Timisoara si intreg Banatul aveau sa cunoasca o inflorire fara seaman din acea zi de octombrie. 306 ani de la intrarea triumfala a lui Eugeniu de Savoya in cetate, dupa campania care a dus la eliberarea orasului de sub controlul otoman

TIMISOARA. Ziua de 18 octombrie 1716 este una de referinta in istoria Timisoarei. E momentul in care, in urma cu exact 306 ani, printul Eugeniu de Savoya intra in cetate in fruntea armatei sale, dupa ce eliberase orasul de sub stapanirea otomana, si instaura dominatia austriaca.

De atunci, Timisoara si intreg Banatul aveau sa cunoasca o schimbare radicala si o inflorire fara seaman.

Povestea cuceririi Timisoarei incepe in 5 august 1716, la aproape 150 de kilometri de oras. In acea zi principele Eugeniu de Savoya invingea trupele otomane stationate la Petrovaradin. Dupa acea victorie, toata lumea se astepta ca printul si armata sa se indrepte spre Belgrad, oras care era considerat cheia apararii Ungariei si a ofensivei spre Balcani. Eugeniu de Savoya avea insa un alt plan. El trimite o scrisoare imparatului Carol al VI-lea, la Viena, in care ii explica acestuia de ce este mai importanta cucerirea cetatii Timisoarei.

Armata avea nevoie de un cantonament de iarna aproape de linia frontului de la Timisoara se putea acoperi foarte bine linia Tisei si Ungaria; se puteau asigura legaturile cu Valahia si Transilvania; de aici se putea exercita controlul atat de necesar asupra Dunarii; Timisoara era cel mai important punct strategic de unde sa inceapa asaltul asupra Belgradului„, noteaza historia.ro.

La comanda printului, armata pleaca spre Timisoara, trecand Tisa pe la Zenta. Primul care ajunge langa zidurile cetatii este contele Johann Palffy, in 21 august 1716, cand trupele sale sunt si atacate de otomani. Soldatii resping atacul turcilor, insa oastea sufera pierderi insemnate. Soldatilor lui Palffy li se adauga cavaleristii generalului Joachim Ignaz von Rothenham si 10 batalioane de infanterie comandate de Karl Alexander, duce de Wurttemberg. In 26 august ajunge langa Timisoara si principele Eugeniu de Savoya, care isi stabileste cartierul general in partea de nord a cetatii, acolo unde isi aseaza infanteria, artileria si o parte a cavaleriei.

Dupa o saptamana de organizare incepe asediul cetatii. Intre 1 si 15 septembrie se sapa transee in zig zag si paralele in dreptul Palancii Mari. Din 16 septembrie incepe bombardarea cetatii, in timp ce trupele imperiale continua sa primeasca intariri, sosind de la Alba Iulia si un corp de armata sub comanda generalului Etienne conte de Stainville, cel care mai tarziu avea sa devina si guvernator al Transilvaniei si Olteniei in timpul ocupatiei austriece.

la 1 octombrie s-a dat un asalt general in urma caruia este ocupata Palanca, iar trupele turcesti sunt obligate sa se retraga in cetate. Bombardarea cetatii Timisoarei continua in zilele care urmeaza. Intre timp, vremea se strica din ce in ce mai tare si isi fac aparitia si ploile, lucru care incepe sa il ingrijoreze si pe principele Eugen.

Soldatii isi mai pastrau vechiul curaj, dar vremea se schimbase, iar ploaia neintrerupta ameninta sa inunde transeele, silindu-i pe aasediatori sa se retraga. Nici printul Eugen nu mai credea altfel, cand, la 13(octombrie-n.n.), in cea de-a patruzeci si opta zi a asediului, fu vazut inaltandu-se steagul alb pe unul din bastioanele cetatii. Principele de Wurttenberg, care era de garda, dadu imediat de stire, iar Eugen fu multumit ca pasa voia sa-i trimita in tabara imperiala pe cativa din ofiterii sai. La Eugen isi facura aparitia Ahmed aga, comandantul castelului si Ali effendi. In cetate se dusera in schimb, ca ostateci, contii Wallis si Filippi, pentru a ramane acolo pana cand se va fi reglementat capitularea la postul de comanda al printului Eugen„, se arata in volumul „Incercare de istorie politica si naturala a Banatului Timisoarei” al lui Francesco Grisselini.

In urma negocierilor care au urmat, Mehmet-pasa, ultimul comandant otoman al Timisoarei, a acceptat capitularea.

Otomanilor urma sa li se permita sa paraseasca cetatea impreuna cu femeile si copiii si toate bunurile din case. La dispozitia otomanilor au fost puse 1000 de care pentru transport, dupa care au fost condusi de un convoi austriac spre Belgrad. De asemenea, asediatii erau obligati sa lase in cetate intreaga artilerie, munitia si toate proviziile.
O alta conditie a capitularii era ca pe drumul lor catre Belgrad, turcii sa fie aprovizionati de tarani la preturi scazute.

In data de 17 octombrie 1716, turcii au parasit cetatea Timisoarei prin poarta Belgradului.

Eugeniu de Savoya avea sa intre triumfal in oras in 18 octombrie, chiar de ziua sa de nastere, prin poarta Fosforosa, denumita mai tarziu „Poarta Printului Eugen”. Drept amintire, Printul Eugen i-a oferit pasei cadou un ceas de aur, in timp ce acesta din urma i-a oferit un cal arab de soi.

In 1716, la propunerea Printului Eugeniu de Savoya, pe atunci proaspat presedinte al Consiliului Aulic de Razboi, Carol al VI-lea il numeste Guvernator al Banatului Timisan pe Contele Florimund Mercy. La 1 noiembrie 1716, acesta a primit si statutul de Guvernator militar si civil, moment in care au inceput pregatirile pentru planul de sistematizare si reorganizare a orasului Timisoara si a intregii regiuni Banat.

Intre 1693 si 1721, Eugeniu de Savoya a intrat in posesia mai multor terenuri, care impreuna insumau o suprafata de 155.000 de metri patrati. J. L. von Hildenbrandt, unul dintre cei mai cunoscuti arhitecti ai vremii respective, a construit pentru acesta complexul Belvedere din Viena, in stil baroc, format din doua palate, ridicate in perioada 1714-1722. Belvedere fusese proiectat pentru a gazdui atat vasta biblioteca a lui Eugeniu de Savoya (transformata, mai tarziu, in Biblioteca Nationala a Austriei), precum si impresionanta sa colectie de arta. Astazi, cele doua palate gazduiesc Muzeul Austriac de Arta Baroca si Galeria Austriaca de Arta.

Eugeniu de Savoya s-a stins din viata la 21 aprilie 1736, pe cand avea varsta de 72 de ani. Nu s-a casatorit niciodata si nu a avut copii. Astfel, intreaga avere a fost mostenita de printesa Victoria de Savoya, nepoata sa, pe care a cedat-o ulterior Casei de Habsburg.

In zilele noastre, in Timisoara, pe locul pe care in urma cu 305 ani principele de Savoya intra in oras se afla Casa Printului Eugen, una ce a fost ridicata din caramizile fostei porti de intrare in oras. Tot aici incepe si strada care poarta numele eliberatorului Timisoarei, una care masoara aproape 500 de metri si se intinde pana la intersectia cu Martin Luther.

Foto: historia.ro

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

loading...

    Pareri

  1. Nume? spune:

    Si povestea de succes a durat cam pana in data de 3 august 1919…

  2. Robert Nedelcu spune:

    si apoi au venit mexicani din sud ….si sa terminat civilizatia .

  3. gargara spune:

    Ce pot sa zic este ca daca nu era „Marea Unire” azi, Timisoara ar fi fost, precis, undeva mult mai departe decat e azi. Am fi fost mai civilizati, mai dezvoltati economic si spiritual. Si mai cu bunastare!
    Si nu veniti cu argumente ca „asupriti”, ca „limba Romana”, ca dezavantajati, etc, etc.
    Uitati-va la taranii romani, get beget, din Banat, la aia de pe la Teregova, ce bine au dus-o atunci (si acuma) si ce diferenta este intre ei si fratii lor de dupa Varciorova. La gugulani avea si porcul cotetz / casa mai acatarii decat bordeiul de pamant de la altii. Nu degeaba aun plecat unii din Oltenia si s-au stabilit in banat, asa zisii „bufeni” care au lasat bunatatea de saracie acasa si au plecat in Banat la o viata mai buna.
    Nu stiu daca „Marea Unire” a fost un pas inainmte sau inapoi!.
    Un pas inainte al mexicanilor din sud , da.

  4. Eugen de săvârșin spune:

    Cel mai mare minus privitor la Marea unire e ca a lăsat slugile milenare sa și facă de cap în zonele controlate și duse la dezvoltare de austrieci și alte nații. Eu nu știu ce atâta bogăție visează unii pe aici când vorbesc de cs când județul e vai mama lui în top 3 cele sărace din țară, lucru care este o realizare a băștinașilor eliberați după unire. Eu nu înțeleg romanii care plâng după acea perioadă și arunca cu noroi în alți concetățeni ai țării astea. Mai oameni buni, singurii care pot sa critice sunt cei care au făcut ceva pe meleagurile astea, restul n au ce sa comenteze. Cum sa laud eu ca român banatul de dinainte când cei din neamul meu nu au pus o cărămidă la vreo clădire mai importantă, care nici nu au văruit ce au făcut austriecii măcar. Toată stima pt unguri și austrieci pt ce au realizat in Banat, dar pt romanii mei nu am ce cuvinte de lauda sa spun pt ca au făcut nimic remarcabil nici înainte nici acum și probabil nici în viitor pt ca nu sunt în stare. De rămânea și Timișul pe mâna romanilor neaoși era la fel ca județul vecin Caraș, vai mama lui.

  5. gargara spune:

    „Cum sa laud eu ca român banatul de dinainte când cei din neamul meu nu au pus o cărămidă la vreo clădire mai importantă, care nici nu au văruit ce au făcut austriecii măcar. ”
    Vezi asta e diferenta, ca unii au venit la tot ce era gata, unul ca tine, si altii au ridicat aceste lucruri.
    Inainte de 1919 Carasul era dezvoltat, era regiune prospera, Resita avea avea furnale, otzelarii, avea fabrica de locomotive, avea fabrici multe. Avea multe mine. Uita-te ce retea de cai ferate (azi in paragina) avea atunci. Taranii erau bogati, si instariti. Ca e azi CS ramas in urma, nu este vina austriecilor ci a regimului de dupa 45. Cand a ajuns Coana Leana prin Banat era surprinsa de cat de bine o duc „burghezii” si „chiaburii” aici.
    Eu sunt din genratia mai veche, am avut bunici care in 1919 erau ca familie si gospodarie, au facut mult pentru Banat. Si azi satul lor este in paragina si lumea tinara plecata din sat. Asa ca te inteleg, nu ai cum sa cunosti realitatea daca esti vinit aici , adus de comunisti ca sa „innobilezi” natia.
    Si Timisul este azi mai dezvoltat ca are autostrda si legaturi cu Vestul. Si mentalitatea oamenilor este alta in Timis si Timisoara
    Saluitari si numai bine. O zi placuta.

  6. Aperol Spritz spune:

    Eugenio di Savoia, Eugeniu de Savoya este o traducere de prosta calitate

  7. Dan A. spune:

    Poate ca 18 octombrie ar fi fost mai potrivit de sarbatorit. S-or fi bucurat romanii la 3 august 1919 (cam 10% din timisoreni la data respectiva), apoi le-a parut rau.
    Pentru curiosi: cautati si cititi parerea lui Traian Vuia despre „marea unire”, expusa intr-o scrisoare din 1922. Concluzia e tare:
    „dacă amestecăm fructe sănătoase cu fructe stricate, este evident că nu cele stricate se vor însănătoşi prin contactul lor cu cele sănătoase, ci şi cele bune vor putrezi”.

  8. Oli spune:

    Vesszen Trianon!

  9. Diana C spune:

    Pentru unii cucerire, pentru alții eliberare, evenimentul nu e uitat de nimeni. În toate relatările există învingători, există învinși, dar lipsesc din poveste eliberații! Probabil nu contau. Nici atunci, niciodată…
    Ăsta e tâlcul nedeslegat al cronicilor. Pe care nu-l dezleagă nici măcar aniversările. Doar comemorările, câteodată.
    Sau, cum zicea Napoleon, istoria o scriu învingătorii.

  10. Cetateanul turmentat spune:

    Mare om Eugeniu a fost, căci după 2 ani de la eliberarea Timișoarei s-a făcut prima fabrică de bere din țară. Veșnică mulțumire! 🥃🍾😆