Verdictul în cazul crimei între copii de la Cenei, așteptat în lacrimi de părinții lui Mario Berinde la Timișoara. VIDEO

TIMIȘOARA. Lacrimi la Tribunalul Timiș, vineri, când e așteptat verdictul judecătorilor în cazul crimei între copii de la Cenei, care a zguduit România la începutul acestui an.

CITESTE SI: Fosta prefectă USR de Timiș Cornelia Elena Micicoi, adusă din arest la audieri la Parchetul European Timișoara: Totul este politic! VIDEO

În aprilie procurorii au finalizat ancheta și i-au trimis în judecată pe doi dintre cei trei copii implicați în uciderea lui Mario Berinde, băiatul de 15 ani omorât, incendiat și îngropat.

Cel de-al treilea băiat implicat în aceeași crimă, un adolescent de 13 ani, nu răspunde penal, el fiind în plasament, într-un centru specializat.

La Tribunalul Timiș, în așteptarea momentului în care judecatorii se pronunță, au venit mama și tatăl lui Mario Berinde. Li s-au alăturat apropiați care au vrut să sprijine părinții într-o astfel de zi, când vor afla ce pedepse au decis magistrații pentru cei care i-au luat viața fiului lor.

VIDEO: Darius Rogojinaru

UPDATE: Primele condamnări la Timișoara în cazul crimei între copii de la Cenei. Câți ani de închisoare a primit unul dintre ucigașii lui Mario Berinde

Unul dintre băieți a fost judecat pentru omor calificat și profanare de cadavre, iar celălalt pentru săvârșirea infracțiunilor de profanare de cadavre și favorizarea făptuitorului.

Primul a primit 15 ani de închisoare cu executare, celălalt o măsură educativă, neprivativa de libertate, vreme de 6 luni, cât va fi sub supraveghere.

Că măsură suplimentară, magistrații au decis că familiile celor doi să plătească familiei Berinde 1 milion de lei despăgubiri morale.

Potrivit procurorilor, în seara zilei de 19 ianuarie, prietenii victimei, având bine pus la punct un plan, pe care îl întocmiseră cu o lună mai devreme, au așteptat momentul potrivit și l-au ucis pe Mario Berinde. L-au lovit cu o toporișcă și un cuțit, până s-a prăbușit la pământ într-o baltă de sânge.

I-au incendiat trupul și l-au îngropat în grădina casei unuia dintre copii.

Cel de-al treilea băiat implicat în crimă nu răspunde penal, el având doar 13 ani la momentul săvârșirii faptei, și este acum în plasament într-un Centru specializat aparținând Direcției Generale pentru Protecția Copilului Timiș.

CITEȘTE ȘI: Au curs râuri de lacrimi la înmormântarea lui Mario Berinde, băiatul omorât de prietenii lui. A fost condus pe ultimul drum de motocicliști din Timișoara. VIDEO

CITEȘTE ȘI: După ce criminalul de 13 ani a fost depistat pozitiv la droguri, DIICOT Timișoara a deschis dosar penal. Ce vor să afle anchetatorii

CITEȘTE ȘI:
Azi trebuie să facem ceva! Unchiul lui Mario despre schimbarea legii pentru ca și minorii sub 14 ani să răspundă penal pentru violență extremă

CITEȘTE ȘI: ‘Să vii de la lucru dimineața, să fie 10 mp de sânge și tu să nu știi nimic?’ Unchiul lui Mario, convins că mama criminalului de 13 ani a ‘ascuns’ omorul. VIDEO

CITEȘTE ȘI: Cei doi băieți de 15 ani care au ucis un adolescent de aceeași vârstă, în Timiș, au fost arestați preventiv. VIDEO

CITEȘTE ȘI: ‘Nicio urmă de frică, nicio remușcare’. Cum a reușit să-l facă pe ucigașul de 13 ani să recunoască crima. Mărturia șocantă a unchiului lui Mario, polițist local la Timișoara. VIDEO

 

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

 

 

 

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Legile erau mult mai simple inainte … ochi pentru ochi dinte pentru dinte !!
    Legile de acum nu fac altceva decat sa favorizeze infractorii, si ii vedem de multe ori cum le rad in nas victimelor, pentru ca cei care fac legile, si cei care le „interpreteaza” sunt mai mult decat partasi !!

    • codul penal iti da impresia ca se face dreptate..pana la urma cum ziceai, ochi pt ochi este legea naturala

  2. C-un a rămas cu traficul de droguri din cenei? Asta asa fără nici o legătură cu speța asta

  3. „un adolescent de 13 ani, nu raspunde penal, el fiind în plasament, într-un centru specializat.”
    Peste 2 ani e afara ptr ca e talentat si mai poate ucide. De ce sa nu i se dea sansa din nou?