Noutati :

Petrica Pampu, dat afara de la Colterm. Prima reactie a directorului dupa demitere. UPDATE: Justificarea primarului

22 mai, 2014 - 12:36 PM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: ADMINISTRATIE
1

Nicolae Robu: Pierderile Colterm, pe care le plateste timisoreanul, puteau fi micsorate cu un management mai performant

Primarul Timisoarei este perfect de acord cu demiterea conducerii Colterm. Nicolae Robu sustine ca primaria nu poate sustine o gaura neagra si ca Pampu nu a fost in stare sa aduca societatea pe linia de plutire.

„Directorul Colterm a fost demis pentru ca indicatorii economici la societate sunt foarte slabi, la Colterm a continuat crearea de deficite si primaria nu poate sustine o gaura neagra. Adunarea Generala a Actionarilor a cerut Consiliului de Administratie sa analizeze situatia economica de la Colterm si a facut chiar propunerea catre CA sa ia decizia de demitere. Ieri s-a intrunit Consiliul de Administratie si a decis demiterea directorului Pampu. Este o numire interimara acum, a unei persoane din interior, si intr-o perioada relativ scurta se va organiza concurs pentru ocuparea postului de director. Este extrem de importanta aceasta companie pentru Timisoara si noi n-am vrut sa o lasam sa ajunga in faliment”, a declarat Nicolae Robu.

Intrebat de ce s-a intamplat totul de pe o zi pe alta, edilul a explicat ca situatia este cunoscuta de mult timp. A evitat un raspuns direct la intrebare si a povestit ce l-a nemultumit cel mai mult la Pampu.

„Situatia este mai de mult in neregula, asa este, dar directorul are un contract de mandat, are anumiti indicatori de performanta si este obligatoriu sa i se lase sansa de a-si dovedi capacitatea de atingere a acelor indicatori, de ducere la indeplinire a contractului de mandat. Consiliul de Administratie acum a considerat ca nu are rost sa se continue cu aceasta formula de conducere a Colterm, pentru ca si CA are raspunderi pana la urma si, la momentele cele mai potrivite, ia deciziile cele mai potrivite. Sunt indicatori care nu sunt in regula. I-am cerut sa eficientizeze Coltermul. I-am cerut sa nu mai avem deficite luna de luna, sa fie mai corecta furnizarea de agent termic catre cetateni, l-am criticat pentru ca in perioada cat a fost cald, ziua, mergeau caloriferele de duduiau si oamenii erau chiar intr-un disconfort termic, trebuiau sa stea cu geamurile deschise, dar contoarele masurau gigacaloriile si pe factura se regasea acel agent termic… Sigur ca domnul Pampu da explicatii ca nu a avut posibilitati tehnice sa regleze mai bine temperatura, insa cetatenii nu se multumesc cu explicatiile”, a explicat Robu.

Oricum, edilul considera ca intotdeauna e loc si de mai bine la nivel de management. In opinia lui, pierderile uriase pe care le are Colterm si pe care le plateste timisoreanul racordat la sistemul de centralizare ar fi putut fi micsorate cu un management mai performant.

„Eu cred ca pierderile uriase pe care le are Colterm si pe care le plateste cetateanul timisorean pe factura ar fi putut sa fie micsorate cu un management mai performant. Cred ca s-ar fi putut face o eficientizare mai rapida a Colterm. S-ar fi putut pune in functiune niste grupuri care au fost achizitionate mai repede, au trecut 2 ani de cand sunt primar si tot cer aceste lucruri, reducerea pierderilor si punerea in functiune a unor grupuri noi si realizarea unei zone pilot cu centrala de cartier si niciunul dintre aceste lucruri nu s-au intamplat. Am si motive personale de nemultumire. Eu nu contest cunostintele tehnice ale domnului Pampu, pentru ca este absolvent de Politehnica, este format chiar in acest domeniu energetic, dar in functia de manager nu a putut sa dea satisfactie”, a mai spus primarul Timisoarei.

Intrebat daca ar fi de acord cu reangajarea lui Petrica Pampu, Robu a tinut sa precizeze ca se poate gasi o solutie de angajare a acestuia, pe un post tehnic.

„Eu consider ca este un specialist bun care merita sa lucreze in Colterm pe un post tehnic”, a concluzionat Robu.

___________

TIMISOARA. La nici 2 zile dupa ce i-a fost ceruta demisia, directorul societatii de termoficare din Timisoara s-a trezit zburat din functie. Petrica Pampu nu mai este, incepand de joi, sef  la Colterm. In locul lui a fost numit directorul comercial, Mircea Cristian.

CITESTE SI: Un consilier local cere demisia lui Petrica Pampu, directorul Colterm: E inacceptabil ca 30% din cheltuieli sa fie doar salarii

Petrica Pampu face primele declaratii dupa demitere, pentru opiniatimisoarei.ro. A lucrat la Colterm 33 de ani, iar acum, dupa „ruperea” contractului de management, incearca sa se reangajeze la societate.

Va reamintim ca alesul local Ciprian Jichici a cerut demiterea conducerii Colterm, in urma cu 2 zile, in Adunarea Generala a Actionarilor, motivand ca pierderile societatii sunt uriase si este inacceptabil. Era nevoie insa se fie intocmita o comisie care sa analizeze situatia financiara a societatii pe anul 2013. Totul s-a intamplat intr-o zi. Ieri s-a reunit comisia, iar Pampu nu mai este seful Colterm.

„Incepand de astazi am fost demis. Pierderi au fost, in ultimii 5 ani. In Adunarea Generala a Actionarilor s-au invocat pierderile din 2013, mi-au fost imputate. De-a lungul anilor s-au tot adunat, sunt probleme istorice vechi, niste sume care nu se pot rezolva. Acele sume sunt pierderile pe 2013, introduse intr-un bilant care nu a fost aprobat. Nu se dau pana nu se aproba, o sa le facem publice. Sumele se cumuleaza, noi am inceput sa platim din datorii, dar intre timp s-au mai facut, am avut de platit si bani la banci. Interimar este directorul comercial Mircea Cristian. A fost actiunea liberalilor in AGA, dupa aceea s-a transpus printr-o sedinta a Consiliului de Administratie pentru demitere. Sunt niste probleme, dar eu nu sunt in niciun partid, sunt profesionist, am fost pus acum 2 ani si jumatate pe post, pe criterii profesionale, nu aveam niciun angajament cu vreun partid. Eu sunt nemultumit, pentru ca pierderi au fost si in ceilalti ani, chiar si pe vremea lui Matei (n.r. Aurel Matei, fostul director al societatii)”, a declarat, pentru opiniatimisoarei.ro, Petrica Pampu.

De astazi fostul sef al Colterm, Pampu sustine ca toate societatile de termoficare din tara sunt cu probleme.

„In general Colterm este o societate care are probleme, ca si celelalte din tara. Eu am fost angajat cu contract de mandat de manager, care s-a incheiat. Eu am depus actele pentru reangajare, depinde daca imi aproba, sa vedem ce imi ofera. De 33 de ani am lucrat la Colterm. Parerea mea de profesionist este ca orasul are nevoie de sistem centralizat, viitorul este pentru sistemul centralizat datorita lipsei de combustibil si a politicii care este in lume la ora actuala”, a conchis Petrica Pampu.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Eu, ca locatar sau daca vreti proprietar al unui imobil din Timisoara, intreb Coltermul si pimaria (primarul): de ce aceasta unitate furnizoare de utilitati este atat retrograda? Numai la ei trebuie sa mergi sa platesti cheltuielile cu utilitatile la casieriile proprii. Nu poti plati la nici o banca, exceptie Bancpost une au ei un cont. Nu-i JENANT, domnule primar?