Cu lână de oaie și chirpici, nu cu polistiren. 12 case tradiționale vor fi reparate cu materiale ca odinioară în singurul sat rotund din România, în Timiș. Licitație pentru Charlottenburg. VIDEO

TIMIȘOARA. Intervenție pentru salvarea a 12 case tradiționale din singurul sat rotund din România, Charlottenburg.

Acestea vor intra în lucrări de reparații și restaurare pentru a nu se pierde și alte elemente importante de arhitectură.

CITEȘTE ȘI: Locurile de parcare din jurul Județeanului la Timișoara, o problema tot mai mare odată cu extinderea spitalului. Ce soluție are CJT

Primăria Bogda, de care ține așezarea, a lansat licitația pentru găsirea unui constructor care să realizeze intervențiile la
locuințele monument istoric.

Lucrările beneficiază de bani europeni prin Planul Național de Redresare și Reziliența, finantare castigata acum cativa ani.

O comisie de specialiști a analizat casele din Charlottenburg și a decis care sunt cele 12 ‘norocoase’.

Este vorba despre locuințele cu numerele poștale: 3, 8, 10, 19, 20, 21, 23, 26, 28, 57, 58 și 62, potrivit documentației postată în Sistemul de Achzitii Publice.

Valoarea contractului se ridică la 1.589.065 lei fără TVA, adică aproape 400.000 de euro cu TVA.

Constructorul va lucra cu materiale naturale tradiționale, nu cu polistiren

Cum banii sunt puțini, se va proceda la punerea în siguranță a diferitelor structuri, sarpante, învelitori, sisteme de scurgere și se vor consolida de urgență fundații, zidării și tencuieli și vor fi luate măsuri la unele fațade, respectiv la prispe degradate, anexe și construcții din lemn aflate în gospodării.

Conform documentației, constructorul va face restaurările cu tehnici de odinioară și materiale naturale și ecologice.

Se impune că restaurările/reparațiile să se realizeze conform tehnicilor din vechime. Excepție se va face doar la consolidarea unor structuri, dar betonul fie va fi extrem de puțin, fie va fi evitat.

Se recomandă utilizarea de materiale locale naturale (lemn, var natural, cărămidă, chirpici, paie, lână de oaie, piatră etc.).

Utilizarea materialelor de construcție ecologice, din surse naturale sau că produse naturale reciclate, constituie, de fapt, un prim pas către bunăstare și către un nivel superior de viață. În mod paradoxal, deși multe dintre produsele naturale au fost în mod tradițional utilizate în construcții durabile și sănătoase, de sute de ani, acestea au fost total ignorate tehnic și
legislativ-normativ, fiind considerate demodate sau „rușinos a fi utilizate” (…), în comparație produsele de sinteză, poluante încă din faza de fabricare și pe toată durata de exploatare, dar considerate moderne (PVC, BCA, polistirenul expandat sau extrudat, produsele aglomerate cu rășini sintetice ș.a.)“, se arată în documentațiile pentru viitorul constructor.

Firmele interesate își pot depune ofertele până în 9 februarie.

Povestea singurului sat rotund din România

La 40 km de Timișoara, ascuns între dealuri, pe drumul spre Lipova, Charlottenburgul s-a clădit în 1772 în vremea celui de-al doilea val de colonizări germanice. Guvernatorul de atunci al Banatului, contele de Aldringen, aduce în zonă 32 de familii, iar legenda spune că numele așezării a fost inspirat de cel al soției sale, Charlotte.

Coloniștii proveneau din Tirolul de Sud, astăzi Trentino, Lorena și Baden-Wurttemberg, iar, după 1880, localitatea era populată și cu familii de români și unguri.

Planul satului a fost întocmit de inginerul Carl Samuel Neumann Edler von Bucholt. La început, în mijlocul localității exista o plantație de duzi ce înconjurau o fântână.

Vreme de aproape 150 de ani, locul a avut mai mulți proprietari, după ce împăratul Iosif al II-lea a oferit zona spre vânzare nobilimii, prin licitație.

În 1890, contele Siegfried Graf von Wimpffen construiește o casă de vânătoare, iar apoi transformă pădurea din vecinătate într-un parc de vânătoare. Locul a fost populat cu cerbi aduși din Boemia.

După Primul Război Mondial, proprietățile contelui sunt preluate de statul român, iar parcul devine rezervație de vânătoare a Casei Regale a României.
Încă de la finele anilor ’40, parcul ajunge în administrarea Ocolului Silvic Timișoara.

Locuitorii satului rotund, majoritatea nemți, au plecat în valuri, după AL Doilea Război Mondial, apoi în anii ’80 și după Revoluție, majoritatea caselor fiind cumpărate de timișoreni care le folosesc drept case de vacanță.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.