la manifestarile dedicate Zilei Timisoarei, s-ar fi gandit de doua ori daca sa se duca sau nu.

Pot sa va confirm ca nu am fost chemat la manifestarile dedicate Zilelor Timisoarei. Fiind pensionar, acum am alte preocupari. Dar si daca m-ar fi chemat, nu stiu daca ma duceam, m-as fi gandit de doua ori”, a declarat Gheorghe Ciuhandu pentru www.opiniatimisoarei.ro.


Ce le ureaza Robu timisorenilor!

Edilul le-a urat timisorenilor sa aiba parte de sanatate, de noroc, de succes in tot ce intreprind, de un climat de excelenta convietuire in Timisoara, dar si de o calitate a vietii din ce in ce mai buna.

„Ziua de 3 august a devenit Ziua Timisoarei printr-o hotarare de consiliu din 1999. La 3 august 1919, Timisoara a intrat sub administratie romaneasca. Trupele romanesti conduse de Virgil Economu au patruns aici. Detasamentele au intrat in oras pe Calea Recasului, actuala Dorobantilor, pe sub un superb arc de triumf. Timisoara si Banatul, in general, reprezinta modele de excelenta in ceea ce priveste convietuirea. Putem spune, fara falsa modestie, ca reprezinta un model social pentru intreaga planeta, nu am avut conflicte si am avut mereu relatii excelente unii cu altii, indiferent de limba vorbita si de originea etnica. Vreau sa va urez La multi ani si bucurii fara numar, fie ca orasul nostru sa aiba zile bune in continuare, secole bune, suntem angajati in proiecte ambitioase menite sa schimbe fata orasului. Timisoara, La multi ani, timisoreni, La multi ani!”, a spus primarul Nicolae Robu.

Consilierii locali au impartit diplome de excelenta pentru Elizabeth Mellish si Nicholas Green si i-au acordat titlul de Cetatean de onoare sculptorului Ingo Glass.

Imediat dupa inmanarea acestora, edilul sef al orasului le-a facut o promisiune celor prezenti.

„La anul, pe 3 august, de Ziua Timisoarei, va vom primi intr-o sala mult mai confortabila, cel putin din punct de vedere termic”, a anuntat Robu, spunand ca va renova Sala de Consiliu in care se tin toate momentele importante din cadrul Primariei Timisoara.

Alesii au ciocnit mai apoi cate un pahar de sampanie in cinstea zilei orasului. La sedinta festiva au participat mai multe personalitati culturale ale Timisoarei, dar si presedintele Consiliului Judetean Timis, Titu Bojin, si prefectul de Timis, Eugen Dogariu.

FOTO: Virgil Simonescu

Rating

  • 4comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Ce te poti astepta de la necioplitul de Robu… Timisoara devine incet incet mosia lui si a slugoilor care-i canta toata ziua in struna. Lia, ce mai faci?

  2. Nema cultura. Un om adevarat si un mare caracter, un intelectual de rasa, nu face asa ceva.Chiar daca Ciuhandu ar fi refuzat invitatia, tu ca primar, esti obligat sa-l inviti pe omul care a condus orasul 16 ani, chiar daca iti este dusman de moarte, ceea ce nu este cazul. Atata poate. Si cu asta dovedeste ca este un om de nimic acest robu. Cum dracu am ajuns sa ne procopsim cu asa un specimen care sa conduca orasul nostru?

  3. Un penibil ca Ciuhandu nu avea ce sa caute la ceremonie, bine a facut Robu ca nu l-a invitat.

  4. Andrei, eşti prost!