Noutati :

Premiera la Timisoara! Ce se dezvolta in locul in care se cauta leacul pentru cancer?

13 mai, 2017 - 10:41 AM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: SANATATE
1

TIMISOARA. Timisoara marcheaza o noua premiera nationala, odata cu castigarea unui proiect transfrontalier. De data aceasta, echipa de cercetatori care cauta leacul pentru cancer raspunde unei noi provocari.

CITESTE SI: A fost INTERZISA Kendama intr-o scoala din Timis! Care e motivul? 

La Timisoara urmeaza sa fie creat un soft care sa poata elabora planul de tratamente pentru pacienti, in functie de datele introduse in sistem.

„Centrul OncoGen va elabora aplicatii software dedicate, care vor fi implementate ulterior in toate spitalele din regiune si va achizitiona echipamentele specifice pentru diagnostic personalizat in cancer, prin secventiere. Tehnica secventierii permite identificarea exacta a genelor implicate in aparitia si dezvoltarea cancerului, asigurand diagnosticul de precizie al bolii si personalizarea tratamentului”, a spus Florina Bojin, reprezentantul Institutului Oncogen de la Timisoara.

CITESTE SI: Vom admira stelele din varful unui turn de peste 600 de ani, reabilitat, la o aruncatura de bat de Timisoara! Avem bani europeni pentru restaurare 

Pe langa elaborarea software-ului dedicat, va fi cumparata aparatura de ultima generatie pentru Institutul Oncogen, in cadrul unui proiect transfrontalier pe care specialistii au reusit sa il castige.

„Este un proiect de dotari, in care vor fi achizitionate aparate necesare pentru diagnosticul de precizie al tumorilor solide si partenerii nostri in proiect vor face si lucrari de modernizare si constructie: sa-si construiasca sali de operatie, noi saloane pentru pacientii cu cancer. Acest institut necesita imbunatatire si o actualizare a aparatelor achizitionate in momentul in care s-a construit institutul”, a spus Florina Bojin, reprezentantul Institutului Oncogen.

Pana in prezent, in mai putin de doi ani de cand functioneaza, Institutul OncoGen a reusit sa castige 3 proiecte pe fonduri europene, astfel ca cercetarile pentru dezvoltarea de imunoterapii in cancer pot avansa de la o zi la alta.

„De la finalizarea institutului OncoGen, in 2015, au fost accesate trei proiecte: doua europene, de doua milioane de euro fiecare, si unul transfrontalier cu Serbia, in valoare de peste 3 milione de euro, bani pentru aparatura medicala. Ideal din toate punctele de vedere, pentru ca MS nu a alocat niciun leu pentru aparatura medicala Spitalului Judetean, de mai bine de un an. Lucram atat activitate medicala, cat si pe parte de cercetare. Faptul ca OncoGen a reusit sa castige aceste proiecte europene este un lucru extraordinar, pentru ca altfel nu am fi putut sa tinem acest institut si sa il finantam. In felul acesta, se autofinanteaza”, a completat Marius Craina, managerul Spitalului Judetean din Timisoara.

„Vom beneficia de un proiect pe fonduri europene de aproximativ 3,4 milioane de euro, ceea ce ma bucura. Este extraordinar de important sa ne axam pe ceea ce inseamna atragerea de fonduri europene. Rolul nostru, al autoritatilor, este sa identificam alte posibilitati de finantare, iar acesta este un exemplu si sunt ferm convins ca in scurta vreme OncoGen va functiona pe toate cele patru paliere”, a declarat Calin Dobra, presedintele Consiliului Judetean Timis.

Dotarea cu aparatura medicala si elaborarea unui software dedicat fac parte dintr-un proiect transfrontalier pe care OncoGen l-a castigat. Valoarea totala a proiectului se ridica la 12 milioane de euro, din care 3 milioane vor ajunge la Timisoara.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Baietii se doteaza cu aparatura, softuri, etc. atrag si cheltuie bani europeni, DAR, au vindecat sau macar sunt pe cale sa vindece vreun soricel de vreo tumora inoculata, ASTA e MAREA problema la care cauta raspunsul o lume intreaga.