Sentinta din dosarul interlopilor din clanul Torj, casata de Curtea de Apel Timisoara

TIMISOARA. Magistratii Curtii de Apel nu au fost de acord cu sentinta pronuntata de judecatorul Flavius Ionescu, din cauza achitarii sau condamnarii simbolice a capilor grupului.

Curtea de Apel Timisoara a decis casarea sentintei in dosarul interlopilor din banda Lucian Torj si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timis. Magistratii au infirmat sentinta pronuntata, pe fond, de judecatorul Flavius Ionescu, dupa ce au constatat ca inculpatii considerati de catre procurorii DIICOT ca fiind capii grupului infractional au fost achitati sau au primit pedepse simbolice.

In aceasta situatie a fost Sergiu Burkas, achitat de toate invinuirile, care ulterior a devenit principalul suspect intr-un caz de omor, dar si Lucian Torj si Marcel Olteanu, care au beneficiat si ei de clementa judecatorului, acesta hotarand ca cei doi “merita” doar cate un an de inchisoare pentru vina de a fi luat acasa un cal gasit pe un camp din Mosnita.

Asta, dupa ce, in prealabil, i-a achitat de toate celelalte infractiuni retinute in dosarul intrumentat de DIICOT, respectiv santaj, trafic de persoane si constituirea unui grup infractional organizat. Instanta a constatat, rapid, ca pedepsele au si fost executate in perioada celor doi ani de arest preventiv, astfel ca nu s-a pus problema reincarcerarii.

In schimb, cei 13 “locotenenti” ai lui Torj, care au fost trimisi in judecata in acelasi dosar, au primit pedepse extrem dure, cuprinse intre 3 si 16 ani de inchisoare, adica un total aproape 100 de ani de inchisoare. Desi pare ilar, daca nu ar fi tragicomic, avocatul unuia dintre cei achitati a anuntat ca sentinta a venit pe fondul lipsei de probe a procurorilor DIICOT, desi anchetatorii au cuprins in ancheta 21 de victime, 40 de martori, inregistrari SRI ale convorbirilor telefonice, iar la perchezitie, in casa inculpatului au descoperit un intreg arsenal, adica doua sabii, doua baionete, un cutit, un arc cu sageti si un dispozitiv cu socuri electrice.

Sunt in ancheta, inca nu am aflat ce a hotarat Curtea de Apel in acest dosar! Dar daca asta este decizia, casarea sentintei si trimitere dosarului spre rejudecare la Tribunal, noi nu putem decat sa ne supunem hotararii judecatorilor. Ce sa mai spunem? Doar ca ne-am facut treaba foarte bine, asa cum se va intampla si pe viitor”, ne-a declarat Carmen Martinov, unul dintre procurorii DIICOT care au lucrat la dosarul “Torj”…

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Acuma….nu ar trebuie sa ia loc si domnul judecator Flavius Ionescu langa prietenii lui in banca acuzatilor? Ca nu degeaba i-a gasit nevinovati pe papagalii aia….

  2. Sa nu mori de ris! Si-a facut treaba foarte bine? Eu cred, ca procurorii sint mai vinovati decit judecatorii, in cele mai multe cazuri. Daca imi aduc aminte, ziarul „Adevarul” a luat-o la intrebari pe d-na procuror.

  3. Martinov ?! Martinov si dracu’ ma …

  4. Doamna Procuror Martinov își face TREABA, dar pana la un punct,iar de acolo preiau alții cazul, nu știu ce vina ar avea dansa, totul se decide la Curtea de Apel, nu la DIICOT…….. Acolo sunt alți procurori care că și în cazul de mai sus vad altfel lucrurile!