Sorin Ovidiu Vintu a fost trimis in judecata pentru spalare de bani, in dosarul FNI

Acuzat de spalare de bani si instigare la delapidare. Sorin Ovidiu Vantu a fost trimis in judecata in dosarul privind devalizarea Fondului National de Investitii.

Procurorii Sectiei de urmarire penala si criminalistica din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au finalizat cercetarile si au dispus, prin rechizitoriu, punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a lui Sorin Ovidiu Vintu – aflat in prezent in executarea unei pedepse privative de libertate intr-o alta cauza – pentru spalare de bani (doua fapte) si instigare la delapidare.

Cercetarile finalizate in prezentul dosar penal au ca si fundament de plecare cercetarile efectuate de catre organele judiciare in dosarele penale referitoare la devalizarea Fondul National de Investitii (FNI), Banca Agricola (BA), Banca de Investitii si Dezvoltare – BID si Banca Romana de Scont, asa cum au fost completate dupa infirmare, a precizat Parchetul instantei supreme intr-un comunicat de presa remis, luni, agentiei MEDIAFAX.

„In urma analizei asupra actelor de urmarire penala efectuate, parte dintre ele finalizate prin pronuntarea unor hotarari judecatoresti definitive, s-au stabilit punctele de convergenta, care se situeaza pe urmatoarele paliere: activitatile ilicite au fost derulate prin intermediul societatilor comerciale membre ale Grupului „Gelsor” (Gelsor SA, SOV Invest SA, Imobiliar Network SA, Vintu Sorin Ovidiu Company SRL, Gelsor IT SA etc.), detinute si administrate, prin persoane interpuse, de Vintu Sorin Ovidiu; principalul beneficiar al sumelor de bani constituite in prejudicii aduse bugetului de stat si/sau companiilor avand capital de stat a fost Vintu Sorin Ovidiu; succesiunea faptelor de natura infractionala cercetate in dosarele penale are o consistenta interna puternica, redata atat prin congruenta metodelor si persoanelor avute in vedere, cat si prin dependenta faptelor de contextul creat prin diverse mijloace de Vintu Sorin Ovidiu”, au precizat procurorii.

Analiza actelor acestor dosare penale a evidentiat imprejurarea ca faptele au fost cercetate in dosare separate, ceea ce a condus la ignorarea aspectelor temporale si de cauzalitate ale acestora, precum si a congruentelor evidente intre modalitatile de actiune si persoanele invinuite sau inculpate.

Potrivit probelor administrate in cauza, Sorin Ovidiu Vintu, dupa luna aprilie 2003 si pana in prezent, cunoscand ca suma de 23.572.104 de lei, echivalentul a 6.765.234 de dolari la data prabusirii Fondului National de Investitii provine din savarsirea infractiunilor de inselaciune comise in frauda investitorilor FNI, a dobandit, detinut si folosit bunuri imobile, fapta ce intruneste elementele constitutive ale infractiunii de spalare a banilor.

„Analiza coroborata a probelor demonstreaza ca Vintu Sorin Ovidiu a cunoscut in permanenta despre comiterea faptelor de inselaciune comise in frauda investitorilor FNI si a actionat cu intentie directa pentru a putea beneficia in mod concret de sumele de bani provenite din savarsirea acestor infractiuni, pentru ca apoi, prin multiple operatiuni economice si juridice, sa ascunda banii astfel obtinuti”, au precizat procurorii.

Totodata, procurorii arata ca „este de domeniul evidentei” faptul ca Sorin Ovidiu Vintu „a avut reprezentarea imprejurarilor esentiale ale cauzei” si a acceptat faptul ca prin actiunile sale va contribui la ascunderea infractionala a sumelor de bani devalizate din FNI, „in scopul imbogatirii fara justa cauza”.

„Este evident, deoarece stabilirea pozitiei subiective a invinuitului Vintu Sorin Ovidiu rezulta cu prisosinta din derularea faptelor si identificarea principalului si adevaratului beneficiar al sumelor fraudate din Fondul National de Investitii – F.N.I.”, au precizat procurorii.

Suma de 7.289.406 de dolari, stabilita la data prabusirii FNI, supusa procesului de spalare a banilor urmeaza sa fie confiscata de la Sorin Ovidiu Vintu, se mai arata in comunicatul citat. Dosarul va fi judecat de Tribunalul Bucuresti.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.