Noutati :

E de nerecunoscut. Schimbarea spectaculoasa de la maternitatea Bega din Timisoara. Foto

12 aprilie, 2018 - 05:51 PM
Autor: Carla Chiu      
Categorie: SANATATE
1

TIMISOARA. Copii sunt adusi pe lume la Timisoara intr-o maternitate care arata ca o clinica europeana.

CITESTE SI: Asociatia TM2021, pârâtă la Bruxelles de oameni de cultura din Timisoara ingrijorati. Simona Neumann: Intotdeauna apar grupuri care doresc sa preia conducerea proiectului

La maternitatea Bega din Timisoara s-au finalizat lucrari ample de renovare, astfel ca acum, bebelusii care se nasc aici au parte de cele mai bune conditii. La fel si proaspetele mamici ori femeile internate cu tot felul de afectiuni.

Renovarile au costat 1,5 milioane lei, bani de la Consiliul Judetean Timis.

‘Dupa o munca ce a durat peste un an de zile, inceputul anului 2017 a prins maternitatea in santier putem sa spunem ca suntem mandri de cum arata astazi clinica Bega, arata de nivel european, iar intregul colectiv care deserveste aceasta maternitate poate sa spuna ca desfasoara activitatea intr-o unitate moderna, bine utilata. (…) S-a renovat aproape tot demisolul, aproape tot parterul si mare parte din etajul intai. S-au modernizat coridoarele, s-au modificat spatiile auxiliare, s-a creat compartiment pentru infectiile nozocomiale si pentru unitatea de transfuzii, saloanele care deservesc mama si copilul, saloanele care deservesc sectia de ginecologie, de asemenea ambulatoriile, cabinetul de ecografie – foarte multe  spatii au fost renovate’, a declarat medicul Marius Craina, managerul Spitalului Judetean din Timisoara de care apartine Maternitatea Bega.

Mamicile care au adus pe lume copilasi la maternitatea Bega in ultimele zile spun ca sunt placut surprinse de noile conditii din spitalul de stat.

‘Conditiile sunt bune, foarte bune. Sala de operatii in care am nascut a fost interesanta. E fain, nu ma asteptam. Sunt internata de cateva zile, dar am nascut luni, de Pasti. Avand in vedere cum sunt spitalele pe la noi, ma asteptam la ceva rau’, ne-a spus una din proaspetele mamici aflate la clinica din Timisoara.

‘Conditiile mi se pare bune si personalul foarte de treaba, saritor. Nu stiam la ce sa ma astept, a fost prima nastere pentru mine, dar mi se pare ok. E bine fata de ce am auzit din alte parti. Aparatura din sala de operatie este performanta, totul a mers foarte rapid’, a spus o alta mamica.

In fiecare an, la maternitatea Bega se nasc aproximativ 2.500 de copilasi, iar dintre acestia, 11% au nevoie de ingrijiri speciale la Sectia de Terapie Intensiva.

‘Avem din ce in ce mai multe cazuri de nou nascuti prematur si asta pentru ca deservim mai multe judete. Nu pot sa numesc o cauza anume pentru care se nasc copii prematur, dar salvam copii cu o greutate tot mai mica. Daca acum cativa ani se punea problema de 27-28 de saptamani, acum putem sa salvam si ne straduim sa salvam prematuri incepand de la 24 de saptamani, care au aproximativ 600 de grame. Cel mai mic copil pe care l-am salvat cantarea 500 de grame’, a declarat Daniela Iacob, medic sef al sectiei de Neonatologie de la Maternitatea Bega din Timisoara.

Cladirea in care functioneaza in acest moment maternitatea Bega este din anul 1900. Se discuta despre construirea unei noi maternitati de mai bine de 10 ani, iar proiectul pentru constructia viitorului spital a fost depus pentru atragerea de fonduri europene pe un proiect transfrontalier.

Maternitatea Bega ar urma sa se mute in noua constructie, insa lucrarile nu pot incepe mai devreme de 2019. Costurile sunt de aproximativ 11 milioane de euro, spunea Calin Dobra, presedintele Consiliului Judetean Timis, implicat in acest proiect. Lucrarile la noua maternitate ar urma sa dureze doi ani. Cladirea va fi pe 5.000 metri patrati, langa Casa Austria, in spatele Spitalului Judetean Timisoara. Vor fi disponibile 124 de paturi, cu vreo 30 mai multe decat in actuala cladire in care functioneaza Maternitatea Bega. Conform proiectului, de patru milioane de euro se va cumpara numai aparatura, iar in noua maternitate va functiona si o Sectie de Fertilizare in Vitro.

De investitia din actuala cladire a maternitatii Bega ar putea beneficia Clinica de Psihiatrie, care are nevoie, de asemenea, de un nou spatiu, insa aici ar putea fi creata si o sectie de cronici, adica pacienti care nu mai sunt in stare grava, dar nici nu pot fi externati pentru ca necesita ingrijiri speciale.

In aceasta perioada, Consiliul Judetean Timis asteapta rezultatele evaluarii proiectului transfrontalier pentru noua maternitate.

Proiectul privind maternitatea este depus pe progamul de cooperare transfrontaliera Romania – Ungaria. Am depus nota conceptuala, am trecut de prima evaluare, suntem la ultima evaluare. Daca vom trece si de aceasta si vom fi castigatori, vom semna contractul si apoi vor fi demarate studiul de fezabilitate, proiectul si executia propriu-zisa„, declara in februarie Calin Dobra, presedintele CJ Timis.

CITESTE SI: Cum arata bucata de autostrada din Timis care e gata si se opreste in camp. Ce sanse sunt sa fie deschisa traficului Video 



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Chiar maretii manageri stiu in ce secol suntem si pe ce continent? Ei au case marete de secol XXI si masini de masini. Cat pot sa fie de ipocriti