Un consilier local cere demisia lui Petrica Pampu, directorul Colterm: E inacceptabil ca 30% din cheltuieli sa fie doar salarii

TIMISOARA. Situatia financiara a societatii Colterm este in continuare destul de critica, sustine un consilier local. Potrivit lui Ciprian Jichici, faptul ca la Colterm 30% din cheltuieli reprezinta doar salarii este inacceptabil. Alesul cere demiterea conducerii Colterm.

Marti, consilierii locali au discutat pe marginea analizei economice a Colterm pe anul 2013. O analiza care arata ca societatea de termoficare din Timisoara sta la fel de prost ca si in alti ani, sustine Jichici.

„Cifrele care rezulta din analiza economica pe 2013 sunt inacceptabile din punctul meu de vedere. O cifra de afaceri bugetata de 206 milioane de lei a fost ratata cu peste 20%, incasarile s-au cifrat undeva la 160 de milioane de lei, iar in aceste conditii asistam la cresterea cheltuielilor, de la 206 milioane de lei, la 215 milioane. Mult mai grav, dupa ce ani la rand s-a spus Consiliului Local ca peste 80% din cheltuielile societatii sunt cheltuieli cu combustibilul si nu se poate face mare lucru pentru eficientizarea ei, in 2013 constatam ca din 161 milioane de lei incasati, peste 54 de milioane sunt cheltuieli cu salariile. Este, din punctul meu de vedere, total inacceptabil ca o societate de acest tip aflata in subordinea Consiliului Local sa ajunga la peste 30% cheltuieli cu salariile”, a explicat consilierul local.

Jichici vrea demiterea lui Petrica Pampu, directorul Colterm, pentru ca n-a reusit sa aduca societatea pe linia de plutire.

„Inteleg foarte bine situatia angajatilor Colterm, dar cred ca prioritatea numarul 1 a Consiliului Local Timisoara este sa incerce sa eficientizeze pe cat posibil aceasta societate, in interesul zecilor de mii de timisoreni care inca beneficiaza de serviciile Colterm. Nu ma pot pronunta care sunt exact masurile de optimizare, dar pot sa va spun ca o analiza economica la acest nivel arata foarte clar ca cheltuielile salariale sunt mult prea mari raportate la veniturile societatii, in conditiile in care tu, ca si director, stii foarte bine ca vei avea incasari mai mici decat ti-ai bugetat, tu cresti cheltuielile societatii, iar din pacate teoria prezentata de directorul societatii nu sta in picioare, e foarte greu sa-mi explice oricine cum aceste cheltuieli sa creasca, veniturile sa scada si sa ni se spuna ca veniturile scad, pentru ca nu s-a livrat atat de multa caldura, , dar costurile cu combustibilii sa fie tot atata”, a explicat Jichici.

Consilierul local considera ca exista scapari semnificative in ceea ce priveste managementul banilor la nivelul Colterm. Consiliul Local fiind actionar principal nu ar trebui sa se complaca, este de parere alesul local.

„Din punctul meu de vedere, masura care se impune este demiterea actualei conduceri a Colterm. In conformitate cu prevederile legii, trebuie facuta selectia unei noi conduceri executive, care trebuie sa vina cu un plan de management. In paralel, conducerea interimara va fi asigurata, in cazul in care Consiliul de Administratie decide demiterea, de o persoana din actuala conducere a societatii. Pe masa Consiliului Local Timisoara trebuie sa vina in primul rand un buget realist, care sa nu fie la sfarsitul anului nerealizat in proportie de peste 20% si un plan de echilibrare cel putin a cheltuielilor si a veniturilor”, a precizat Ciprian Jichici.

Potrivit legii, nici primarul Timisoarei, nici Consiliul Local Timisoara nu poate decide demiterea conducerii Colterm. Procedura este prevazuta in Ordonanta 109, care spune ca membrii Consiliului de administratie trebuie sa formeze o comisie constituita din trei reprezentanti care analizeaza situatia neindeplinirii indicatorilor de performanta asumati de acelasi Consiliu de administratie si de catre Adunarea Generala a Actionarilor.

„Aceasta comisie vine in fata noastra, a consilierilor locali, care suntem actionarul principal la Colterm, vine cu propunerea. Si noi luam la cunostinta. Primarul nu poate demite conducerea Colterm, si nici Consiliul Local”, a spus Radu Toanca, consilier local.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. cati membrii ai comisiei au lucrat in sistem si se pricep. cred ca nici unul. mai reflectati