Noutati :

Fostul decan al avocatilor din Timis recunoaste ca a fost invins de “stapanul” robelor clandestine din Romania, Pompiliu Bota

20 ianuarie, 2013 - 02:48 PM
Autor: Gheorghe Ilas      
Categorie: JUSTITIE
7

Debarcat de la conducerea Baroului Timis dupa opt ani de “domnie”, in urma celor mai disputate alegeri din ultimii 75 de ani, fostul decan Lazar Gruneantu spune ca de-a lungul celor doua mandate a avut si esecuri, a avut si “succesuri”, dar cea mai mare neimplinire legata de profesie este faptul ca nu a reusit sa starpeasca avocatura clandestina.

Imediat dupa aparitia Baroului Constitutional Roman, barou paralel infiintat de inginerul hunedorean Pompiliu Bota, decanul avocatilor timiseni a sesizat Parchetul asupra uzurparii de calitati oficiale in cazul celor peste 100 de membri ai Baroului Bota din Timis. Spre uimirea sa, toate plangerile penale impotriva avocaturii clandestine au fost solutionate cu NUP (neinceperea urmaririi penale), iar juristii lui Bota au continuat sa apara in fata instantei cu clientii de mana.

“Cea mai mare neimplinire este esecul in starpirea avocaturii paralele. Nu este o lipsa a decanului, ci este o lipsa totala de autoritate a organelor abilitate sa se implice in aceasta chestiune. Exista un tablou al avocatilor din baroul paralel. Sunt peste 80 de avocati in acest barou paralel. Este trist ca, desi exista o legislatie interna si o hotarare CEDO care stabileste ca aceasta avocatura este in afara legii, totusi, organele de urmarire penala nu au fost in stare sa ia niciun fel de masura in acest sens, ceea ce ridica un mare semn de intrebare cu privire la modul in care aceste organe ale statului abilitate sa respecte legea se fac ca nu au cunostinta de efectele acestui fenomen extrem de daunator”, de precizat Lazar Gruneantu.

De cealalta parte, presedintele barourilor paralele din Romania, Pompiliu Bota, condamnat inca de anul trecut, din mai, de Curtea de Apel Alba Iulia, la sase luni de inchisoare cu suspendare pentru exercitarea fara drept a unei profesii, spune ca avocatii sai sunt primiti in instantele de judecata.

“S-au formulat nenumarate plangeri impotriva noastra pentru exercitarea fara drept a profesiei, dar pana acum 364 de procurori au pronuntat solutii de netrimitere in judecata, iar 299 de instante judecatoresti au confirmat acest lucru. Vechile barouri functioneaza in baza legii care doar defineste si organizeazaprofesia de avocat”, spune Pompiliu Bota.

In ciuda sigurantei pe care o afiseaza, Pompiliu Bota este marcat de “defectiunile” din organizatia avocatiala pe care a creat-o in 2002, in conditiile in care, in toamna anului trecut, decanul Baroului Bota Iasi, Viorel Nemurincu, i-a cerut descarcarea de gestiune si plecarea de la conducerea Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, varianta Bota.

Rating

  • 7comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. D-le Gruneantu, mai bine ati fi curatat Baroul Timis de jigodiile care tilharesc in cel mai bun sens al cuvintului, justitiabilii din Timisoara. Ce ati facut pina acum in fruntea celor pe care i-ati condus atita timp? Le-ati luat apararea! Nu ati rezolvat nici macar reclamatiile la timp; si asa si-au facut mai departe acesti escroci jocurile murdare. Daca vreti dovezi, vi le dau, chiar public daca doriti. Pina la urma veti plati toti in fata lui Dumnezeu, daca nu voi, copiii vostri.

  2. Mai bine ai vorbi D-le Bota condamnat la inchisoare despre cum te-ai descurcat la Alba, in loc sa ne spui de altii si de ce sciu ziarele. Cum vrei sa ocupi posturi daca nu esti avocat si cum prostesti lumea cu examenele, tu care nu esti avocat. Poate infiinteyi o judecatorie care sa te spele de condamnarea definitiva.

  3. SAS tu nu esti avocat, cel mult o beizadea. ar trebui sa pui mina pe carte sa vezi cum se naste baroul, care este persoana juridica de drept privat. numai persoana de drept public se naste prin lege. prin legea 3/1948 barourile au fost desfiintate. prin legea 51 a avocaturii s-a reorganizat profesia. daca nu s-ar intra cu spaga la voi, nu ati mai avea eticheta de analfabeti juridici. pune mina pe gramatica si vezi ce este cu predicatul a infiinta,infiintare. cauta-l in legea 51 si daca-l gasesti arata si la corlatean, ala care era ministru pe la justitie dupa ginerica predoiu a lui zamfirescu. pina una alta atit clientii cat si judecatorii rid si va dau solutii in bataie de joc, 90% dintre voi sunteti beizadele fara creier, cu examene luate cu traista. toti gainarii se tem ca isi pierd clientii, cei bine pregatiti accepta concurenta. taticul vostru, militianul de la bucuresti va tine pe toti in spate datorita oficiilor. noi ,juristii din bransa, va consideram asistati sociali, niste neputinciosi intelectuali care papati banii contribuabililor. voi sunteti niste impostori, decanii vostri nu au dat examen, au format o casta din care fac averi fabuloase pe spatele nestiintei de carte. in schimb trebuie sa recunosc ca sunteti maestri in sarlatanii si trafic de influenta.

  4. Decanul Gruneantu nu stie nici sa piarda in justitie si nici nu da dovada de colegialitate fata de alti juristi. In luarile lui de cuvant, Gruneantu a depasit limita bunului simt si al deontologiei profesionale. De aceea a si fost indepartat din functie.

  5. Oricum îi stă bine cu privirea în pământ. Măcar de s-ar simti la fel de rusinat pe cat arata in poza… tot ar fi bine.

  6. toate instantele si parchetele au confirmat ca adeptii baroului traditional nu au acte de infiintare. paradoxal statul respectiv ministerul justitiei vireaza bani pentru oficii unei persoane care nu exista. deci avem de a face cu o complicitate tacita la protejarea unei mari ilegalitati. mai mult , toate hotararile judecatoresti date in penal cu asistenta juridica de la baroul celui de mai sus sunt NULE. asa ca cel mai bine este ca hotul sa nu mai strige dupa oamenii cinstiti. uitati-va si la stiri sa vedeti ca multi dintre avocatii colegi cu distinsul domn nu sunt intregi la minte. nu vedeti ca dau in judecata preotii ca nu le-a reusit exorcizarea. mare e gradina si multi au sarit gardul

  7. Cu ce sint mai buni avocatii baroului traditional? Ca va da zeciuiala si dupa aceea ii ascundeti si le luati apararea indiferent de faptele lor? Ca depun la dosare chitante false, ca fura de doua ori, si statul si clientii? Ca falsifica semnaturile clientilor? Ai lor si ai partii adverse? Ca pentru a incasa cit mai mult sint in stare sa falsifice acte, sa minta, sa escrocheze? Multi care si-au reprezentat singuri cauzele , au cistigat, dupa ce au fost tradati de proprii avocati?
    In ce tari ati mai vazut, cumetrii intre avocati, notari, judecatori, procurori si altii?